Bogățiile nepătrunse ale lui Cristos

de T. Austin-Sparks

Capitolul 5 - Bogățiile nemărginite ale harului Său: desăvârșirea

Am meditat la ”bogățiile nepătrunse ale lui Cristos” și la cele cinci aspecte ale lor din Efeseni capitolul unu. Am privit de la alegere la înfiere, de la înfiere la răscumpărare, de la răscumpărare la înțelepciune, care este capacitatea primită pentru cunoașterea esenței lucrurilor. Acum ne apropiem de ultimul aspect. Așadar, ajungem la desăvârșirea sau împlinirea lucrurilor din versetul 10:

”Pentru administrarea împlinirii timpurilor, ca să adune din nou, împreună, toate lucrurile în Cristos, cele din ceruri și cele de pe pământ; în El, în care am și primit o moștenire”.

Unirea tuturor lucrurilor în Cristos! Iată desăvârșirea bogățiilor harului Său, căci harul este primul context măreț al cuvântului ”bogății”. Ne va fi de folos dacă ne vom aminti punctul de vedere al acestei scrisori importante. Apostolul care l-a scris în celelalte scrisori sau în majoritatea lor, întâmpina acum probleme. Toate greutățile, cerințele, necesitățile vieții prezente îl apăsau în mod continuu. Deoarece fusese în legătură strânsă cu situațiile prezente din toate locurile unde ajunsese în mijlocul copiiilor Domnului, în numeroase localități unde se născuseră biserici, majoritatea scrisorilor lui până în acest moment se ocupaseră de semnalele de alarmă ale vremurilor în care trăiau, de nevoi, probleme și diferite situații. Dar când a fost eliberat de toate acestea, când acea etapă a vieții și slujirii lui s-a încheiat, când călătoriile și predicile lui au luat sfârșit, iar el este închis în Roma, aceasta pare mai mult decât o eliberare de responsabilitățile locale, aceasta era o eliberare a duhului său spre toate vastele adâncimi de pătrundere și înțelegere. Putea acum să dea drumul la tot ce acumulase: experiență, cunoștință, revelație. Era acum în stare să le dea mai departe, ca să zic așa, bucată cu bucată, ici și colo. Acum toată cunoașterea lui despre Domnul putea fi trimisă și arătată prin aceste ultime scrisori, în special cea adresată Efesenilor. Când ajunge să se elibereze prin scris, capacitatea de înțelegere și adâncimea de pătrundere a lucrurilor pe care le avea, par să fie asemenea unui salt dintr-o veșnicie spre altă veșnicie.
În scrisoarea sa către Efeseni, în primul capitol, deși atunci când a fost scrisă nu au existat capitole ci era o narațiune continuă, chiar de la început el face un salt în trecutul veșnic. El spune: ”Am fost aleși în El înainte de întemeierea lumii.” Am fost ”predestinați, hotărâți mai dinainte în Isus Cristos pentru El.” Pavel este prezent în acel trecut veșnic și până să se elibereze de povara lui, el trece direct în ”veacurile veșnice”. Observați acea expresie a scrisorii: din veșnicie în veșnicie! El înțelege tot ce este cuprins între cele două veșnicii, iar acel cuprins îl numește scopul veșnic al lui Dumnezeu în Cristos.
Este deopotrivă important cât și folositor pentru noi să recunoaștem punctul de vedere al veșniciei. În acest fel, trebuie să înfruntăm și noi cuprinsul scrisorilor, așa cum Pavel a înfruntat toate problemele Romanilor care necesitau un efort extraordinar din partea lui pentru rezolvarea unora: problema fundamentală a vieții, problema păcatului și a morții, a îndreptățirii. Este o scrisoare extraordinară! Cum stăteau lucrurile în privința problemelor din Corint? Existau probleme îngrozitoare în Corint care l-ar fi putut duce pe apostol la disperare, la renunțare și la a spune: ”Este inutil! Uitați-vă aici și vedeți ce fac acești oameni. Priviți la așa zișii creștini corinteni! La ce bun toată osteneala? Pentru ce atâta efort?” Și aproape că se prăbușește în disperare.
Apoi el înfruntă toate problemele Galatenilor. Și ce probleme mai aveau și ei! În capitolul 4:11-12: ”Mă tem să nu mă fi ostenit degeaba pentru voi. Fraţilor, vă rog să fiţi ca mine, căci şi eu sunt ca voi. Nu mi-aţi făcut nici o nedreptate. Din nou în vers 19 și 20: ”Copilaşii mei, pentru care iarăşi simt durerile naşterii, până ce va lua Cristos chip în voi! O, cum aş vrea să fiu acum de faţă la voi, şi să-mi schimb glasul; căci nu ştiu ce să mai cred!”
Trebuie să luăm aminte la aceste lucruri deoarece ele sunt realități, realități îngrozitoare! După cum văd eu, aceste realități îngrozitoare sunt menite să ne lase fără nădejde și cu o inimă frântă. Nu trebuie să ne întoarcem în zilele din vechime. Trebuie doar să privim la starea lucrurilor între creștinii de astăzi, în rândul bisericii și cu ușurință am renunța la tot și am spune: ”Ei bine, la ce bun toate acestea?” Trebuie să ne confruntăm cu situația, să luăm aminte la ea și să vedem realitatea lucrurilor! Aceasta nu este deloc imaginație. Nu, este realitate pură.
Ce vom face cu acestă realitate? Ei bine, vom privi înapoi la veșnicia trecută pentru a vedea ce a intenționat Dumnezeu și de asemenea, vom privi în veșnicia viitoare pentru a vedea desăvârșirea intenției lui Dumnezeu. Prin toate aceste greutăți, probleme, vicisitudini - din veșnicie în veșnicie Dumnezeu Și-a împlinit planul alcătuit în veșnicia trecută. Așa stau lucrurile! Desăvârșirea tuturor lucrurilor este Cristos! O, da, va fi întocmai cum Dumnezeu a intenționat să fie înainte de existența timpului!
Vă ajută acest lucru? Ar trebui să ne ajute. Se spune foarte clar: ”Pentru administrarea împlinirii timpurilor, ca să adune din nou, împreună, toate lucrurile în Cristos, cele din ceruri și cele de pe pământ; în El, în care am și primit o moștenire.” Să ne gândim pentru o clipă la acest cuvânt ”administrare” și să-l clarificăm. Pe marginea Bibliei mele stă scris: ”rânduiala unei case” sau ”rânduiala unei gospodării.” Dar nuanțele cuvântului se lărgesc și înțelesul său capătă un înțeles tot mai larg: ”împlinirea unui scop, punerea lui în practică”. Administrarea înseamnă: ”împlinirea, atingerea scopului tuturor lucrurilor”. La împlinirea vremurilor acest scop va fi atins, realizat. Apostolul spune că a primit slujba de administrator al acestei taine. El a vrut să spună că a fost chemat să aibă de-a face cu punerea în practică a gândului lui Dumnezeu. Atât deocamdată despre acest cuvânt ”administrare”. Dar tradus astfel, cum se pune el în practică? Ei bine, se spune : ”să adune toate lucrurile în Cristos”. Dar acest lucru nu este satisfăcător, întrucât nu este adecvat. Aici înseamnă: ”a aduna laolaltă, a reuni toate lucrurile din cer și de pe pământ în Cristos.” Iar accentul se pune pe acel cuvânt ”împreună”. Este un gând care-ți dă fiori: ca la împlinirea vremurilor, la atingerea scopului, totul să fie reunit. Puteți argumenta, noi suntem împreună în acest loc! Mă întreb dacă s-ar putea spune despre noi toți de-aici că, din punct de vedere lăuntric, suntem în mod absolut una. Este un lucru măreț nu-i așa, când suntem una în lăuntrul nostru, în duh, în suflet, în priorități, în țel, în perspectivă. Este un lucru extraordinar! Este un lucru aducător de roade! A fii toți una, este un lucru îmbucurător! Este tot ce ne dorim! Atunci când vă gândiți la opusul acestei stări, adică, dacă nu suntem una, dacă doi oameni care se află sub același acoperiș nu sunt una, aceea viață este mizerabilă. Facem doar act de prezență acolo. Un grup de oameni care se adună împreună în exterior, dar care nu sunt una în interior, nu se află într-o stare fericită. Acolo există tensiune, o atmosferă grea, neajunsuri. Dar aici se spune că desăvârșirea scopului lui Dumnezeu se va arăta în cele din urmă prin unitatea universală! Iată care sunt bogățiile harului Său! Dar vedeți cum are loc această unire? O, istoria este martora acestui lucru!
Pe de o parte, Biblia mărturisește opusul acelei unități. Este mărturia, rezultatul unei interacțiuni față de scopul lui Dumnezeu. Aparent acea interacțiune a început în afara acestei lumi, pe care am putea numi-o distrugerea cosmică a universului. Ni se dau anumite sugestii în Cuvânt cu privire la acest eveniment. În cartea lui Iuda, apostolul vorbește despre: ”El a păstrat pentru judecata zilei celei mari, puşi în lanţuri veşnice, în întuneric, pe îngerii care nu şi-au păstrat vrednicia, ci şi-au părăsit starea lor de la început.” (v.6). Îngerii care ”nu și-au păstrat vrednicia.” Ce aluzie la starea primară a lui Lucifer! Și apoi ce urmează? Lăcomia, următorul pas pentru el a fost să poftească locul Fiului lui Dumnezeu, să poftească egalitatea cu Dumnezeu. Și prin mândrie și ambiție el a adus distrugerea îngrozitoare chiar pe tărâmul lui Dumnezeu. În locurile cerești a existat distrugere. Și aceasta nu este ceva ce s-a întâmplat cândva, ceva clasat în vreo perioadă nedatată numită ”înainte de existența lumii” sau ”înainte de timpurile veșnice”. Acel tărâm există și astăzi, se numește locurile cerești și este un tărâm ocupat de domnii, de puteri, de stăpânitorii acestui veac întunecat, de oștile de duhuri necurate - este un tărâm al confuziei absolute și al luptei. Iar credincioșii sensibili cunosc această atmosferă de luptă, această distrugere, acest conflict.
A început acolo, iar apoi repercursiunile s-au răsfrânt asupra acestui pământ creat, când Dumnezeu a făcut toate lucrurile pentru plăcerea și mulțumirea Sa proprie și a spus: ”Este foarte bine”. Apoi El a pus omul în mijlocul lui și i-a dat ”ajutorul” potrivit. Dar nu a trecut mult până când cele petrecute acolo sus s-au răsfrânt pe pământ și au distrus prima familie umană. Cain și-a ucis fratele! Așadar, viața de familie este destrămată.
Priviți mai departe la rasa umană, care a crescut, s-a înmulțit, s-a extins, ajungeți la Babel și la distrugerea rasei umane și la izbucnirea luptelor dintre națiuni cu atâta mânie și apoi confuzia limbilor. Tot pământul este plin de confuzie, acesta este Babel. Mergeți mai departe și priviți la istoria lui Israel, o familie, care apoi și ea se destramă. Această familie era alcătuită din două seminții care se luptau una cu cealaltă. A apărut dezbinarea în Israel. Mai departe, a existat o dezintegrare și distrugere îngrozitoare provocată de exil. Este o istorie lungă cu toate amănuntele contrare intenției lui Dumnezeu. Legăturile umane se dizolvă, apare starea de confuzie. Iar această povestire nu se termină în Vechiul Testament odată cu exilul. O întâlniți și când ajungeți în Noul Testament. Problema există și în locurile cerești unde este o atmosferă și luptă îngrozitoare. De îndată ce vă strângeți laolaltă și imediat ce deschideți Evanghelia este prezentă și acolo. Iar Dumnezeu aduce ceva foarte frumos odată cu ziua Rusaliilor: ”Ei stăruiau în învățătura apostolilor, în frângerea pâinii și în rugăciuni.” Dar și de această dată, așa cum am spus mai înainte, distrugerea îngrozitoare a lui Satan își face apariția pentru a spulbera, pentru a ruina totul. Iar restul Noului Testament se luptă cu: separarea, dezbinarea, conflictul, dezintegrarea. Dar chemarea măreață este la părtășie și la unitate în Cristos! Și cum stau lucrurile astăzi? Ei bine, lumea s-a înmulțit atât de mult față de zilele acelea. Avem o lume mult mai mare, țări noi au fost descoperite și populate. Este o lume mult mai mare, dar ce s-a întâmplat în ciuda expansiunii și creșterii istorice? A existat vreodată mai multă luptă, mai multă confuzie, mai multă încordare în relații ca în ziua de azi? Cu adevărat prințul puterii văzduhului este foarte ocupat. Astăzi, ca niciodată înainte există mai multă confuzie, învrăjbire și legături rupte în această lume. În ciuda oricărui efort omenesc de consfătuire, de unificare a popoarelor, de fiecare dată totul este spulberat. Nu este adevărat? Ei bine, așa stau lucrurile și desigur, ele nu stau bine! Nu, nu stau bine deloc! Vedeți voi ce ne spune apostolul Pavel aici în Efeseni? Prin descoperirea dată lui, Domnul Însuși îi arată că lucrarea măreață a lui Dumnezeu în Cristos prin har, va ajunge să vadă distrugerea întregului sistem al întunericului. Va fi nimicit pentru totdeauna! Domnul descoperă că la împlinirea vremurilor, lucrurile din cer și cele de pe pământ vor fi reunite în Cristos - toate vor fi aduse din nou împreună în Cristos. Iar accentul se pune pe acest cuvânt ”împreună”. Aceasta înseamnă că tot ce Dumnezeu și-a propus în Cristos va fi în cele din urmă desăvârșit. Asta spune și apostolul și Duhul Sfânt, aceasta este desăvârșirea tuturor lucrurilor: ”reunirea lor în Cristos, a tuturor lucrurilor din ceruri și de pe pământ.”
”În Cristos”, ce expresie extraordinară este aceasta! Vorbim despre ceea ce este în Cristos. Nu vorbim despre universalism sau umanism unde lucrurile se îmbunătățesc. Nu! ”Avem răscumpărarea prin sângele Lui, iertarea păcatelor potrivit bogățiilor harului Său.” (Efes.1:7). Desigur, aceasta nu mai are nevoie de argumentare. Știm prea bine că dacă există vreo nădejde pentru noi, aceasta este rămânerea noastră cu adevărat în Cristos. Dacă ieșim din Cristos în noi înșine, ajungem la distrugere și confuzie. Dacă rămânem în El, dacă noi toți rămânem în El, atunci lăuntric, suntem una.
Așadar, mai întîi este nevoie ca poziția noastră să fie în Cristos. Apoi, să rămânem în Cristos, iar după aceea să creștem și să ne maturizăm în Cristos. Este un proces. A rămâne în Cristos este o lucrare a harului! Dragi prieteni, necazul este că ne întâlnim unii cu alții în noi înșine; voi mă întâlniți pe mine și eu vă întâlnesc pe voi, iar voi trebuie să spuneți adesea: ”Așa este el!”, iar eu trebuie să spun : ”Așa sunteți voi!” Știți ce vreau să spun, nu-i așa? Este vorba de noi înșine, de modul nostru de gândire, de felul nostru de vorbire, de felul în care ne exprimăm pe noi înșine. Este vorba de expunerea noastră sau evidențierea eului nostru într-un anume fel. Și este o adevărată bucurie, ușurare și plăcere să întâlnești pe Domnul într-o persoană și nu eul său! Putem spune: ”Când am fost împreună cu ei nu am fost izbit și impresionat de eul lor, ci am fost impresionat de Domnul din ei. Ceea ce m-a impresionat cu adevărat a fost harul lui Dumnezeu din ei”. Harul Îl va evidenția pe Cristos, Cristos este Cel care vă impresionează! Harul face totul!
Exact același lucru vrea să spună Petru când vorbește despre creșterea în har. Înseamnă o descreștere a tot ce nu este har și o creștere a noastră în har. Când ajungem în contact unii cu alții, efectul și rezultatul este că Cristos se vede mai mult decât eul nostru. Nu se vede ceea ce vrem și ceea ce gândim, nici cum vrem să fie lucrurile, nici inițiativa interesului propriu sau a vieții personale, ci Cristos Se vede din ce în ce mai mult până la sfârșit. Duhul Harului caută să dea la o parte ceea ce nu este al Său și să-L scoată în evidență pe Cristos. Căci sfârșitul tuturor lucrurilor este ca totul să fie unit în El și El să umple toate lucrurile! Totul va fi doar Cristos! Am auzit acest lucru foarte des, dar este adevărat – totul va fi doar Cristos!
O ce zi măreață va fi când miile și zecile de mii de răscumpărați vor fi absolut o singură persoană, deoarece atunci totul va fi Cristos și nimic din eul acesta urât. Totul va fi Cristos! Cuvântul spune că Dumnezeu a intenționat astfel lucrurile de la început și acela este planul veșnic al lui Dumnezeu. Așa se explică și lupta din acest univers care vrea să ruineze planul Său, să-l împiedice, să-l contrazică. În ciuda tuturor acestora, Cuvântul spune că Cristos va fi totul.
Dragi prieteni, în acea zi vom fi absolut de acord unii cu ceilalți, căci toți vom spune același lucru, toți vom face același lucru, nu va fi nimic monoton, nu ne vom plictisi ocupându-ne tot timpul cu un singur lucru. Și care va fi acela? Sunt multe feluri de a spune, dar eu cred că acesta este: O, cât de mult datorăm harului lui Dumnezeu! Aceasta va fi ocupația noastră veșnică: minunea harului Său, miracolul harului Său! Dacă apostolul Pavel a fost în stare să spună în prezența vastei și totuși imperfectei lui înțelegeri despre harul lui Dumnezeu: ”O, adâncul bogățiilor, înțelepciunii și științei lui Dumnezeu! Cât de nepătrunse sunt judecățile Sale și căile Tale sunt de neînțeles”; dacă el a putut să spună: ”Mie, mai mic decât cel mai mic dintre toți sfinții, mi-au fost date bogățiile nepătrunse ale lui Cristos”, dacă în acea cunoaștere și slujire imperfectă el putea vorbi astfel, ce va fi când vom ajunge la plinătatea ei absolută în veacurile veșnice?! Vom spune la nesfârșit: ”O, adâncul bogățiilor, bogățiile nepătrunse, bogățiile harului Său!” Observați că între intenția lui Dumnezeu din trecut și desăvârșirea tuturor lucrurilor apostolul spune: ”Umblați într-un chip vrednic de chemarea cu care ați fost chemați, în toată smerenia”. Adică, umblați goliți de sine, în umilință. ”Umblați”, ar spune el, ”în harul ”, care vă va conduce în cele din urmă la acestă unitate! Da, trebuie să învățăm să umblăm în har atât cât ne vor permite oamenii și atât cât le vom permite și noi.
Să-i cerem Domnului ca acest har, acest har al părtășiei, al unității să fie găsit în noi crescând. Desigur, există o mulțime de creștini care nu vor avea părtășie cu noi, care vor face imposibilă trăirea în părtășie, trăirea laolaltă. Dar, rugăciunea noastră să fie, să căutăm prin harul lui Dumnezeu să trăim în lumina acelei zile când El va uni toate lucrurile din ceruri și de pe pământ .