Bogățiile nepătrunse ale lui Cristos

de T. Austin-Sparks

Capitolul 4 - Bogățiile nemărginite ale harului Său: selectarea și înfierea

Voi citi din nou pasajele care sunt de bază pentru meditația noastră prezentă.

”O, adâncul bogăţiei, înţelepciunii şi ştiinţei lui Dumnezeu! Cât de nepătrunse sunt judecăţile Lui, şi cât de neînţelese sunt căile Lui!” ( Rom.11:33)

”Da, mie, care sunt cel mai neînsemnat dintre toţi sfinţii, mi-a fost dat harul acesta să vestesc Neamurilor bogăţiile nepătrunse ale lui Cristos” (Efes.3:8)

Văzând că nu am spus tot ce trebuia să spunem în contextul bogățiilor, adică, ”bogățiile harului Său”, vom mai privi la unul sau două pasaje care au legătură cu textele de mai sus. În Efeseni 1:17 ”Ca Dumnezeul Domnului nostru Isus Cristos, Tatăl slavei, să vă dea un duh de înţelepciune şi de descoperire, în cunoaşterea Lui”. Acest verset urmează versetului 7 din același capitol: ”În El avem răscumpărarea, prin sângele Lui, iertarea păcatelor, după bogăţiile harului Său”. Apoi la sfârșitul capitolului trei găsim rugăciunea apostolului pentru un duh de înțelepciune și descoperire, o rugăciune care are de-a face cu înțelegerea bogățiilor harului Său și pe care o găsim începând cu versetul 14 până la versetul 21.

”...Iată de ce, zic, îmi plec genunchii înaintea Tatălui Domnului nostru Isus Cristos, din care îşi trage numele orice familie, în ceruri şi pe pământ, şi-L rog ca, potrivit cu bogăţia slavei Sale, să vă facă să vă întăriţi în putere, prin Duhul Lui, în omul dinăuntru, aşa încât Cristos să locuiască în inimile voastre prin credinţă; pentru ca, având rădăcina şi temelia pusă în dragoste, să puteţi pricepe împreună cu toţi sfinţii, care este lărgimea, lungimea, adâncimea şi înălţimea; şi să cunoaşteţi dragostea lui Cristos, care întrece orice cunoştinţă, ca să ajungeţi plini de toată plinătatea lui Dumnezeu.
Iar a Celui ce, prin puterea care lucrează în noi, poate să facă nespus mai mult decât cerem sau gândim noi, a Lui să fie slava în Biserică şi în Cristos Isus, din neam în neam, în vecii vecilor! Amin.”

Să ne întoarcem la capitolul 2, versetul 7.

”Ca să arate în veacurile viitoare nemărginita bogăţie a harului Său, în bunătatea Lui faţă de noi în Cristos Isus.”

Am luat în considerare unele lucruri legate de har, lucruri care de altfel sunt atât de bogate! Am văzut natura harului. Am văzut lucrarea de har a lui Dumnezeu și am comparat harul cu lucrările noastre făcute pentru merite. Am văzut că inițiativa măreață a Harului Divin a constat în acțiunea liberă a Duhului Sfânt de a ne face cunoscut acest har.
Înainte de a merge mai departe în acest ocean vast al Harului Divin să ne amintim că întocmai cum harul este începutul oricărui lucru din viața noastră, tot așa harul este baza continuă a oricărui lucru până la sfârșitul vieții noastre. Observați, ceea ce este adevărat la început este adevărat pe tot parcursul vieții copilului lui Dumnezeu. Aceasta pare o contradicție, dar nu este, căci legea harului guvernează pe tot parcursul vieții copiilor lui Dumnezeu. Ceea ce începe harul, tot el continuă și tot el încununează. Niciodată nu vom părăsi temelia harului! Și înaintând, vom descoperi cât de legați suntem de har, de tot ce primim de la Dumnezeu. Avem nevoie de har pentru cunoașterea lui Dumnezeu, avem nevoie de har pentru tot ce trebuie să fim și să facem, totul se face prin har și prin nimic altceva. Niciodată nu ne vom îndepărta de locul harului, de terenul harului. Acest lucru pare foarte simplu, dar cu el ne confruntăm în fiecare zi a vieților noastre și pe tot parcursul vieții noastre vom fi constrânși de Duhul Sfânt să recunoaștem acest lucru, să-l acceptăm și să luăm această poziție: ”Totul atârnă de harul lui Dumnezeu, altfel nu vom depăși situția, nu vom face nici un pas înainte, decât prin Harul Lui.”
Așadar înaintăm constant, înaintăm cu adevărat într-un mod foarte practic spre acel pasaj pe care tocmai l-am citit:”Ca să arate în veacurile viitoare nemărginita bogăţie a harului Său, în bunătatea Lui faţă de noi în Cristos Isus.” O, cât de minunat este acest lucru: ca în veacurile viitoare, bogățiile nemărginite ale Harului Său să fie arătate în noi!
Ei bine, cred că începem să ne dăm seama că aceasta este realitatea. Cred că ne dăm seama din ce în ce mai mult că avem nevoie de har tot mai mult. Și dacă avem vreo nelămurire în această privință, să privim la afirmația culminantă care are în vedere viața în veacurile viitoare: ”Ca să arate nemărginitele bogății ale Harului Său, față de noi.” Pur și simplu, nu puteți ajunge într-o singură zi sau printr-o singură experiență în acel loc atât de măreț, atât de complet, atât de perfect și atât de bine stabilit. Nu, toată viața copiilor lui Dumnezeu este o călătorie a harului.

Presupun că știți că scrisorile lui Petru sunt întemeiate pe acest cuvânt: ”har”. Și cred că este bine să facem o pauză aici, să privim la ele întrucât harul este menționat de mai multe ori în scrisorile sale. Iată aici câteva referințe: 1 Petru 1:2, 10, 13; 2:19, 20; 3:7; 4:10; 5:5,10,12 și în 2 Petru 1:2; 3:18. Păcat că traducătorii nu ne-au transmis traducerea corectă a acestui cuvânt ”har” unde apare el în scrisorile lui Petru. Dar Petru după cum știți, reprezintă Biserica în călătoria ei pe acest pământ. Pavel reprezintă Biserica în locurile cerești, în mare parte ajunsă acolo, deoarece el o privește de sus. Dar Petru o vede aici și spune: ”Vă îndemn, ca străini și călători” (1 Petru 2:11). Călători, acesta este punctul de vedere a lui Petru! Pentru el aceasta este călătoria Bisericii. Iar cuvântul de ordine al călătoriei copiilor lui Dumnezeu este cuvântul ”Har”.
Petru are multe de spus în privința harului. Când m-am referit la traducerea nefericită a acestui cuvânt, mă gândeam la ce a spus el: ”Dacă veți fi persecutați, dacă veți întâmpina rezistență, dacă veți fi tratați rău, bucurați-vă căci acesta este un lucru (și aici traducătorii au spus) plăcut de Dumnezeu.” Dar cuvântul folosit acolo este ”har”. Cuvântul în original este: ”Acesta este harul lui Dumnezeu”. Călătoria cuprinde: persecuție, opoziție, denaturarea lucrurilor și câte altele. Și dacă vreun om a cunoscut aceste lucruri, Petru le-a cunoscut! Și dacă vreun om a cunoscut semnificația harului, acest om a cunoscut-o; el care s-a lepădat de Domnul său de trei ori într-un asemenea mod încât a simțit că păcătuise dincolo de posibilitatea de a mai fi iertat. Dacă ai făcut vreodată un asemenea gest, într-un mod violent, supărat, declarând că nu-L cunoști pe Isus Cristos după ce timp de trei ani ai fost foarte apropiat de El, atunci cazi pradă disperării. Nu-i de mirare că Petru a ieșit afară și a plâns cu amar. Nu-i de mirare că Domnul a trebuit să specifice în mod deosebit numele său când și-a strâns ucenicii risipiți după învierea Sa: ”Duceți-vă la frații Mei și spuneți-le, și lui Petru” (Marcu 16:7). Și lui Petru! Menționează numele lui!
Acesta este vechiul teren, atât de familiar nouă, dar acum putem înțelege de ce cuvântul preferat al lui Petru era har. Da, era nevoie de har pentru călătorie. Iar Petru vorbește foarte mult în prima scrisoare despre ”suferințe”, suferințele din veacul de acum; și cum pe tot parcursul călătoriei noastre avem nevoie de har. La aceasta vom medita altă dată: ”Harul care ne duce la slavă”.
Cred că s-a meritat să ne amintim de cuvântul: ”har”. Și lucrarea pe care o începe harul - și cu toții știm că doar prin har am început, harul lui Dumnezeu ne-a adus la mântuire - harul o va desăvârși; harul o va duce la bun sfârșit și în cele din urmă harul o va încununa. Și sunt mai mult ca sigur că piatra din vârful Templului va fi pusă în strigătele Harului: ”El va pune piatra cea mai însemnată în vârful Templului, în mijlocul strigătelor de: "Îndurare, îndurare pentru ea!" (Zah 4:7 ; 1Petru 1:13).
Când vorbim despre bogățiile nepătrunse ale harului, bogății inepuizabile, pe care nu vom putea niciodată să le aprofundăm, cred totuși, că putem merge puțin mai adânc. Vreau să mergeți la primul capitol din Efeseni. Nu vreau să comentez nimic din acest capitol. Dar cunoașteți semnificația numerelor din Biblie, numărul harului este numărul cinci. În acest capitol, găsim cinci bogății nemărginite ale harului Său, iar când spun nemărginite, sunt foarte sigur că privind la ele putem spune: ”Mă depășesc. Nu pot să le cuprind. Sunt prea mari.” Cu toate acestea vi se permite să priviți la munții uriași chiar dacă nu-i veți străbate și nu-i veți lua în stăpânire. Uneori pur și simplu ne face bine să îi privim! Dar, slavă lui Dumnezeu! Acestea nu sunt lucruri doar obiective, care ne sunt înfățișate! Noi chiar le trăim! Așadar, vom privi la cele cinci mărețe ”bogății ale harului Său”.

”În El, Dumnezeu ne-a ales înainte de întemeierea lumii, ca să fim sfinţi şi fără prihană înaintea Lui, în dragostea Lui.” (Efes.1:4). El ne-a ales înainte de întemeierea lumii. Înțelegeți voi acest lucru? Puteți cuprinde în mintea voastră acest lucru? Aceasta este alegerea. În Cuvânt, ea este definită astfel: ”El ne-a ales în Cristos înainte de întemeierea lumii.” În consfătuirile veșnice ale lui Dumnezeu a existat o alegere care ne-a inclus și pe noi, cei care astăzi suntem în Isus Cristos. Și suntem în Isus Cristos deoarece am fost aleși în El înainte de întemeierea lumii.
Observați, ca să încep așa, aveți de-a face cu un Dumnezeu neatins de timp. În ce privește timpul, cei patru mii de ani care-I stăteau în față erau la timpul prezent pentru Dumnezeu, deoarece El nu este cuprins în timp. Ceea ce pentru noi reprezintă timpul viitor, pentru Dumnezeu întotdeauna reprezintă timpul prezent. Așadar Cristos a venit, și în El eram și noi; iar Dumnezeu a acționat de pe tărâm veșnic. Să privim acum la această problemă a ”alegerii”. Voi schimba cuvântul alegere deoarece nu-mi place, deși în anumite versete din Noul Testament îl găsim astfel: 1Petru 1:2 ”Aleși...după ştiinţa mai dinainte a lui Dumnezeu Tatăl .” Acesta este Petru, iar aleșii sunt menționați aici ca trup; dar repet, nu sunt încântat de acest cuvânt datorită asociațiilor pe care le are. Așadar îl voi schimba și voi vorbi despre ”selectare”. Selectarea are același înțeles. Când privim la acest cuvânt însă, suntem ajutați. Poporul Israel a fost ”selectat” dintre toate popoarele. Ei au fost selectați și aleși; dacă vă place, ”desemnați”. Dumnezeu a privit la toate popoarele pământului și l-a selectat pe Israel din mijlocul lor. Însemna acest lucru că Dumnezeu a respins toate celelalte popoare deoarece El selectase acest popor? Însemna că El îi selectase pentru a fi mântuiți, iar celelalte popoare care nu fuseseră selectate erau sortite pierzării ?
Pentru a ilustra acest lucru priviți aici, în această încăpere unde se află un grup de oameni. Permiteți-mi, să nu iau locul lui Dumnezeu, ci doar să explic ceva, să arăt ceva. Vreau ca ceva să se înfăptuiască în mijlocul acestui grup de oameni și spun: ”Frate, vreau să stai lângă mine pentru efectuarea acestui lucru. Te aleg pe tine din acest grup pentru lucrul pe care vreau să-l fac. Acum nu trageți concluzii, nici tu frate și nici voi, ceilalți. Nu trageți concluzii cum că acest frate este mai important deât toți ceilalți sau că este mai bun decât toți ceilalți, că este mai vrednic decât ceilalți, căci nu este adevărat”.
Iar voi, ceilalți: ”Nu trageți concluzia că deoarece nu am ales pe niciunul dintre voi, vă resping pe toți și nu aveți niciun loc în planul meu. Nu trageți concluzia că sunteți mai puțin vrednici decât acest frate, deoarece acest frate nu a fost ales pe acest criteriu. Nu ajungeți la o astfel de concluzie.”
Domnul a selectat pe poporul Israel și a spus: ”V-am ales nu pentru că sunteți mai buni decât alte popoare, nu pentru că sunteți mai vrednici, ci am acționat în mod suveran și v-am ales sau selectat din rândul popoarelor deoarece am un plan pe care vreau să-l împlinesc. Planul Meu este de a vă folosi pe voi pentru binele celorlalte popoare. Toate celelalte popoare vor avea parte de binecuvântare prin voi, prin selectarea voastră.”
Să mergem la Biblie. Care era legământul făcut cu Avraam, primul om din acest popor? ”În sămânța ta toate popoarele pământului vor fi binecuvântate” (Gen.12:3). Aceasta nu lasă impresia că celelalte popoare erau respinse și sortite pierzării pentru că nu fuseseră selectați - în sămânța ta toate popoarele pământului vor fi binecuvântate.
Avem de asemenea ilustrația măreață a lui Iosif și a preaiubitului său tată. ”Israel iubea pe Iosif mai mult decât pe toţi ceilalţi fii ai săi ... fraţii lui au văzut că tatăl lor îl iubea mai mult decât pe ei toţi, şi au început să-l urască.” (Gen 37:3-4). Iosif a fost vândut în Egipt. Prin urmare, Egiptul a fost salvat de la foamete și moarte prin Iosif. Nu doar frații lui, copii lui Israel, tatăl său au fost salvați, ci binecuvântarea vieții, a salvării a ajuns și la poporul egiptean datorită lui Iosif. Așadar Iosif, un vas ales, un vas selectat dintr-un popor, a fost o binecuvântare adevărată pentru popoarele lumii.
Orice cuvânt v-ar plăcea să folosiți: ”desemnat, ales, selectat”, el înseamnă: ”a-L sluji pe Dumnezeu”. Aceasta nu înseamnă că voi trebuie să fiți mântuiți, iar alții sunt sortiți pierzării. Vedeți distorsionarea acestui cuvânt? Vedeți cât de fals este?! Știm că de-a lungul istoriei, ori de câte ori Israel a uitat, a pierdut din vedere și a eșuat să-și împlinească menirea față de celelalte popoare, ei au ajuns să stagneze în privința chemării lor. Ei se aflau în mijlocul popoarelor pentru binele lor, iar când s-au unit ca un singur trup, s-au închis în ei înșiși, au disprețuit popoarele, le-au numit ”câini”, nu au mai vrut să aibă de-a face cu ele, au spus că ”noi suntem poporul”, ”noi suntem singurul popor”, Dumnezeu a dezaprobat total atitudinea lor încât le-a retras vocația și i-a trimis în robie.
Dragi prieteni, observați că după ce L-au respins pe Fiul lui Dumnezeu, timp de două mii de ani Israelul a eșuat în a-și recunoaște chemarea: că prin Isus Cristos ei puteau să fie o binecuvânare pentru întreaga lume. Au pus un gard în jurul lor și au spus: ”Noi suntem începutul și sfârșitul. Dumnezeu este interesat doar de noi. Celelalte popoare sunt osândite.” Această atitudine era opusul chemării lor: ”În sămânța Ta (Acea Sămânță, spune Pavel în Gal.3:16, este Cristos) toate popoarele pământului vor fi binecuvântate” și în loc să fie o binecuvântare, ei au ajuns cu adevărat un blestem în mijocul popoarelor. Dumnezeu a spus: ”Suficient, ați călcat în picioare vocația, chemarea, alegerea voastră! Ați anulat-o!” Așadar timp de două mii de ani, Israelul s-a aflat în întunericul de afară bocind, plângând și scrâșnind din dinți. Așa stau lucrurile, nu-i așa? De ce? Deoarece vocația lor pentru toată lumea era asigurată în Fiul lui Dumnezeu, iar ei au respins vocația atunci când L-au respins pe El. Aceasta este istoria! Și acesta este înțelesul ”alegerii sau selectării”: nu a fi mântuit iar ceilalți pierduți, ci ales cu un scop - pentru binecuvântarea tuturor celorlalți, pentru mântuirea celor nemântuiți.
Ajungem acum la Efeseni 1:4 unde ”Biserica a fost aleasă în El înainte de întemeierea lumii”. Aleasă. Pentru ce? Pentru a fi o binecuvântare. Vasul și instrumentul lui Dumnezeu trebuie să fie o binecuvântare pentru toată lumea. Pavel, în scrisoarea sa către Galateni, vorbește de Biserică ca fiind ”Ierusalimul de sus este slobod, şi el este mama noastră” (4:26). Ioan, în viziunea sa ”vede cetatea sfântă, Noul Ierusalim, coborându-se de la Dumnezeu din cer” (Apoc 21:2). Pavel a văzut și el Noul Ierusalim, mama noastră. Ioan vede și el Noul Ierusalim, mama noastră coborându-se de sus, iar el merge mai departe și spune: ”Și popoarele vor umbla în lumina lui.”(Apoc. 21:24). Așadar mai există și alte popoare pe lângă acest popor selectat. Iar despre acest popor selectat, Petru spune din nou: ”Voi sunteți o seminție aleasă”(1Petru 2:9). Acest popor selectat care este Biserica, a fost selectat pentru a fi o lumină pentru toate popoarele, în veacurile viitoare. ”Și popoarele vor umbla în lumina lui.” Aceasta este după cum văd eu, adevărata doctrină a alegerii.
Dacă voi și eu suntem în Cristos, dacă facem parte din acel popor, din Ierusalimul de sus, din cetatea sfântă, dacă voi și eu am fost chemați în Cristos să alcătuim acest trup care simbolizează Cetatea, să transmitem lumina harului în veacurile viitoare popoarelor răscumpărate pentru ca și ele să poată vedea deplina manifestare a harului lui Dumnezeu, să cunoască care sunt bogățiile nemărginite ale harului Său față de noi, atunci voi și eu va trebui să învățăm foarte adânc semnificația harului!
Dragi prieteni, în timp ce vă spun aceste lucruri, abia îmi țin răsuflarea. Știu prea bine că am pătruns într-un domeniu care va fi un adevărat test, va fi un teren pentru o testare foarte adâncă. Repet, aceasta se datorează măreției vocației, care trebuie să descopere bogățiile nemărginite ale harului, nu doar îngerilor, ci popoarelor răscumpărate în veacurile viitoare. Datorită acelei vocații, voi și eu va trebui să învățăm semnificația harului într-un mod mult mai profund dacă vrem ca ea să fie descoperită în toată plinătatea. Doamne, cum se poate ca voi și eu să ajungem să cunoaștem măreția harului? Totul este har! Nu explică aceasta încercarea de foc despre care Petru vorbește vizavi de har? ”Preaiubiţilor, nu vă miraţi de încercarea de foc din mijlocul vostru, care a venit peste voi ca să vă încerce” (1Petru 4:12). ”În ea voi vă bucuraţi mult, măcar că acum, dacă trebuie, sunteţi întristaţi pentru puţină vreme, prin felurite încercări” (1Petru 1:6) De ce? Ei bine, el spune acolo: ”Ca nişte buni ispravnici ai harului felurit al lui Dumnezeu, fiecare din voi să slujească altora după darul pe care l-a primit.”(1Petru 4:10)”. Aleși! Ce har! Har pentru a cunoaște și har pentru a-l putea arăta!
Cât de adânc este acest har! Dacă acest lucru este adevărat, dacă nu este pură imaginație și nici idei vizuale, dacă am putea vedea popoarele ca și Ioan, popoarele răscumpărate ale pământului umblând în lumina a ceea ce Dumnezeu a făcut în noi, trăgându-și binecuvântările prin asemenea vase, dacă am putea vedea acest lucru, atunci ne-am apleca și am spune: ”O adâncul bogățiilor, bogățiilor nepătrunse”! Cât de măreț este harul! ”Ca în veacurile viitoare El să arate bogățiile nemăginite ale harului Său în noi, pentru bunătatea Sa.”

Ei bine, am alocat suficient timp pentru una din cele cinci bogății ale harului și ne-ar mai trebui timp, nu-i așa, pentru a continua explorarea acelui tărâm vast?! Totuși în aceasă seară aș vrea să ne îndreptăm spre o altă bogăție a harului Său. Să mergem la următoarea bogăție pe care o găsim în Efeseni 1:5.

”Rânduiți dinainte pentru înfiere, pentru Sine, prin Isus Cristos după buna plăcere a voii Sale”.

”Rânduiți dinainte pentru înfiere prin Isus Cristos”. Trebuie să delimităm această frază și pentru început, să ne ocupăm de ”rânduiți pentru înfiere”.
Selectare? Alegere? Înfiere? Pavel are să ne spună mai multe în scrisoarea sa către Romani capitolul opt, unde definește înfierea. El spune: ”Căci toți care sunt conduși de Duhul lui Dumnezeu sunt fii ai lui Dumnezeu”(v.14). ”Dacă cineva nu are Duhul lui Cristos, acela nu este al Lui” (v.9b). Iar el explică că doar prin Duhul devenim fiii lui Dumnezeu. Aici, el se întoarce și spune: ”rânduiți dinainte pentru înfiere”. Unul din înțelesurile înfierii este cu siguranță acesta: cel înfiat nu stă pe terenul natural, ci este adus din afară.
După cum știți, scrisoarea către Efeseni a fost scrisă aproape în întregime dacă nu în întregime, neamurilor. Neamurile au fost aduse din afară, iudeii le numeau străini, iar această înfiere merge cu mult înainte de alcătuirea poporului Israel. Aceste neamuri existau, fuseseră rânduite dinainte pentru înfiere. ”Nu sunteți fii prin natura voastră și nu puteți fi copii ai lui Dumnezeu pe terenul natural.” Aceasta înlătură toată teoria care spune că prin nașterea noastră în această lume devenim fiii lui Dumnezeu, copiii lui Dumnezeu. Această teorie nu este adevărată.
Fiii lui Dumnezeu sunt aduși pe alt tărâm decât cel natural. Ei nu sunt cei născuți, ei sunt cei ”înfiați”. Biserica este înfiată. Prin natura noastră noi nu suntem Biserica. Știți, timp de sute de ani aceasta a fost o controversă atât în sfera naturală, cât și în cea spirituală. În sfera științifică, naturală, controversa s-a deslănțuit timp de trei sute de ani cu privire la problema vieții, la originea vieții. Pe de o parte oamenii de știință intelectuali, înalt calificați argumentau că viața este spontană, că viața există din punct de vede natural și răsare din proprie inițiativă. Au scris cărți încununate de succes, au purtat discuții și au ținut conferințe susținând că viața există și că vine de la sine. Cealaltă partidă a luat această poziție: ”Nu, nici vorbă. Viața se trage doar din viață. Nu apare din neant; se trage din viață. Și dacă viața răsare, dacă viața ia ființă, veți descoperi și unele organisme vii.” Observați, întreaga știință a microorganismelor, aerul, praful din aer este impregnat cu unele organisme minuscule, atât de minuscule pentru ochiul natural încât nu le poate vedea; dar puse în anumite eprubete și sub anumite reacții acestea se pot observa. Veți descoperi că acolo există organisme vii. Viața întotdeauna provine din viață. Nu se naște din neant ci se naște din viață. În cele din urmă cea de-a doua partidă a câștigat.
Același lucru, același fel de discuții sau controverse s-au purtat timp de sute de ani în lumea religioasă. Există o școală mare care produce teologi și care spune că noi suntem fiii lui Dumnezeu odată ce ne-am născut în această lume. Umanismul este clădit pe binele uman, pe binele natural și nu trebuie decât să dezvoltați latura pozitivă a omului – s-ar putea să dureze și câteva milioane de ani - dar în final omul ajunge dumnezeu; dumnezeirea umanității se află chiar în natura omului. Nu știu cum poate această teorie să rămână în picioare, în urma a două războaie mondiale?! Știind ce omul poate să facă omului și văzând ce poate face el astăzi, cum puteți vorbi de înfierea naturală a lui Dumnezeu fără vreo interventie sau operație specială?
Iată și cealaltă latură a lucrurilor. Mergeți la Biblie, la Cuvântul lui Dumnezeu. Ea spune: ”Doar din Cel care are viață se naște viața”. Viața, viața veșnică nu poate exista dacă nu există o Sursă Vie. Trebuie să existe viață, viață veșnică, undeva, mai înainte ca voi să o primiți; trebuie să aibă o sursă căci ea nu iese din ceva mort. Întrebarea simplă a îngerului în dimineața învierii are un înțeles profund: ”De cel Îl căutați pe Cel viu printre cei morți?” Este un lucru absurd, contradictoriu, sunt două lumi diferite, nu există nimic din viață acolo unde este prezentă moartea. Și este inutil să cauți viața printre cei morți. Poți căuta viața doar acolo unde viața se trage dintr-o Sursă Vie. Viața Veșnică este în El.
Observați, acolo intervine înfierea. O nu, nu suntem fii ai lui Dumnezeu prin naștere naturală, ci prin înfiere! Am fost aduși de afară și am primit viața. Desigur voi nu aveți nevoie de argumentarea acestui lucru, nu-i așa? Poate vom fi ajutați să recunoaștem că am fost aduși la starea de nimicnicie în ceea ce privește legătura cu Dumnezeu și am primit ceea ce ne face copii ai lui Dumnezeu – înfierea - pe care nu o aveam, pe care nu o puteam avea. Știu că mai există și alte aspecte ale înfierii, dar acesta este înțelesul de bază: am fost aduși de afară și am fost făcuți membrii unei familii căreia nu-i aparțineam prin natura noastră. Nu, doar prin nașterea din nou suntem înfiați și aduși în această familie! Ce lucru minunat este harul lui Dumnezeu! ”Voi care odinioară erați departe, v-ați apropiat; voi care nu erați copii, acum sunteți copii”. ”Voi nu erați fii, dar acum sunteți fii”. Și ce stare îngrozitoare este reprezentată de cuvintele ”nu” și ”erați departe”. Numai Dumnezeu știe ce prăpastie mare era între noi și El și familia Sa! Prin natura noastră, am creat o prăpastie îngrozitoare. Prăpastia trebuia traversată pe o punte, noi trebuia să trecem acea prăpastie. Puntea a fost harul lui Dumnezeu! Și Isus Cristos a trecut această punte!
Înfierea noastră este în Isus Cristos, așa cum și alegerea noastră este în Isus Cristos. El este Cel care trece puntea și ne aduce la Dumnezeu. Cât de nepătrunse sunt judecățile Sale! O, adâcul bogățiilor, bogățiilor harului Său! Ne aflăm în ape adânci și nu putem decât să ne minunăm și să ne închinăm! Dacă acest lucru este adevărat, dacă aceasta este învățătura Cuvântului lui Dumnezeu, iar eu cred că este, atunci cât de adânci sunt minunile, tainele și bogățiile harului Său în bunătatea Sa față de noi! ”Odinioară erați departe, dar prin bunătatea Sa v-ați apropiat”. Cu alte cuvinte, harul ne-a adus aproape de El!