de T. Austin-Sparks
Capitolul 8 – În scrisorile către Corinteni (continuare)
Am văzut că în scrisorile către Corinteni creștinii se aflau din punct de vedere spiritual în aceeași poziție în care se afla poporul Israel în pustie. În acest caz trebuie să vedem cum se raportează Cristos la acea situație. Fiecare carte a Noului Testament Îl scoate în evidență pe Cristos în diferite situații deoarece tot Nou Testament este cuprins în misiunea, scopul și mesajul lui Isus Cristos. Am văzut că poziția credincioșilor din Corint corespunde poziției Israelului în pustie, adică din punct de vedere al poziției ei se aflau în afara împărăției întunericului; erau botezați în Cristos; cunoșteau valoarea mielului pascal – carnea și sângele lui; stăteau pe terenul îndreptățirii prin credință. Din punctul de vedere al poziției ei se aflau în Împărăția cerurilor și pe teren supranatural. Toate acestea erau adevărate datorită harului suveran. Dar tot ce era obiectiv și legat doar de poziție trebuia să devină parte a naturii lor spirituale, trebuia să fie starea lor lăuntrică. Dumnezeu nu a putut accepta caracterul lor schimbător și contrastul dintre poziția lor exterioară și starea lor lăuntrică. Din tragedia lui Israel s-a tras semnalul de alarmă – în pustie ei au eșuat în a merge ”mai departe” spre ținta mântuirii. În ultimul mesaj am arătat cauza reală a dezastrului și va trebui să avem în vedere această cauză pe parcurs ce înaintăm. În scrisorile către Corinteni vom întâlni creștini care se află în Sinai, acolo unde se afla cândva și Israel. Se reliefează aici două lucruri sau mai bine zis un lucru ce are două aspecte. Cele două lucruri sunt:
Gândindu-ne puțin ne vom aminti că cele două lucruri sunt chiar esența misiunii, scopului și mesajului lui Isus Cristos, ba mai mult, ele sunt principiile care guvernează tot Noul Testament.
Pentru Israelul din pustie aceste două lucruri erau asociate cu Cortul Mărturiei și plecarea mai departe în călătorie. Ambele se regăsesc în ultimele capitole ale cărții Exod până în cartea Numeri. Cortul Mărturiei sau Cortul mărturisirii era așezat central și în văzul tuturor. Semințiile erau așezate de așa natură încât să înconjure toate laturile Cortul . La ușa Cortului răsunau trâmbițele de argint pentru cei care aveau de-a face cu rânduiala și plecarea poporului.
Cele două principii erau văzul și auzul: ochiul care vede și urechea care aude. Puse laolată ele Îl reprezintă pe Domnul Isus care este central și suprem și pe Duhul Sfânt care este glasul lui Dumnezeu. Cunoscând aceste realități priviți prin lumina lor la scrisorile către Corinteni. Ajungem așa dar la:
în rânduiala și progresul spiritual al Corintenilor.
Locul lui Cristos
Trebuie să ne oprim și să medităm împreună cu apostolul la scrisoarea pe care o primise din Corint cu toate datele situației prezente acolo.
Apostolul cunoscuse Corintul cu cinci ani în urmă, când îl vizitase pentru prima dată. Din punct de vedere moral era cel mai stricat oraș din lume și așa stăteau lucrurile acolo încât acest slujitor curajos al lui Dumnezeu a spus că atunci când a fost în mijlocul lor ”am fost fricos și plin de cutrenur”. Cu toate astea, din cei 400.000 de oameni, cât reprezenta populația Corintului, un grup de oameni s-a întors la Domnul și aceia erau: ”Biserica lui Dumnezeu din Corint”. În timpul celor cinci ani de absență ai apostolului avusese loc acest declin spiritual dureros pe care-l găsim descris în scrisoarea lui. Ba și mai mult decât un declin, căci în ultima parte a scrisorii (cap.15) apostolul le amintește de ”Evanghelia care le fusese propovăduită (atunci) și în care crezuseră”. Și ce Evanghelie! Știind cu ce se confruntase în Corint, el a luat o hotărâre fermă și decisivă: ”n-am avut de gând să știu între voi nimic altceva decât pe Isus Cristos și pe El răstignit”. El spune aici că el a pus Temelia care era Cristos. Timp de cinci ani de zile ei zidiseră pe acea temelie orice numai nu Cristos. Astfel, el se întoarce la Temelie având inima sfâșiată (”cu multe lacrimi”) și o ia de la capăt. Ei îi trimiseseră o scrisoare în care îi cereau părerea cu privire la unsprezece probleme și chiar faptul că nu puteau discerne între ce-i bine și ce-i rău în chestiuni atât de elementare arată că Îl pierduseră din vedere pe Cristos și gândul Duhului. Scrisoarea este în mare parte un răspuns la întrebările lor, dar remarcăm îndeosebi atitudinea lui față de toată situația tragică. Am spus că el s-a întors la premisa originală - ”Isus Cristos și pe El răstignit”. În nici o altă scrisoare nu este amintit atât de des numele Cristos. În primele 9 versete el apare nu mai puțin de 9 ori. Pe tot parcursul scrisorii apostolul pare să-i provoacea cu privire la orice detaliu și problemă: cum se raportează ele la Temelie, la Cristos. Cu siguranță că ce a spus, acela era punctul său de vedere. Existau scindări și adepți de partide? Provocarea era: ”Este Cristos împărțit?”. El spune că acele situații nefericite și deplorabile au de-a face cu imaturitatea, cu statura de prunc, iar imaturitatea înseamnă lipsa creșterii în Cristos. Ochii spirituali au fost orbiți față de Cristos deoarece aveau alte scopuri. Chiar Pavel, Apolo și Petru se strecuraseră între ei și Cristos. Pavel în mod categoric nu a permis ca numele său sau al altuia să justifice o partidă sau o grupare! Numele menționate reprezentau probabil complexul vreunei personalități sau doar un aspect al adevărului sau un ansamblu de lucruri speciale, schimbătoare, tradiționale sau exterioare. Dar orice ar fi fost, efectul sau tendința pe care le-a avut a fost de a-L întuneca pe Cristos, iar Pavel nu accepta așa ceva. Ironia situației era că exista acolo o partidă care nu se alătura celorlalte grupări deoarece ei se credeau superiori și susțineau: ”Noi suntem ai lui Cristos!”. Asta suna bine, nu-i așa? Dar Pavel nu acceptă așa ceva, deoarece ei întruchipau duhul de partidă ca și ceilalți. Pavel este împotriva duhului lucrurilor!
Putem observa că multe lucruri care începuseră bine, în decursul timpului ajunseseră să fie marcate mai degrabă de duhul lor decât de Cristos. Se întâlnește și azi acea mentalitate superioară care susține: ”noi suntem aceia” și ”ceilalți nu sunt de-ai nostri”. Aceasta, ca și orice alt sectarism care-ți atrage privirea, este o mare monstruozitate. Nu ceea ce spunem contează, ci cât de mult din Cristos și din Duhul lui Cristos se vede în noi. Barometrul care determină cât de drept sau strâmb mergi este Cristos.
Astfel, Pavel Îl pune pe Cristos față-n față cu cele 11 întrebări care i-au fost aduse la cunoștință prin scrisoarea din Corint: problema căsătoriei sau celibatului, a sexului, a căsătoriilor mixte, a îmbrăcămintei – acoperirea capului femeii și bărbatului; a comportamentul în adunare și la masa Domnului; a mâncărurile jertfite idolilor; a ”limbilor” și profețiilor, etc. Spunând unele lucruri ca din partea Domnului, altele după propria judecată, de fapt el ridică o întrebare asupra tuturor acestor probleme și face din ea criteriul final: ”Cum se potrivesc acestea cu Cristos?”
Fie ca întotdeauna să facem față situațiilor practice cu care suntem confruntați într-o lume ca cea în care trăim! Nu trebuie să copiem ce face lumea sau ce crede ea, nici ce e la modă, nici măcar pe unii creștini, ci să ne întrebăm: acest lucru Îi face cinste lui Cristos? Este acest lucru călăuzit de dragostea lui Cristos? Chiar și întrebarea aceasta este deplasată: ”E ceva greșit în acest lucru?”
Deci, așa cum Israel era în centrul atenției în pustie, așa este locul lui Cristos: central și mereu în centrul atenției.
Dar aceasta este doar prima jumătatea. Cealaltă jumătate este:
Trâmbițele au ocupat un loc interesant în Biblie, de la prima trâmbiță menționată în Numeri 10 până la ”ultima trâmbiță” din 1 Corinteni 15:52.
Rolul lor în pustie era de a suna ”alarma”, fie că era vorba de plecarea la luptă, fie de chemarea la sărbătoare (Sărbătoarea Trâmbițelor), fie de rânduiala din mijlocul taberei atunci când călătoreau, etc. Multe s-au spus despre trâmbițe, dar o trâmbiță presupune o ureche care s-o audă. Trâmbița nu-și are rostul sau e lipsită de valoare dacă nu există cine s-o audă. Prin urmare, este inutil pentru Domnul să vorbească dacă nu are cui vorbi. Cuvântul lui Dumnezeu face legătura între aceste două lucruri în repetate rânduri. ”Cel ce are urchi de auzit, să audă” - dar ce să audă? ”Ce spune Duhul bisericilor”. Sunetul trâmbiței reprezintă glasul Duhului. Sunetul se auzea de la ușa Cortului Mărturiei iar valoarea care guverna trâmbița era Cristos. Sunetul producea ordinea în mijlocul poporului atât colectiv cât și individual. El producea înaintarea spre țintă, spre moștenirea lor. El îi avertiza de pericole și îi impulsiona în luptă. Toate acestea sunt chestiuni care țin de auzirea glasului Duhului. Dacă aplicăm acest principiu în rândul Corintenilor vom fi – sau trebuie să fim – impresionați de locul imens pe care-l ocupă Duhul Sfânt în aceste scrisori. În prima scrisoare ajungem foarte curând la principiul care reprezintă un adevăr fundamental absolut și pe care îl întâlnim pe tot parcursul Noului Testament. Acesta atinge din plin situația din Corint, ca de altfel orice situație care are de-a face cu declinul și neputința spirituală. Am putea scrie o carte doar despre acest adevăr deoarece Noul Testament are multe de spus cu privire la el. Aici nu vom face mai mult decât să-l definim. Chiar la începutul primei scrisori (capitolul 2:6-16) se află:
Trebuie să înțelegem foarte clar că forma de înșelare cea mai de seamă și mai evidentă este simularea Duhului Sfânt. Creștinul se află într-o dependență absolută de Duhul Sfânt pentru orice lucru, în special pentru a-L cunoaște pe Cristos așa că, a-L simula (pe Duhul Sfânt) nu este decât o lovitură de maestru din partea duhurilor rele. Duhul adevărat este asaltat de duhuri false în principal prin imitație. Imitația lor, adesea sau de obicei,va lua forma unui lucru foarte spiritual. Există și o spiritualitate falsă. Cea mai subtilă formă a ei este de a pune în prim plan lucruri spirituale secundare și de a le accentua așa încât se poate crede că ele sunt indispensabile! Iată că această situație este prezentă și în 1 Corinteni, iar apostolul suferă din nou ”durerile nașterii” pentru a corecta această stare datorită pericolelor grave pe care le produce. Observați ce spune el despre importanța ascendentă a darurilor. Pentru acești sărmani corinteni amăgiți, manifestarea anumitor daruri de natură spectaculoasă reprezenta culmea spiritualității. Aceasta a deschis ușa larg pentru ce era fals în multe privințe. Esența înșelăciunii este forța sufletească proeminentă, impunătoare și tenace. Înșelarea a pătruns în această lume prin sufletul Evei și acolo se află veriga de legătură a lui Satan cu omenirea. Acest lucru este elementar în învățătura de corectare drastică a lui Pavel, iar în prima parte a celei dintâi scrisori el pune această temelie pentru tot ceea ce urmează. Avertismentul său de corectare cu privire la învățătura pe care o dau femeile în public, la modul de implicare în viața și problemele bisericii, vorbirea lui – față de unii – aspră cu privire la ”acoperirea capului” și la ”înger” (să fie anatema) are o implicație mult mai nefericită decât se poate observa.
O altă formă pe care o îmbracă înșelarea este (și poate vă vine greu să credeți) superioritatea față de Cuvântul lui Dumnezeu. Da! Este posibil să fii atât de ”spiritual” încât să violezi ostentativ Cuvântul simplu al lui Dumnezeu pe motivul: ”M-am simțit condus”, ”Domnul mi-a arătat” și așa mai departe. Un om poate să-și neglijeze simpla datorie - stabilită în Scriptură - față de nevasta și familia lui și în cele din urmă să-și piardă autoritatea și respectul în fața lor deoarece a ajuns atât de ”spiritual”. Spunem lucrul acesta în special pentru familia creștină. O soție poate să fie atât de ”spirituală” încât să violeze simpla porunca: ”Soțiilor, fiți supuse soților voștri”. Poate că soțul nu este atât de ”spiritual” precum ai vrea tu, dar Domnul va cinsti soția care poartă crucea în sufletul ei și cinstește Cuvântul lui Dumnezeu. Cuvântul spune că dacă un om nu muncește să nici nu mănânce. Este posibil să fi atât de ”spiritual” încât să petreci multe ore și chiar luni din viață nelucrând sau nefăcând nimic de valoare vitală. Acestea sunt doar exemple de superioritate față de Cuvântul lui Dumnezeu; există multe altele și mult mai rele.
Viața proeminentă a sufletului va rezulta cel mai sigur în înșelătorie, iar roada înșelătoriei este aceasta: nenumărate experiențe sufletești,ceva de genul ”am auzit o voce”, vedenii, tot felul de întâmplări, care merg până acolo încât par să vină de la Dumnezeu, pentru ca mai apoi totul să eșueze și nimic să nu se-aleagă din toate acestea. Ele lasă în urma lor un șir întreg de ”experiențe” nedesăvârșite, incomplete și deziluzionate. Satan poate să conducă până la confuzie totală persoana puternic sufletească.
Toate aceste lucruri se găsesc în scrisorile către Corinteni iar ele explică tragedia lui Israel în pustie. De ce s-a transformat o călătorie de nouă zile într-una de 40 de ani iar finalul ei a fost o mare tragedie? Această scrisoare ne spune de ce, la fel și Evrei 4:12 (priviți tot contextul) ne arată pe scurt și cu claritate răspunsul! Viața sufletească se împotrivește cu înverșunare vieții spirituale adevărate.
Mă aștept să primesc dușuri fierbinți pentru afirmarea unor asemenea lucruri, dar lucrurile se află într-o stare foarte serioasă în aceste vremuri iar noi trebuie să fim credincioși. Mărturisesc că cu cât m-am aprofundat în scrisorile către Corinteni cu atât mai deznădăjduită am simțit că este situația de-acolo și m-am simțit și mai impulsionat de a căuta explicația.
Ei bine, nu am terminat încă, dar dragi cititori, nu observați voi de ce a spus apostolul : ”Nimic...decât pe Isus Cristos și pe El răstignit”?
”Cristos – răstignit”! Crucea este soluția!
Ne întoarcem pentru o clipă de unde am plecat. Am spus că trâmbițele de argint reprezentau glasul Duhului Sfânt și că o urechea care aude este esențială pentru a auzi ”ce spune Duhul”. Apoi am continuat să punem întrebări cu privire la auz. Dar observați, vă rog, în ce fel am relaționat auzul. Am spus că mai întâi Cristos trebuie să fie văzut de ochiul spiritual. Duhul vorbește doar despre Cristos! Apoi, am spus că ordinea, acțiunea sau așteptarea, când și unde trebuie să mergi, trebuie să fie în concordanță cu Cristos în caracter, natură și sfințenie. Iar marele altar se afla la ușă, de acolo se putea auzi sunetul trâmbițelor.
Înainte de a pune de-o parte scrisorile către Corinteni, mai există încă ceva de spus în legătură cu tema noastră specială de care ne ocupăm. Prin multele referiri, am observat că aceste două scrisori care sunt adresate creștinilor, îi găsesc pe credincioși - din punct de vedere spiritual - în același loc unde se afla Israel în pustie, adică: între Egipt și Țara Făgăduinței, între Exod (ieșirea) și Eisodos (intrarea). Am văzut cât de riscantă era acea poziție și de aceea avertizările sunt atât de aspre, ele vin în urma eșecului tragic al lui Israel.
Observăm cum titlul nostru principal se aplică în această situație. Cea de-a doua scrisoare către Corinteni cuprinde unele lucruri foarte prețioase. Desigur, aproape în mod universal comentatorii interpretează sau definesc această scrisoare ca: Scrisoarea Slujirii Creștine. Ea este rezumată în capitolul 4:1 :”De aceea, fiindcă avem slujba aceasta”. Adesea folosim această propoziție în diferite privințe ca de exemplu: Slujba bisericii. Dar pentru scopul nostru prezent vom cita o altă frază cuprinzătoare, extrem de bogată. În același capitol, v.4 spune: ”...lumina Evangheliei slavei lui Cristos”; iar apoi v.6: ”Căci Dumnezeu, care a zis: "Să lumineze lumina din întuneric", ne-a luminat inimile, pentru ca să facem să strălucească lumina cunoştinţei slavei lui Dumnezeu pe faţa lui Isus Cristos.” Ce bogăție! Să delimităm puțin propoziția: ”Slava lui Cristos”. ” Evanghelia slavei lui Cristos”. ”Lumina Evangheliei slavei lui Cristos”. ”Fața lui Isus Cristos”. ”Slava lui Dumnezeu pe fața lui Isus Cristos”. ”Lumina cunoașterii slavei lui Dumnezeu”. ”Cunoașterea slavei lui Dumnezeu”. Fiecare expresie este o altă temă!
În context, prin comparație și contrast, apostolul face o mare tranziție: de la Moise la Cristos. El accentuează efectul neașteptat și cutremurător pe care-l are slava lui Dumnezeu de pe fața lui Moise asupra oamenilor. El este foarte sever asupra acelui punct, pregătindu-și calea pentru mesajul său special. Comparația se face cu aceeași slavă, dar contrastul are trei aspecte: primul, slava de pe fața lui Isus Cristos, al doilea, slava nespus de mare a lui Cristos față de cea din vechime, ea conducând la al treilea aspect: efectul său în fiecare caz. Slujba din vechime era moartă, legea era sentința morții. Slujba care i-a urmat era viață, viața care se naște prin har. Aceasta este transformarea absolută din pustie: viața care slujește îngrădește moartea. Este slava harului pe tărâmul condamnării. Toate acestea, spune apostolul, se văd clar ”pe fața lui Isus Cristos”. Fața este registrul, indexul, valoarea caracterului, a personalității. Slava se afla pe fața lui Moise. Aceasta nu era desăvârșirea caracterului personal, ci natură divină. ”Pe” fața lui Isus Cristos care ”este chipul lui Dumnezeu” (4:4). De aceea aceasta era o slavă care trecea. Mai înainte apostolul spune că în noi ”se oglindește ...slava lui Dumnezeu”. Nu este înnăscută în noi, noi suntem doar niște ”oglinzi” (3:18).
Esența tuturor celor spuse în ce privește Corintenii și toți creștinii este că, într-o lume pustie asemenea Corintului nu trebuie să pieri, să mori. Nu trebuie neapărat să eșuezi și să nu intri în moștenirea ta. Tragedia lui Israel nu trebuie să ne copleșească, căci deși suntem ”vase fragile de lut” (4:7 – Conybeare), există ”această putere nemaipomenită” care este ”de la Dumnezeu şi nu de la noi.” (4:7).
Iată misiunea, scopul și mesajul lui Isus Cristos pentru Biserica Sa care se află într-o lume unde nimic altceva nu ajută. Acesta este mesajul pentru cei ”străini și călători” de-aici.
Apostolul va acorda mult spațiu în această scrisoare pentru a înfrunta cruzimea, opoziția, critica, bârfa și lucrarea de discreditare a vrăjmașilor săi, unii dintre ei fiind creștini. Răspunsul său cuprinzător și plin de putere este: ”Dumnezeu a strălucit în inimile noastre”. Este slava pe care am privit-o pe fața lui Isus Cristos. Noi putem fi ”vase pământești” sărăcăcioase și disprețuite, dar înăuntrul vasului se află o ”comoară”, puterea care ne va duce la slavă. Având această experiență spirituală și această comoară putem și vom ajunge la țintă. ”Pentru că noi nu ne uităm la lucrurile care se văd, ci la cele ce nu se văd”, care sunt veşnice. (4:18).
Aceasta este adevărat în ce privește călătoria prin pustie, dar apostolul spune: aceasta este adevărat și în ce privește ”slujba” noastră. Acesta este un cuvânt de încurajare – sau de provocare – pentru slujitorii lui Cristos.
Mai există încă o referire extraordinară care se tot repetă pe parcursul acestor două scrisori. Am auzit că ce a spus apostolul despre cele întâmplate lui și celorlalți apostoli a fost ca și la Creație: ”Dumnezeu care a spus să fie lumină”, ” ne-a luminat (a strălucit în) inimile”.
În cea de-a doua scrisoare, capitolul 5: 17, el spune: ”Căci, dacă este cineva în Cristos este o făptură nouă.” Dumnezeu a spus: ”Să fie lumină”. ”O făptură nouă.” În prima scrisoare, în capitolul 15, el se referă la cei doi Adami, primul și ultimul, care sunt în contrast: pământesc și ceresc. Nu este greu să discerni că ”pe fața lui Isus” se vede ordinea nouă și cerească pentru om și creație. Desigur, fiindcă sunt adresate Corintenilor aceste lucruri, ele tratează din punct de vedere spiritual dezordinea, haosul, întunericul și confuzia din vechea creație, ”omul firesc” din prima parte a primei scrisori. Dacă acest lucru este adevărat și nu este imaginația noastră, putem vedea cu siguranță poziția lui Israel în pustie și în mod corespunzător poziția Corintenilor, aceea de tranziție de la vechea creație – sau chiar înainte de ea – la noua creație; de la Adamul căzut la Omul Nou, Ultimul Adam.
”Noi toţi privim cu faţa descoperită, ca într-o oglindă, slava Domnului, şi suntem schimbaţi (în mod continuu) în acelaşi chip al Lui”. (3:18).
Conform dorinţelor lui T. Austin-Sparks că ce s-a primit gratuit sa fie dat gratuit, scrierile lui nu deţin drept de copyright. De aceea, vă rugăm ca în cazul în care le împărtăşiţi cu altii, să-i respectaţi dorinţele şi să le oferiţi gratuit - fără modificări, fără plată şi fără copyright.