Misiunea, scopul și mesajul lui Isus Cristos

de T. Austin-Sparks

Capitolul 7 - În scrisorile către Corinteni

Prin aceste mesaje am văzut că fiecare carte a Noului Testament are de prezentat Bisericii din această dispensațiune, un anumit aspect al lui Cristos. Autorul, atât cât L-a înțeles el pe Cristos, poartă această povară în inima lui și îndeamnă la cunoașterea Lui, iar când am terminat de citit toate scrierile sale avem de-a face cu o prezentare vastă a Domnului nostru. Mai există și o altă trăsătură care este foarte semnificativă și utilă. Valoarea acestor scrisori luate individual constă în limbajul lor practic. Situațiile cărora le sunt adresate scot în evidență desăvârșirea/plinătatea misiunii, scopului și mesajului lui Cristos. Istoria, temporară și spirituală, arată că Cristos este vital și poate fi ușor abordat. Acesta este foarte clar când privim la vremea și împrejurările acestor scrieri. Scrisorile către Corinteni - sau Bisericii din Corint – Îl reliefează pe Cristos într-un mod amplu, după cum nădăjduiesc că vom vedea și noi. O, fie ca penița înmuiată în fântâna inspirației divine să ne arate măcar ceva din ce este Cristos în aceste scrisori! Și de unde să-ncep când am în față o asemenea vastitate!

De câte ori se menționează cuvântul ”Corint” sau ”corinteni”, reacția imediată este de a ne încrunta. Neorânduiala, imoralitatea, păcatul și tot ce este de condamnat ocupă imediat prim- planul minții noastre. Cu adevărat aceasta este o stare de lucruri îngrozitoare și o stare catastrofală a lucrurilor așa că se înțelege rostul întrebării majore dacă acela este sau nu creștinism. Nu trebuie tratat cu ușurință iar starea de contrast și contradictorie nu poate fi trecută cu vederea. Cu privire la aceste lucruri, autorul acestor scrisori folosește cel mai drastic limbaj. Acceptați situația așa cum este! Priviți lucrurile in față! Nu încercați să subminați răul! Și făcând astfel puneți marea întrebare: de ce a îngăduit Dumnezeu toate aceste lucruri și de ce a îngăduit El să fie scrise într-o scrisoare care se va citi în cercuri mai mici și mai mari pe o perioadă nelimitată de timp? De ce nu a acoperit Dumnezeu această rușine, acest reproș, această condradicție față de natura și voia Sa? Când ai ajuns aici și ai pus și întrebarea esențială, nu ai făcut altceva decât să dai răspunsul. Dumnezeu nu a făcut niciodată așa ceva, nici în istoria celor mai mari slujitori ai Săi, nici în aleșii Săi. Cu privire la acest mod ciudat al lui Dumnezeu, (noi ne gândim că nu l-am întrebuința niciodată) trebuie să punem o întrebare importantă: acest delict, această imoralitate ar fi un câștig sau o pirdere din perspectiva viitorului? - Dacă acest delict, acest rău ar fi fost acoperit și nu ar fi ajuns să fie cunoscut de către urmași ar fi acesta un câștig sau o pierdere? Există moduri diferite de a pune această întrebare, dar, cunoscând motivul scrierii acestor scrisori, am avut noi sau biserica de-a lungul secolelor de câștigat de pe urma lor? Răspunsul acestei întrebări fundamentale este alcătuit din două părți majore. Mai întâi, valoarea scrisorilor a sporit, valoarea lor a fost extrasă din situațiile care au avut loc. În al doilea rând, de ce totuși a existat o asemenea situație în rândul creștinilor?
Aceste două chestiuni ne vor lua o vreme și ne vor conduce la ape sau izvoare adânci și foarte benefice.
Așa dar, să începem punând laolaltă ceea ce am putea numi

Nu mai trebuie să discutăm faptul că în Corint se ducea o luptă și una foarte aprigă din pricina mărturiei lui Dumnezeu. Pentru moment, dând la o parte tragedia și rușinea situației de acolo, ce am putea spune despre valorile extrase din această situație?

Ne-am obișnuit să vorbim despre Efeseni și Coloseni, între ele aflându-se Filipenii ca despre ”cota maximă” a revelației Noului Testament. În ce le privește, aceasta poate fi adevărat. Adică, pe cât de adevărat este faptul că revelația planurilor veșnice ale lui Dumnezeu are de-a face cu biserica, pe-atât de- adevărat este și acest lucru. Oare în sfera creștinismului și a chemării și trăirii creștine adevărate s-ar mai găsi asemenea pasaje în Noul Testament ca cele din prima scrisoare către Corinteni? Priviți de exemplu la acel pasaj scurt din cap.2 versetele 9-10:

”Dar, după cum este scris: "Lucruri, pe care ochiul nu le-a văzut, urechea nu le-a auzit, şi la inima omului nu s-au suit, aşa sunt lucrurile, pe care le-a pregătit Dumnezeu pentru cei ce-L iubesc. Nouă însă Dumnezeu ni le-a descoperit prin Duhul Său. Căci Duhul cercetează totul, chiar şi lucrurile adânci ale lui Dumnezeu.”

Ce să spunem cu privire la afirmațiile din capitolul 6, versetele 2 și 3, afirmații pe care cei mai mulți comentatori trec peste ele, deoarece nu le pot explica:

”Nu ştiţi că sfinţii vor judeca lumea?
Nu ştiţi că noi vom judeca pe îngeri?”

Ce mod de trezire pentru noi neașteptat față de chemarea pe care o avem în Cristos! Ce vom spune despre capitolul 13? Mai există ceva asemănător în toată literatura? Citiți diferitele traduceri ca de exemplu: cea a lui Moffat, the Amplified, etc. Acesta este într-adevăr un standard superlativ de ajungere la țintă. Nu-i de mirare că însuși Pavel a scris în altă parte, mai târziu: ”Fraților, eu nu consider că am ajuns încă.”

Dar mergeți mai departe la capitolul 15, la această prezentare care vă taie respirația a ceea ce apostolul a numit: ”Evanghelia pe care noi o propovăduim”. Când citim mai departe descrierea învierii trupurilor sfinților pe categorii diferite - soarele, luna, stelele, gloriile, schimbarea și transformarea de la ce putrezește la ce nu putrezește și toate celelalte detalii – suntem lăsați fără grai cu o întrebare incomensurabilă:”Cum a ajuns Pavel să cunoască toate acestea?” Singurul răspuns posibil nu face decât să sporească și mai mult minunea revelației primite. Trebuie ca corintenii să fi fost în același gând cu afirmația lui despre Masa Domnului în cap.10:23:
”Căci am primit de la Domnul ce v-am și învățat...”. Aflându-se la timpul trecut - ”ce v-am și învățat”, aceasta face legătura cu scrisoarea a doua, capitolul 12: ”Cunosc un om în Hristos, care, acum patrusprezece ani...a fost răpit în rai, şi a auzit cuvinte, care nu se pot spune ...”. Capitolul 15 din prima scrisoare trebuie să fie circumferința acelor ”lucruri care nu se pot spune”.

Prin urmare, ați înțeles că expunerea și motivul acelei sitiuații triste și deplorabile din Corint a fost în mod suveran folosită, reprezentând singura ocazie din care s-au putut extrage unele dintre cele mai sublime lucruri din revelația divină? Slavă lui Dumnezeu pentru harul suveran!

Trebuie să ne apropiem acum de scopul special al acestor mesaje și anume, ce scop a avut Cristos în această situație.

Pentru a ajunge aici trebuie să observăm câteva trăsături majore. Scrisorile către Corinteni sunt pline de contraste intense. Există contraste între:

Vechea creație și noua creație
Natural și spiritual
Întuneric și lumină
Cele pământești și cele cerești
Ce-i trecător și ce-i veșnic
Vechiul Testament și Noul Testament, etc.

Între aceste contraste stă Isus Cristos cu ceea ce reprezintă El pentru fiecare-mparte. Spatele Său este îndreptat spre prima categorie, cu un puternic ”Nu!” dat de Crucea Sa. Fața Lui este îndreptată spre ce-a de-a doua categorie, cu un puternic ”Da!” dat de învierea Sa.

În felul acesta creștinismul ne este înfățișat ca fiind împărțit și rupt în două.

Ne este aici revelat un creștinism față de care Cristos (în misiunea, scopul și mesajul Său) spune un ”Nu!” hotărât. Asupra acestui fel de creștinism stă scris cu litere mari: ”NU SE POATE!”.

Această atitudine arată importanța și întărește afirmația de la începutul primei scrisori atingându-se de multe probleme care trebuiesc judecate și corectate. Numai timpul nu ne permite catalogarea acestor puncte principale pe care Divinitatea le condamnă. Cititorul să citească scrisorile și să observe locurile unde Cristos spune de fapt: ”Nu așa!” Verdictul principal și absolut este: ”în felul acesta nu veți ajunge niciodată la Dumnezeu!” Pentru a vedea acest lucru să vedem care este locul oferit corintenilor în istoria și geografia spirituală. Priviți referirile la aceste scrisori din Vechiul Testament. Două lucruri se reliefează cu mare claritate. Primul este vechea creație cu întunericul, haosul, neorânduiala, ”goliciunea” sa și aspectele judecății. Al doilea este Israel în pustie. Pentru scopul nostru prezent ne vom folosi de al doilea. Cu mare claritate, prima scrisoare în capitolul 10 plasează corintenii (și un anume fel de creștinism) în poziția Israelului dintre Egipt și Țara Făgăduinței și face acest lucru cu o foarte mare atenționare. Aceeași poziție este acceptată și în cea de-a doua scrisoare, capitolul 3:7-16.

Prin urmare, care erau trăsăturile acelei poziții din istoria lui Israel?

1.Ei ieșiseră din Egipt - terenul judecății - prin harul suveran și fuseseră botezați ”de nor și mare” din punct de vedere al poziției.

2.Ei se aflau pe calea ”chemării cerești” și în planul lui Dumnezeu.

3.Ei aveau semnele vieții supranaturale și a poziției, ca de exemplu: mana și apa, adică ”taina lui Cristos” iar ”acea Stâncă era Cristos”. Ei cunoșteau valoarea suverană a sângelui Mielului. Existau multe dovezi că Dumnezeu era cu ei, că era de partea lor. Cu toate acestea, asupra lor plana în mod continuu amenințarea și pericolul de a-și pierde moștenirea, care – vai!- acea generație a și pierdut-o. Iată atenționarea față de acest fel de creștinism ca cel din rândul corintenilor. De ce a fost așa? Ce anume au de spus ”corintenii” în privința poziției adoptate? Probabil răspunsul se află în două amănunte: este posibil să fi ieșit din lume ca și poziție și totuși lumea să fie în tine. Egiptul, după toate judecățile care s-au abătut asupra lui a continuat să îi tragă înapoi și să-i influențeze. Nu era niciodată prea greu să revii în Egipt. În scrisorile adresate corintenilor este lesne de observat că lumea avea forță de atragere, influență, atarcție asupra sufletelor acestor creștini. Scriitorul era foarte sigur că în cazul celor a căror atitudine nu-i conducea la starea cerească, acest lucru putea fi fatal în ce privește moștenirea. Cu privire la acest lucru, el tranșează foarte clar deosebirea între

Pentru el este foarte simplu și clar: acesta este omul sufletesc și acesta este omul spiritual. El face diferența dintre cei doi: omul sufletesc nu poate și nu va atinge ținta. El nu ajunge la maturitate și chiar după mulți ani el este încă ”un prunc” (3:1-2). Numai ”cel care este spiritual” poate și va ajunge la țintă! Pavel accentuează cu tărie că cel care zice: ”omul natural (sufletesc) nu poate” va avea parte de împotrivire.

Creștinismul abia dacă recunoaște această diferență dintre suflet și duh, ca să nu mai vorbim că nici n-o acceptă. Rezultatul lipsei discernământului (discernământul se capătă în urma brazdelor adânci trase pe viața eului și lucrării de separare a Crucii) este un creștinism care nu va ajunge acolo unde vrea Dumnezeu și nenumărați creștini sunt conștienți de acest lucru!

Universitățile și facultățile pot scoate doctori în medicină, filozofie, arte, etc, dar fiți siguri că nici un profesor sau universitate nu poate scoate un om spiritual care să cunoască acele ”lucruri care la inima omului nu s-au suit”! Aceasta este dovada și concluzia Noului Testament.

Prin urmare, punctul central este că Cristos este altfel. El este celălalt Om, Omul Spiritual. Învățătura Sa, înțelepciunea Sa, aptitudinea Sa țin de o altă rânduială. Efectul real al rămânerii și stăpânirii Duhului Sfânt este de a arăta și de a face creștinismul o reproducere, o imagine a lui Cristos; misiunea, scopul și mesajul lui Cristos este de a produce mai presus de toate natura Lui (vezi 2 Corinteni 3:16-18).

Dar citiți din nou cele două scrisori!