Misiunea, scopul și mesajul lui Isus Cristos

de T. Austin-Sparks

Capitolul 2 - În Evanghelia după Marcu

Doamne, Tu ești singurul Învățător Ceresc; nu este nici un alt învățător ca Tine, Doamne. Noi nu putem învăța pe nimeni dacă Tu nu ne înveți. Ne aflăm aici în această dimineață ca și ucenici ai Tăi, care așteaptă să fie învățați de Tine. Te rugăm să iei în mâna Ta Cuvântul și să ni-l deschizi. Deschide-ne urechile ca să audă, dă-ne pricepere, dă-ne inimi ascultătoare, condu-ne în adevărul Tău. Duhule Sfânt împlinește lucrarea pentru care ai venit. Domnul nostru Isus a spus că atunci când Tu vei veni, Tu ne vei călăuzi în tot adevărul. Fă acea lucrare astăzi aici în mijlocul nostru așa încât Domnul Isus să fie mulțumit. Te rugăm aceasta în Numele Lui. Amin.

Am spus că Noul Testament se ocupă în întregime cu un singur lucru în trei aspecte – misiunea, scopul și mesajul lui Isus Cristos, Fiul lui Dumnezeu și că fiecare carte din cele 27 ale Noului Testament cuprinde unele aspecte prețioase despre aceste trei lucruri. Am continuat și am văzut cât de adevărate sunt aceste lucruri în Evanghelia după Matei și urmează acum să vedem adevărul privitor la cele trei aspecte și în Evanghelia după Marcu.
Vă voi ruga acum să priviți la un număr considerabil de pasaje din Scriptură:

“Începutul Evangheliei lui Isus Cristos, Fiul lui Dumnezeu” (Marcu 1:1).

Acestea sunt primele cuvinte din această Evanghelie. Acum vom privi la ultimele cuvinte din capitolul 16:20:

“Iar ei au plecat mai departe și au propovăduit pretutindeni. Domnul lucra împreună cu ei și întărea Cuvântul prin semnele care-l urmau.”

“Și când și-a dat bine seama de cele întâmplate, s-a îndreptat spre casa Mariei, mama lui Ioan, zis și Marcu” (Fapte 12:12)

“Și Barnaba și Saul, după ce și-au împlinit însărcinarea, s-au întors din Ierusalim luând cu ei pe Ioan, zis și Marcu.” (Fapte 12:25)

“Și ajunși la Salamina, au vestit Cuvântul lui Dumnezeu în sinagogile iudeilor. Aveau de slujitor pe Ioan” (Fapte 13:5).

“Pavel și tovarășii lui au pornit cu corabia din Pafos și s-au dus la Perga în Pamfilia. Ioan s-a despărțit de ei și s-a întors la Ierusalim.” (Fapte 13:13).

“Și după câteva zile, Pavel a zis lui Barnaba: “Să ne întoarcem și să mergem pe la frații din toate cetățile în care am vestit Cuvântul Domnului, ca să vedem ce mai fac.”Și Barnaba avea de gând să-l ia cu el și pe Ioan, numit Marcu” (Fapte 15: 36-37)

“Numai Luca este cu mine. Ia pe Marcu și adu-l cu tine; căci el îmi este de folos pentru slujbă” (2 Timotei 4:11).

“Vă salută cea împreună-aleasă, care este în Babilon și Marcu, fiul meu” (1 Petru 5:13)

Aceste pasaje ne redau povestea vieții lui Marcu și abia dacă mai trebuie să stăruim asupra întrebării: cine era Marcu? Numele lui întreg era Ioan Marcu și el era văr primar cu Barnaba (Coloseni 4:10). Aș dori să rețineți aceste detalii pe care vi le împărtășesc, căci ele sunt strâns legate de anumite semnificații. El era vărul lui Barnaba și momentan, vom spune câteva lucruri în plus legate de acest lucru. Nu știm nimic despre tatăl lui, dar știm că mama lui deținea camera de sus din Ierusalim și legat de acea cameră de sus erau strânse multe amintiri! Aceasta era probabil camera unde Domnul a servit Ultima Cină înainte de a muri. Ioan Marcu știa toate acestea! Cu siguranță că el știa tot ce se petrecuse în Ierusalim, cel puțin în timpul ultimei săptămâni din viața Domnului nostru. În prima jumătate a secolului al doilea, a existat un bărbat creștin al cărui nume era Papias iar el a scris următoarele: “Marcu, devenind tălmaciul lui Petru a scris cu exactitate, deși nu în ordine, lucrurile pe care și le-a amintit despre ceea ce a spus sau a făcut Domnul”. După cum vom vedea în scurt timp, există o mulțime de lucruri care trebuiesc spuse cu privire la acest lucru.

Deci, vrem să recunoaștem aici un principiu foarte important. Dacă uitați restul, amintiți-vă doar atât. Vorbim despre misiunea, scopul și mesajul lui Isus Hristos și trebuie să recunoaștem că acele trei aspecte erau scrise în viețile slujitorilor Domnului. Marcu nu numai că a scris istoria: el însuși eraacea istorie. Istoria lui Isus Cristos s-a scris în detaliu în viața lui Marcu și la aceasta vom privi acum.

Să recunoaștem că atunci când Domnul pune mâna pe viețile noastre, El nu ne face doar niște cuvântători despre El și nici scriitori care să scrie despre El. El Se scrie pe Sine Însuși în viața noastră, și astfel sunt învățătorii și predicatorii adevărați. Știu că spun un lucru plin de responsabilitate, dar este esențial ca atunci când vorbim sau scriem despre Domnul Isus oamenii să-L vadă pe El dincolo de cuvintele noaste. De aceea Domnul Isus alcătuiește o istorie spirituală în viața noastră. Când ajungem la acest om, Ioan Marcu, trebuie să-l vedem dincolo de Evanghelia sa și de aceea am citit toate acele pasaje despre istoria vieții lui.

Să privim la natura Evangheliei lui. Aici dăm peste un tânăr care se afla în mare grabă! El este foarte dornic să pună lucrurile la locul lor. Nu are timp pentru ordinea cronologică, iar pentru el nu contează foarte mult timpul și locurile de desfășurare. Întreaga sa dispoziție este: să mergem mai departe cu lucrul! Acest tânăr are în vocabularul său doar trei cuvinte. Cititi-i Evanghelia și le veți găsi: “imediat!” Ati observat cât de des folosește Marcu acest cuvânt? “Imediat… și imediat…”, și continuă în felul acesta. Al doilea cuvânt este “ îndată”, iar al treilea cuvânt este “numaidecât”. Treisprezece capitole încep cu cuvântul “și”. Observați cum acest tânăr nu stătea o clipă.

Ioan Marcu nu ne oferă nici o genealogie, nici o introducere, ci începe dintr-o dată: “Începutul Evangheliei lui Isus Cristos”. Dintre toate Evangheliile aceasta este cea mai scurtă, dar în cuprinsul ei atât de scurt el a pus o cantitate uriașă de informații. El ne oferă atâtea informații, încât învățătorii biblici cred că Matei și Luca și-au intemeiat Evangheliile lor pe baza Evangheliei după Marcu. Și observați vă rog, ultimele cuvinte ale Evangheliei lui: ”Și ei plecând mai departe au predicat”. Acest tânăr merge înainte cu lucrul! Ideea lui este de a face lucrurile cât mai repede posibil.

Aceea este temelia noastră. Ne vom ocupa acum de mesajul Evangheliei lui care reiese din câteva lucruri. Mai întâi, vocația lui: “îl aveau cu ei pe Ioan drept slujitor” sau cu alte cuvinte ”drept însoțitor”. Îl aveau cu ei pe Ioan Marcu pentru a-i însoți în lucrare, el fiind un slujitor în lucrare. Rețineți acest lucru pe parcursul discuției noastre.

Potrivit relatării sale, primul lucru pe care-l cunoaștem despre istoria lui Ioan Marcu este că el a fost pus la probă , a fost încercat. Lui i s-a oferit un prilej : “Barnaba și Saul s-au întors din Ierusalim… luându-l cu ei și pe Ioan, zis Marcu”. Faptul acesta i-a oferit acestui tânăr un mare prilej. Era pus la probă. Avea prilejul de de a demonstra cine este el și mai ales, cine era el în mijlocul greutăților.

În al doilea rând, Ioan Marcu era un eșec. El nu a putut rezista situației în care se afla, așa că a plecat acasă. Acea cameră plăcută de sus era mult mai confortabilă decât această viață lângă apostoli! Deci, Luca ne spune că “Ioan i-a părăsit și s-a întors în Ierusalim”. Ioan Marcu un eșec.
Se simte cineva de aici un eșec? Ei bine, povestea nu se termină acolo. Ajungem la cel de-al treilea lucru care este

De ce era un eșec? Am spus că lucrurile erau prea grele, dar de ce erau prea grele? Se părea că începutul lui Ioan Marcu în lucrare nu avea o temelie adecvată. Cum se poate atunci că Ioan Marcu a plecat cu Barnaba și cu Pavel? Observați ordinea în care așez numele? Barnaba și Pavel! Acea ordine va fi schimbată imediat…dar a mers oare Ioan Marcu cu ei dintr-un simplu interes de familie? Scumpul verișor Barnaba înaintat în vârstă! Chiar acest scump verișor Barnaba înaintat în vârstă a dorit să ofere tânărului și dragului său verișor un prilej, luându-l cu sine dintr-un sentimentalism familial, așa că Marcu a plecat cu ei.

Credeți că se înțelege ceva din acest lucru? Chiar din această legătură personală a rezultat despărțirea dintre Barnaba și Pavel. Ioan Marcu a plecat în lucrare pe baza experienței altuia și nu prin experiența proprie. Vreau într-adevăr să puteți vedea clar acest lucru! Știm că Barnaba era un om foarte iubitor. Avea o inimă largă. Vă amintiți de istoria lui Barnaba! Într-o anumită ocazie, Pavel a spus: “până și Barnaba a fost prins “ (Galateni 2:13) – nu te-ai gândi nici o clipă că Barnaba ar putea fi vreodată prins! Iar Ioan Marcu a fost captivat de acest verișor sentimental cu o inimă uriașă. A fost captivat de personalitatea iubitoare, puternică și nu a fost captivat de Isus Cristos. Temelia pe care era așezat era un om și nu Domnul și mai devreme sau mai târziu o asemenea temelie se va nărui. Vă amintiți ce am spus despre Matei? Mesajul său este temelia absolută a creștinismului adică Domnia Absolută a lui Isus Cristos, iar aceasta era slăbiciunea vieții lui Ioan Marcu. Pentru el, verișorul Barnaba era Domnul! Și chiar și cei mai buni oameni nu sunt suficient de buni pentru a trece prin această luptă.

Ei bine, punctul central este acesta: necesitatea absolută după o experiență personală a Domniei lui Isus Cristos. Este un lucru foarte periculos să pui pe un tânăr într-o poziție cu responsabilitate dacă el nu a primit această experiență! Pe temeiul ei vedem cine suntem. Politețea nu trebuie să ia niciodată locul principiului. Diplomația spune: “Dă-i tânărului o șansă”, dar principiul spune: ”doar oamenii încercați să fie puși în poziții cu responsabilitate”.

Vedem că Marcu a eșuat pe plan firesc, dar a ajuns biruitor când a intrat sub autoritatea Domnului Isus. El nu ar fi putut scrie niciodată Evanghelia sa dacă acest lucru nu ar fi fost adevărat. Entuziasmul său din această Evanghelie vorbește despre slava Domnului Isus și nicăieri nu îl vedeți povestind despre verișorul său minunat. Întotdeauna vorbea despre cât de minunat este Domnul său, iar aceasta a însemnat o schimbare majoră. Am început cu el ca fiind un însoțitor și încheiem cu el ca fiind un tovarăș. Acum el nu mai este un slujitor grăbit, ci un tovarăș neclintit. El a trecut de la a fi nefolositor la a fi “folositor” – și acesta este cuvântul pe care marele apostol Pavel l-a folosit cu privire la Ioan Marcu în final: “Ia pe Marcu și adu-l cu tine, căci el îmi este de folos pentru slujbă”. (2Timotei 4:11). Ce mare schimbare! Dar tu, vrei să fi doar un însoțitor sau un părtaș la Evanghelie? Unul care face o sumedenie de lucruri sau cineva care poartă responsabilități grele? Ne apropiem din ce în ce mai mult de mesaj.

Următorul lucru este locul pe care-l ocupă Evanghelia după Marcu și acest lucru este foarte semnificativ. Știți că Evanghelia după Marcu a fost scrisă cea dintâi. Ea a fost scrisă înainte de a lui Matei, înainte de a lui Luca și înainte de a lui Ioan. De ce atunci nu i s-a acordat locul întâi? Aceasta nu este o chestiune omenească. Desigur, deoarece ea a fost scrisă mai întâi ea trebuia să ocupe primul loc! Dar Duhul Sfânt știa ce face. El niciodată nu lucrează de pe tărâm natural, ci de pe tărâm spiritual iar ordinea Sa diferă de cea a oamenilor.

Deci Marcu ocupă locul doi și, o! aici se află mesajul! Toată slujirea și activitatea trebuie să reiasă din autoritate și supunere. Mai intâi Matei, adică: Puterea lui Isus Hristos și Domnia Sa absolută. Marcu al doilea, adică: toată slujirea vine din supunere față de Domnul Isus. Toate faptele trebuie să reiasă din Autoritatea lui Isus Cristos. Care este caracteristica principală a unui adevărat slujitor al Domnului? Smerenia. Aceasta este adevărat și cu privire la Domnul Isus. Vă amintiți de Ioan 13, când El și-a lăsat cămașa de-o parte, S-a încins cu un ștergar, simbolul robului, a turnat apă într-un vas, iar apoi El – Domnul slavei prin care și pentru care toate lucrurile fuseseră create – S-a dezbrăcat de orice și a îngenuncheat, spălând picioarele păcătoșilor! Avea dreptate când a spus: “Eu sunt blând și smerit cu inima”! (Matei 11:29) A mai existat vreodată cineva care să fi sluijit atât de desăvârșit ca Domnul Însuși?

Am spus că Marcu era foarte apropiat în scrierile sale de cele ale lui Petru și mă întreb dacă vă amintiți de legătura spirituală dintre cei doi? Domnul i-a spus ceva lui Petru, ceva ce n-a putut uita niciodată, iar în pragul morții sale el a spus:”După cum mi-a arătat și Domnul Isus Cristos” (2 Petru 1:14). Când și unde i-a arătat Domnul lucrul acesta lui Petru? Ce anume i-a arătat? “Simone, când erai tânăr te încingeai singur și mergeai unde voiai. Ți-ai luat viața în propriile-ți mâini și ai făcut ce ți-a plăcut. Când vei îmbătrâni altul te va încinge și te va duce unde nu voiești” (Ioan 21:18). Acolo, vedeți în cele din urmă schimbarea din vechiul Simon în Petru. Știm că întreaga istorie a lui Petru atunci când Domnul a fost pe pământ, a fost istoria unuia care întotdeauna a vrut să facă conform voinței proprii. Uneori el chiar I-a spus Domnului că greșea! Cu alte cuvinte el I-a spus: “Doamne, aici greșești! Doamne, nici nu știi ce spui!” Acest om trebuie să fi avut o istorie profundă, din moment ce guvernarea trebuia luată din mâinile lui și pusă în mâinile altcuiva. Dintr-un dictator el a trebuit să ajungă un rob de bună voie și știm cum s-a petrecut aceasta: “Domnul a zis: "Simone, Simone, Satana v-a cerut să vă cearnă ca grâul. Dar Eu M-am rugat pentru tine, ca să nu se piardă credinţa ta; şi după ce te vei întoarce la Dumnezeu, să întăreşti pe fraţii tăi." (Luca 22:31-32). Slujirea adevărată provine din supunere.

Deci atât Petru cât și Marcu întruchipează principiul supunerii față de Domnia lui Cristos. Îmi place mult acel fragment pe care-l citim în Scrisoarea lui Petru. Este o referire delicată la adresa lui Ioan Marcu: ”Cea care este în Babilon…te salută, la fel și Marcu fiul meu”. Acest pasaj are multe de spus!

Vă voi spune acum un lucru care este foarte greu de spus. Poate că nu toți veți înțelege, dar voi încerca să-l simplific. Este întotdeauna un lucru foarte periculos să idealizezi sufletul. Dați-mi voie să vă explic. Este posibil ca emoția sufletească să ia locul sentimentului spiritual, iar emoția sufletească este pur sentimentalism. Este genul de emoție pe care oamenii o numesc dragoste: ”o, dragul meu văr Ioan Marcu, doresc atât de mult să poți veni cu mine în lucrarea Domnului! Știi că te iubesc foarte mult și sunt destul de sigur că și mamei tale scumpe din Ierusalim îi va face plăcere să devii slujitor. Vino cu mine Marcu și îți voi face cunoștință cu Pavel și mă voi înțelege cu el vizavi de venirea ta”. Desigur, acestea sunt cuvinte plăcute, dar nu sunt spirituale. Aceasta este spiritualitate falsă sau cum tocmai am numit-o: idealizarea sufletului. Înseamnă a confunda sufletul cu duhul, iar în această confuzie nu există zdrobire adâncă a sufletului. Ințelegeti ce spun?

Ei bine, ce au toate acestea a face cu misiunea, scopul și mesajul lui Isus Cristos? Ioan Marcu ne arată în Evanghelia sa cât de activ era Domnul Isus și cât de neobosit era El în facerea voii Tatălui Său. Existau momente când nici măcar nu avea vreme să mănânce. Marcu spune: “îndată…imediat…numaidecât…au plecat mai departe”, iar aceasta este și istoria lui Isus. În privința Domnului Isus nu exista lene! În cazul Lui cuvintele lui Pavel au fost pe deplin împlinite: ”Întotdeauna prisosind în lucrarea Domnului” (1Corinteni 15:58). Isus era în întregime predat lucrării Tatălui Său, dar – și este un mare “dar” - pe acest pământ nu a mai trăit nimeni niciodată care să se fi aflat într-o atât de mare supunere față de voia Tatălui Său ca și El. Două cuvinte rezumă lucrarea Domnului Isus: supunere și dependență. El a spus:”Cât este ziuă, trebuie să lucrez lucrările Celui ce M-a trimis” (Ioan 9:4). Da, este adevărat, dar El nu a făcut nici o lucrare fără să-L fi întrebat mai întâi pe Tatăl Său dacă este cazul s-o facă. Pentru orice lucru pe care l-a făcut și în orice loc unde a mers, El a cerut călăuzirea Tatălui . În cazul nostru lucrurile par să fie atât de necesare, iar situațiile atât de urgente, încât sufletul spune: ”Trebuie s-o fac”, dar aceasta n-a fost cazul lui Isus. Vă amintiți cum a fost ispitit în pustie? Tot ce Diavolul i-a spus părea atât de rațional și necesar, dar Domnul Isus nu a fost niciodată condus de nevoie sau rațiune. El era unit cu cerul prin Duhul. De ce avea nevoie Fiul lui Dumnezeu să Se roage? Pentru că El era dependent de Tatăl Său. Pentru călăuzire, pentru ce trebuia să facă și pentru tărie în ce avea de făcut, El recurgea întotdeauna la Tatăl. El trebuia să trăiască prin Tatăl.

Acest principiu a fost scris și în viața lui Ioan Marcu. Fiind dependenți de Tatăl nu a înseamnat că Domnul Isus sau Ioan Marcu au făcut ceva mai puțin. Eu cred că au făcut mult mai mult și într-un mod mult mai bun, iar lucrarea lor rămâne până în ziua de azi deoarece “tot ceea ce face Dumnezeu dăinuiește în veac” (Eclesiatul 3:14).

Mă întreb dacă ați înțeles mesajul lui Ioan Marcu? Dați-mi voie să spun fraților mei mai tineri: fiți ca Ioan Marcu în cea de-a două parte a vieții lui. Fiți pe deplin predați lui Isus Cristos, iar El vă va face tovarăși foarte folositori în Împărăție.

Doamne, Îți cerem un singur lucru pentru toate câte am spus și anume atingerea Ta. Poate că nu ne vom aminti toate lucrurile, dar atinge-ne Tu adânc - căci doar o viață supusă în întregime Domniei lui Isus Cristos va fi o viață plină de roade. Doamne Isuse fă din inimile noastre tronul Tău și domnește peste noi. Amin.