Misiunea, scopul și mesajul lui Isus Cristos

de T. Austin-Sparks

Capitolul 11 – În scrisoarea către Filipeni

De citit: Deuteronom 30: 11-20; Evrei 2: 14-15; Apocalipsa 1:18; Filipeni 3:10.

Problema care ne stă în față este legătura Crucii cu viața care se arată. Este foarte important să înțelegem clar legătura dintre cele două. Un lucru este evident, acea viață în sens divin, în sens spiritual, această viață numită viață veșnică se primește doar ca rezultat al Crucii lui Isus Cristos. Pe temeiul morții Sale și prin învierea Sa această viață veșnică este dată acelora care cred. Uneori noi vorbim despre ea ca o credință simplă în lucrarea de ispășire a Domnului Isus. Când primești acea viață poate nu realizezi existența luptei, conflictului; poate nu ai cunoștință cu privire la acest domeniu vast unde se dă lupta pentru viață. Aceasta se întâmpă deoarece în ce privește darului vieții veșnice, Domnul Isus S-a luptat la Cruce și noi primim darul gratuit, prin credința a ceea ce El a făcut pentru ca noi să avem viața.

Acesta este un aspect al Crucii și vieții. Cu alte cuvinte, prin înțelegerea obiectivă a Crucii noi primim viața veșnică. Și tot ce a făcut Domnul Isus pentru noi la Cruce pentru a trece din moarte la viață, luat prin credință, luat în stăpânire dă naștere vieții în noi.

Dar mai există o latură. Crucea Domnului Isus a lucrat în mod subiectiv roade pentru o viață din belșug. Propriile Sale cuvinte sunt: ”Am venit ca ei să aibă viață și s-o aibă din belșug” (Ioan 10:10). Cred că prima jumătate a acestei afirmații se referă la simpla însușire prin credință a lucrării obiective de la Cruce, ce a făcut El pentru noi, dar cea de-a doua parte a afirmației ne duce mai departe. O viață din belșug necesită ca ceea ce El a făcut pentru noi să fie dus la bun sfârșit. Să spunem așa: în Crucea Lui El a tratat păcatele noastre și pe temeiul că El le-a rezolvat și al credinței noastre în lucrarea Lui de ispășire pentru păcatele noastre noi primim darul vieții veșnice. El S-a ocupat și de noi, dar acest lucru trebuie dus la bun sfârșit în mod progresiv; iar când puterea Crucii își face lucrarea în noi viața se arată într-o plinătate tot mai mare. Realitatea este că eul se află în calea revărsării vieții și a deplinei ei manifestări. Viața naturală este cea care obstrucționează cursul vieții divine. Astfel, ceea ce s-a făcut pentru noi, trebuie făcut în noi și atunci când se lucrează în noi, acea viață devine mai mult decât un depozit, mai mult decât o simplă posesie, deși una glorioasă, ea devine o desfătare crescândă, care se adâncește, o bucurie crescândă, o manifestare deplină.

Haideți să lămurim situația. În primul rând, există în creație o stare de dezordine cu care Dumnezeu nu este de acord. Cu toții putem înțelege acest lucru. Nu este un lucru foarte profund, doar că, atunci când ni se descoperă acest lucru realizăm că și noi facem parte din această stare de dezordine în creație și că Dumnezeu nu este de acord cu ea, nu este de acord cu creația în această stare in care se găsește. Ea nu se potrivește gândului Său, ea nu mai exprimă gândul Său. Ea este contrară planului Său de aceea El nu are nimic de-a face cu ea.
Moartea și Satana sunt categoric uniți cu această stare

În al doilea rând, există fără-ndoială o asociere între această stare și moarte, Satana. Nu este doar o acumulare pasivă de confuzie, haos, dezordine. Această stare cuprinde elemente active. Am putea spune că este o acumulare care clocotește. Există forțe în ea care sunt la lucru, iar acele forțe nu sunt forțele vieții, ci ale morții. Moartea este la lucru, iar Satan este asociatul acelei stări.

Se ridică o nevoie

În al treilea rând vedem că se ridică o nevoie, o nevoie care îmbracă mai multe aspecte.

Mai întâi, trebuie să existe o înlăturare judecătorească a acelei creații. Prin înlăturare judecătorească înțelegem că acea stare trebuie judecată și doar prin judecată este înlăturată din fața lui Dumnezeu. Ea este în punctul unde în întregime este interzisă din punct de vedere divin, unde nici o parte din ea nu este acceptată de El, adică, ea trebuie să fie tratată din punct de vedere judecătoresc și înlăturată din punct de vedere judecătoresc. Inevitabil, acesta ajunge să fie pasul premergător a tot ce urmează să facă Dumnezeu potrivit noii rânduieli. Astfel, Dumnezeu S-a ocupat de creație în Crucea lui Cristos.

În al doilea rând, trebuie să aibă loc distrugerea puterii morții și a lui Satan. Să ne măsurăm cuvintele – o distrugere a puterii morții și a lui Satan, o distrugere absolută. Ei bine, Dumnezeu a făcut realmente aceasta în Persoana Domnului Isus. El a nimicit moartea și pe cel care avea puterea morții, adică pe diavolul. De fapt, în Cristos această lucrare a fost împlinită. Cristosul de la dreapta lui Dumnezeu reprezintă și declară că această lucrare a fost dusă la bun sfîrșit. Moartea a fost înghițită în mod victorios. Satana a fost nimicit de asemenea. Acest cuvânt ”nimicit” care este tradus în Versiunea Revizuită cu ”zădărnicit” nu înseamnă ceea ce unii cred că înseamnă. Vorbind despre nimicire, noi ne gândim la măsura deplină a ștergerii fără urmă, a decuplării de viață. Acest cuvânt nu înseamnă asta. A zădărnici înseamnă, în planul lui Dumnezeu, a fi redus la ineficiență absolută. Nu uitați aceasta, că atâta vreme cât Isus Cristos Se află la dreapta lui Dumnezeu Satan este ineficient. El nu se poate atinge de El personal și el știe acest lucru. Singurul mod de a se atinge de El este prin mădularele Sale. Satan nu mai deține nici o putere de a-L atinge cu moartea pe Cristos în mod direct, sau cu vreo altă armă. Prin moarte, El l-a nimicit pe cel ce avea puterea morții. Totul a fost realizat în Cristos.

Am mai folosit încă un cuvânt – posibil. Acea posibilă nimicire a morții și a lui Satan a fost făcută în numele sfinților. Aceasta este o realitate, chiar dacă nu se practică pe deplin, ea poate fi cunoscută prin credință și în mod progresiv. Noi nu putem spune că în momentul de față ființa noastră în întregime nu cunoaște puterea morții și a lui Satan. În ce ne privește pe noi, nu este o realitate că Satan este ineficient. Dar acest lucru a fost păstrat pentru noi în mod potențial în Cristos, ca noi să ajungem să experimentăm din ce în ce mai mult ce Cristos a lucrat cu grijă pentru noi și să intrăm în mod progresiv în posesia acelei lucrări care a fost făcută în numele nostru progresiv. Prin urmare, în Cristos, vedem că acea nimicire a fost împlinită în realitate, iar în sfinți în mod progresiv.

În al treilea rând, este esențial ca să existe o reprezentare vie a ordinii divine, care este nemuritoare și biruitoare asupra lui Satan, după modelul pe care credincioșii trebuie să fie conformați. Este nevoie de așa ceva și acest lucru este împlinit în Cristos. El este reprezentantul noii creații, a ordinii divine, căreia și noi trebuie să fim conformați și care este nemuritoare și biruitoare asupra lui Satan. Dumnezeu lucrează după un model, după un tipar și Cristos este modelul Său. El lucrează în sfinți pentru a-i face asemenea lui Cristos, asemenea ordinii divine reprezentată de Cristos; căci trebuie să ne amintim că Cristos este suma totală a ordinii divine. Foarte adesea oamenii Domnului nu recunosc aceasta. Desigur, în primul rând trebuie să recunoaștem că El este o Persoană. Înainte de toate El este Persoana divină, dar în El Însuși El este suma totală a unei ordini divine și cerești. Dacă Cortul sau Templul din vechime simboliza un întreg sistem de lucruri, controlat, în bună rânduială, hotărât dinainte, care funcționa, care se relaționa la oameni, un sistem minunat - nu vă fie teamă de acel cuvânt căci așezat la locul său este un cuvânt foarte bun – dacă Templul sau Cortul au reprezentat așa ceva, ele nu sunt decât prototipuri ale lui Cristos. Cristos este Preotul, Cristos este altarul, Cristos este jertfa, Cristos este inul curat, Cristos este aurul, Cristos este omenirea desăvârșită: Cristos este totul, Cristos este rânduiala. ”Totul să se facă cu decență și în rânduială”, spune apostolul. Este un aranjament sistematizat, panificat și stabilit în cer.

Când intrăm în Cristos, deși este adevărat că intrăm într-o Persoană divină, noi trebuie să ne ocupăm locul în rânduiala divină, iar a fi în Cristos necesită o legătură corectă unul cu celălalt; o statornicie, funcționare, relaționare în toate. Este un sistem divin minunat. Moartea și Satana prind prilejul când rânduiala divină nu esteascultată, recunoscută, observată. Este foarte ușor ca moartea să prindă prilejul în rândul copiilor Domnului când este neorânduială între ei, când nu sunt asemenea lui Cristos în sensul exprimării Sale într-un mod ordonat, ceresc. Cu siguranță că Noul Testament fulgeră și tună împotriva acestui lucru. Dacă biserica din Corint este un exemplu al mărturiei slabe și așa este, motivul nu se găsește prea departe. Motivul era neorânduiala în rândul credincioșilor.

Prin urmare, Dumnezeu trebuie să aibă această reprezentare a ordinii divine care este nemuritoare și biruitoare asupra lui Satan, după care sunt conformați credincioșiiaceasta este asemănarea după chipul Fiului Său, Domnul nostru Isus Cristos.

În cel de-al patrulea rînd, este nevoie de o unire vitală cu El ca și temelie și o viață trăită în mod continuu și absolut în Duhul Sfânt. Cu toții acceptăm prima parte: o unire vitală cu El ca și temelie, dar la fel de important pentru manifestarea vieții depline este ca viața pe care o trăim să fie în întregime călăuzită de Duhul Sfânt. Viață trăită în Duhul este compensația divină a vieții trăită în moarte și sub puterea lui Satan. Acea viață este confuză iar Dumnezeu nu este în unitate cu ea.

Aceasta este prima situație: o viață în moarte, sub puterea lui Satan, în neorânduială, foarte activă, energică și totuși Dumnezeu nu este de partea ei. Poate fi chiar activă dpdv religios și totuși, Dumnezeu nu are nimic de-a face cu ea. Uneori mă întreb dacă nu religia este cel mai mare vrăjmaș al lui Dumnezeu din această lume. Pare un lucru teribil să spui așa ceva, dar pun această întrebare cu cea mai mare sinceritate. Religia pare să să așeze pe tot mai mulți oameni pe o poziție în care Dumnezeu, dacă putem spune așa, est3e supus celui mai greu test de încercare de a-i atinge prin Duhul Dfânt și asta pentru că ei se afă pe o poziție falsă. Împotriva acestei poziții Dumnezeu Își trasează noua rânduială care este în întregime sub călăuzirea Duhului Sfânt. Ce înseamnă să te afli în întregime sub călăuzirea Duhului Sfânt?înseamnă că totul va fi subordonat Duhului Sfânt. Tu și cu mine vom recunoaște într-un mod deplin, complet, atotcuprinzător că dacă acționăm în vreun fel, dacă mergem încoace și-n colo, dacă medităm, dacă funcționăm în vreun fel fără ca viețile noastre să fie predate complet și absolut Duhului Sfânt, mai mult ca sigur că vom funcționa în afara teritoriului lui Dumnezeu: iar finalul este moarte. Poate că există cele mai bune intenții. Motivele noastre pot fi corecte. Putem face chiar ceva pentru Domnul, dar sunt o grămadă de lucruri făcute pentru Domnul dar fără călăuzirea Duhului Sfânt. Există munți de activități care își au originea în cele mai curate motive pentru interesele Domnului, dar acestea nu sunt activitățile Duhului Sfânt. Cred că Domnul este generos, îndurător și răbdător cu noi și asta din cauza neștiinței de care dăm dovadă. El caută să ne conducă pe căi mult mai bune. Calea greșită pe care mergem se datorează lipsei de lumină și pentru că nu avem lumină deplină sau până ce lumina străpunge întunericul nostru, Domnul continuă să stea alături de noi și să ne binecuvinteze cât se poate de mult. Dar în ultima instanță asta nu înseamnă că toată acea activitate din trecut va fi acceptată și folosită pentru scopurile divine. La un moment dat se va frânge, la fel și cei care sunt implicați în ea și vor trebui să ajungă să recunoască faptul că, la urma urmei, un mare procent din toată lucrarea pentru Domnul nu a fost luată în considerare, și cu cât ajungem mai repede să recunoaștem aceasta, cu atât mai bine.

Toate acestea sunt reunite în Cruce. Crucea pur și simplu spune că orice rânduială – fie ea religioasă, bine motivată, bine intenționată este o rânduială pornită din om și din natura lui. Această rânduială nu este neapărat o sfidare la adresa lui Dumnezeu, nici răzvrătire intenționată împotriva lui Dumnezeu, ci ea exprimă starea naturală a omului așa cum este el. Iar Crucea spune că această rânduială a fost în întregime stabilită deja. Din punct de vedere juridic, Dumnezeu a judecat-o și a pus-o sub interdicție. În Crucea Domnului Isus, Dumnezeu a spus: voi, în felul vostru firesc nu Îmi puteți sluji și nici nu puteți aduce roadă pentru slava Mea! Se poate să lucrați, să trudiți și să muriți datorită sforțării în încercarea de a-Mi slujiți și totuși, rămâne valabil faptul că voi, din voi înșivă, din orice resursă pe care o aveți voi, nu puteți aduce roade pentru slava Mea. Singurul lucru care va atinge scopul lui Dumnezeu, care este atins de viață – viața veșnică, divină, cerească – este cel care își are obârșia în Duhul Sfânt.

Câte se mai dau la o parte! Cum mai este analizat și disecat fiecare lucru-mparte! Noi spunem neîncetat: am spus cutare lucru sub călăuzirea Duhului Sfânt? Nu este suficient să ne întrebăm: am avut intenție bună? Am făcut cutare lucru ca pentru Domnul? Nu! Ci: am spus, am acționat prin Duhul Sfânt sau eu însumi am acționat? Nu se pune problema motivației, a intenției, ci a puterii vieții. Am luat hotărârea călăuzit de Duhul Sfânt sau am hotărât potrivit judecății mele cântărind motivele pro și contra și am tras concluzia că acesta ar fi lucrul cel mai potrivit de făcut? În orice lucru există o chestiune ce ține de viața în Duhul. Poate spuneți: aceea este o viață extenuantă, o viață grea, unde nu acționezi, nu vorbești, trebuie doar să te oprești și să te întrebi în permanență: fac cutare lucru prin Duhul Sfânt, spun cutare lucru prin Duhul Sfânt sau le fac din mine însumi? Nu cred că trebuie să adoptăm acea poziție, ci trebuie să recunoaștem că viețile noastre trebuie să fie subordonate Duhului Sfânt în fiecare zi, iar când suntem conștienți că ceva vine din noi înșine, trebuie să rămânem credincioși lui Dumnezeu și să mergem înaintea Lui. Cred că încet dar sigur vom ajunge la locul în care putem trăi cu acea liniște sigură în inimile noastre care ia controlul asupra impulsivității noastre, grabei noastre, acționării noastre sub excitare, felului nostru de a cântări lucrurile. Acesta este un motiv pentru care Duhul Sfânt trebuie să trăiască în noi. Lucrarea noastră este de a recunoaște că viețile noastre trebuie date în stăpânirea Lui în întregime. Rezultatul va fi că Duhul Sfânt va lucra totdeauna prin Cruce. Crucea a întărit o dată pentru totdeauna acea poziție într-un mod atotcuprinzător și detaliat. Ea a pus pentru veșnicie embargoul judiciar al lui Dumnezeu asupra omului, asupra naturii lui. Duhul Sfânt va lucra în noi având în vedere acest lucru.

Așadar, Crucea este sfârșitul și nu doar începutul vieții de înviere. Dacă uitați restul, amintiți-vă acest lucru. Crucea este sfârșitul și începutul vieții de înviere – ”Ca să-L cunosc pe El și puterea învierii Lui și părtășia suferințelor Lui, făcându-mă asemenea cu moartea Lui.” Oamenii au venit la mine cu Filipeni 3 și mi-au spus: de ce a așezat Pavel moartea la sfârșit? Cu siguranță că cealaltă variantă este adevărată: ca să mă fac asemenea cu moartea Sa și să-L cunosc pe El prin puterea învierii Lui și părtășia suferințelor Lui! Nu, nu este nici o greșeală, ordinea este dată de Duhul Sfânt. Puterea învierii Lui presupune că a avut loc o moarte, dar chiar acea viață de înviere conduce la Cruce. Duhul Sfânt prin puterea vieții de înviere te conduce întotdeauna înapoi la Cruce, la o moarte asemenea cu a Lui. Este calitatea vieții de a alunga tot ce ține de moarte. Este chiar puterea învierii de a ne aduce înapoi în locul unde moartea este biruită în mod constant. Locul nu este altul decât Crucea Domnului Isus Cristos unde viața naturală este înlăturată. Deci, Pavel spune: ”făcându-mă asemenea morții Lui...”, adică, teritoriul morții este dat la o parte continuu și progresiv; și aceasta, așa cum am spus, este roada unei trăiri vii cu El. Ar fi o priveliște săracă pentru tine și pentru mine dacă ar trebui să ne facem asemenea cu moartea Sa în orice detaliu, fără a deține în noi puterea învierii, fără a fi cunoscut în prealabil viața Domnului. Unde ar fi nădejdea noastră? Cum se face că avem putere să supraviețuim atunci când Crucea devine tot mai reală în viața noastră? Nu ar exista supraviețuire dacă viața Lui de înviere nu ar fi în noi. Prin urmare, Pavel se roagă: ”ca să-L cunosc pe El și puterea învierii Lui...”și aceasta îeste asemănare cu moartea Sa fără o distrugere absolută. Sfârșitul vieții înviate este Crucea. Duhul Sfânt lucrează întotdeauna în legătură cu Crucea, așa încât puterea învierii Lui să se vadă în noi din ce în ce mai mult.

Aceasta este esența vieții. Sunt sigur, sunt mai sigur acum ca niciodată că temelia vieții biruitoare în noi este lucrarea Crucii din noi care înlătură tot ce este natural. Vrăjmașul nu urăște nimic mai mult decât Crucea. Să căutăm să ne descotorosim de orice idei false cu privire la Cruce. Atât de des am văzut genul acesta de reacție: o este crucea, adică moarte, moarte, moarte! Această lucrare a Crucii într-un mod subiectiv conduce la moarte! De aceea am menționat deja că este foarte important să recunoaștem că nu moartea este cea care ne distruge, ci ea crează în noi o plinătate a vieții tot mai deplină. Trebuie să păstrăm în gând latura pozitivă și nu faptul că suntem în permanență terminați, terminați, ci că avem nevoie de acest tratament pentru ca El să poată intra, să poată intra, să poată intra în noi. Latura vieții este cea care trebuie păstrată înaintea ochilor, chiar și cu privire la ce a înlăturat Dumnezeu prin lucrarea Crucii de la Calvar.

Prin urmare, aveți voi nevoie de viață? De fapt, Domnul spune: ei bine, hai să înlăturăm acest obstacol! Iar după ce a îndepărtat obstacolul, acolo curge viața. Vreți voi mai multă viață? Atunci să dăm la o parte ce ne împiedică și vom avea mai multă viață. Foarte rar întâlnești oameni care după ce s-au predat cu adevărat lui Dumnezeu cu dorința ca viața lor spirituală să poată crește, să nu fi trecut imediat printr-o experiență nefavorabilă și să nu fi avut o perioadă grea. Ai ajuns vreodată în locul unde te-ai predat pentru a primi acel lucru în plus, acel lucru nou pe care Dumnezeu ți l-a revelat și să nu fi trecut printr-o perioadă întunecată, apăsătoare și dureroasă? Întotdeuna se întâmplă astfel. Nu este o greșeală. Domnul spune: Vrei cutare lucru? Întotdeauna există ceva care împiedică revărsarea a ceea ce dorești. Poate vrei creștere spirituală pentru a fi fericit. Acel motiv va trebui înlăturat așa încât să primești ce dorești, nu de dragul tău, ci de dragul Lui. Dacă treci printr-o perioadă grea iar cel care domină este eul, vei spune oare: ei bine, nu contează; mai bine să nu am , decât să știu că am de trecut prin așa ceva? Acesta este modul firesc de a privi lucrurile. Dar dacă te afli într-o perioadă întunecată și ajungi să spui: ei bine, cu orice preț Domnul trebuie să facă acest lucru în viața mea! Atunci ai ajuns acolo pentru că ți-ai dat eul la o parte. Duhul Sfânt întotdeauna aduce o astfel de soluție. El este interesat de viață, viață din belșug și ea este creată printr-o întoarcere constantă la Cruce. Crucea este vitală pentru a primi viața, căci acolo Domnul Isus a biruit moartea și a adus viața pentru sfinți. Domnul să ne conducă pe mai departe în această viață.