de T. Austin-Sparks
Capitolul 4 - În Evanghelia după Ioan
Doamne, fiecare zi aduce alte nevoi. Simțim că înaintând în discuția noastră, nevoia pe care o avem devine și mai mare. Mai avem puțin și acest timp petrecut aici se va sfârși, de aceea avem atâta nevoie ca Tu să lucrezi adânc în noi ceea ce este în inima Ta. Simțim că ziua de azi aduce o nevoie foarte diferită. Poate chiar ziua aceasta este momentul decisiv al acestei conferințe. Doamne, dacă așa va fi, Te rugăm să ne acorzi ajutorul de care avem nevoie. Doamne, vrem să ne exprimăm nevoia – slobozește Cuvântul Tău în noi și pe noi în Cuvântul Tău. După cum ești în control a toate lucrurile, fă acest lucru și astăzi. Tu ai ales să vorbești prin om, dar Doamne nu-i încredința lui acest lucru, ci ia Tu controlul asupra lui. Ia din mâinile lui, în mâinile Tale instrumentele Tale. Să nu fie o lucrare a omului, ci a lui Dumnezeu, nu vrem ca cineva vreodată să spună că a fost făcută de om. Întreaga noastră dorință e ca fiecare să spună: “A fost Domnul!” Dacă Tu vei face aceasta, toată slava va fi a Ta. Atât cât ne privește pe noi, ne punem în mâinile Tale. Lucrează și primește Tu slava în Numele Domnului Isus. Amin.
Înainte de a ajunge la mesajul propriu zis al lui Ioan există două lucruri care trebuiesc remarcate. Primul se referă la faptul că Evanghelia lui Ioan este ultima scriere a Noului Testament, iar al doilea se referă la vremurile și împrejurările în care el a scrisă această Evanghelie.
Este foarte important pentru noi să observăm că Evanghelia după Ioan a fost ultima scriere a Noului Testament. Dacă Noul Testament ar fi așezat în ordine cronologică, Evanghelia după Ioan ar urma cărții Apocalipsa, dar Duhul Sfânt nu a aranjat lucrurile în felul acesta. El le-a aranjat așa încât această Evanghelie să ocupe locul pe care îl are astăzi în Scriptură și cred că pe parcurs vom vedea înțelepciunea Sa. Când Apostolul Ioan a scris Evanghelia, el era un om mult înaintat în vârstă, cu o experiență profundă și de lungă durată.
Probabil că aici există un cuvânt de atenționare pentru cei mai tineri. În ziua de azi, tinerii sunt înclinați să disprețuiască pe cei mai învârstă și să spună: „Oricum, ei și-au trăit viața. Acum e rândul nostru. Ei aparțin zilei de ieri, noi ținem de ziua de azi”. Tinerilor, dacă aceasta este atitudinea voastră, atunci trebuie să eliminați din Bibliile voastre Evanghelia după Ioan și sunt destul de sigur că nu sunteti tocmai pregătiți să faceți acest lucru! Când vom ajunge la finalul acestui mesaj nădăjduiesc că veți fi și mai puțin pregătiți pentru înfăptuirea acestui lucru.
Când Ioan a scris Evanghelia toți ceilalți apostoli plecaseră demult la Domnul. Toate epistolele Noului Testament fuseseră scrise deja, tot Imperiul Roman fusese evanghelizat și toate bisericile Nou-Testamentale luaseră ființă. Marile furtuni ale persecuției întreprinse de Nero și alți împărați încetaseră. Chiar și Ioan era eliberat din exilul său din Patmos. El nu adresa cartea Apocalipsa bisericii din Efes, ci aflându-se în Efes, el scria Evanghelia sa. Ierusalimul fusese distrus, iar evreii fuseseră împrăștiați în toată lumea. Aceea era perioada când scria Ioan Evanghelia.
Dacă ne întrebăm care erau împrejurările spirituale ale acelor vremuri, nu avem decât să citim primele trei capitole ale cărții Apocalipsa. Ne sunt familiare scrisorile adresate celor șapte biserici din Asia, în majoritatea cazurilor exista o stare serioasă de declin spiritual. Domnul a trebuit să trimită prin Ioan mesaje de avertizare foarte serioase. Se ivise o stare foarte tragică a unui declin spiritual, iar creștinismul în mare măsură se afla într-o stare de confuzie. Trebuie numai să citiți 1 Ioan pentru a vă da seama de această realitate! Ioan a simțit că trebuie să scrie pentru vremurile din urmă, iar împrejurările care au existat atunci vor fi împrejurările de la sfârșitul vremurilor.
Astăzi, dacă credem că ne aflăm în zilele din urmă nu se poate să nu recunoaștem împrejurări asemănătoare cu cele de-atunci. În scrierile lui Ioan nu a existat numai o latură istorică, ci și una profetică.
În mod vădit Ioan era foarte întristat de situațiile spirituale și cu acea inimă îndurerată a scris el Evanghelia. Întrebarea era și este: care este răspunsul la o asemenenea situație? Care este răspunsul la problema declinului spiritual? Care este răspunsul la problema confuziei spirituale? Răspunsul este Evanghelia după Ioan. În această Evanghelie el ne oferă ceea ce el e convins că avem nevoie. Atunci când citiți Evanghelia după Ioan țineti cont întotdeauna de lucrurile menționate mai sus.
Unul dintre primii părinți creștini, Clement din Roma, a spus: „Evanghelia după Ioan este Evanghelia spirituală”, iar acea definiție a rămas strâns legată de această Evanghelie de-a lungul tuturor secolelor. Ioan nu s-a angajat să scrie o carte nouă cu privire la rânduiala Bisericii și nici o carte despre tradițiile Bisericii sau despre idei și metode noi. Aceste lucruri se fac acum în încercarea de a soluționa problema. Se publică multe cărți cu privire la rânduiala nou-testamentală din Biserică și multe idei noi sunt introduse în creștinism. Unele dintre ele sunt de-a dreptul extraordinare! Nici măcar nu le găsești în Noul Testament! Dar care a fost răspunsul lui Ioan? El a scris despre două nevoi fundamentale, două lucruri care n-au de-a face cu formalismul, ci merg direct la rădăcină. Pentru a folosi o expresie medicală, el nu a scris pentru a trata simptomele, ci cauza. Cele două lucruri pe care le tratează Ioan în scrierile sale sunt:
1.Persoana și locul lui Isus Cristos
2.Scopul lui Isus Cristos în Universul lui Dumnezeu, scopul lui Cristos în administrarea sau ordinea divină.
Dacă înțelegem clar aceste două lucruri primim răspunsul la toate problemele spirituale.
Ioan începe această temă pe când încă nu exista istorie: „ La început era Cuvântul și Cuvântul era cu Dumnezeu și Cuvântul era Dumnezeu” (Ioan 1:1). Acestui verset nu-i poți pune o dată calendaristică. Luca a început de la Adam, dar Ioan trece înainte de Adam și vorbește despre Isus Cristos, Fiul lui Dumnezeu, în existența Sa veșnică, înainte de toate timpurile și înainte de creație. Înainte ca Ioan să termine această Evanghelie el ne va spune că Isus Se roagă Tatălui Său, iar în rugăciunea Sa Isus spune: ”Şi acum, Tată, proslăveşte-Mă la Tine Însuţi cu slava, pe care o aveam la Tine, înainte de a fi lumea.” (Ioan 17:5). Aceasta era înainte de creație - un lucru extraordinar care trebuie reținut!
Dacă ar fi să citiți toate lucrurile scrise și spuse de oameni despre Ioan cu siguranță că v-ați afla într-o mare confuzie. Unii nici măcar nu cred că Ioan a scris această Evanghelie! Omul creat și-a înălțat capul său minunat împotriva Cristosului veșnic. Cu ani în urmă a existat un mare predicator în Londra care rostea o predică minunată despre măreția lui Dumnezeu. El vestea splendoarea și slava lui Dumnezeu și toți oamenii își țineau răsuflarea. Abia puteau respira din cauza măreției lui Dumnezeu care le era arătată, iar apoi predicatorul pe un ton ferm a spus: ”și ce ziceți când priviți la omul acela mic de statura unei umbrele care vine pe coridor și spune: „Doctore Parker, eu nu cred că există Dumnezeu!”? Da, ce om mic și ce Dumnezeu măreț!
Vedeți, Ioan și-a propus să arate cât de măreț este Fiul lui Dumnezeu: mai măreț decât omul, mai măreț decât istoria, mai măreț decât timpul și mai măreț decât toate lucrurile.
Făcându-ne cunoștință cu Persoana Sa, Ioan continuă să ne spună că Cel despre care el scrie este Cel care a creat toate lucrurile: ”Toate lucrurile au fost făcute prin El și nimic din ce a fost făcut, n-a fost făcut fără El.”(Ioan 1:3) El era creatorul tuturor lucrurilor, iar apoi Ioan Îl introduce în timp: marele Dumnezeu al veșniciei, marele Dumnezeu al creației care a luat chip omenesc: ”Și Cuvântul a devenit trup și a locuit printre noi” (Ioan 1:14).
Ioan mai spune că Acesta era creatorul luminii. El Însuși este sursa și întruparea luminii. El este lumina și generatorul de lumină: ”...adevărata Lumină, Care luminează pe orice om.” (Ioan 1:9). Mai târziu Ioan consemnează ce a spus Isus: ”Eu sunt lumina lumii”. (Ioan 8:12).
Ba mai mult, Ioan ne spune că El era sursa vieții: „În El era viața și viața era lumina oamenilor” (Ioan 1:4).
Vedem aici înțelepciunea Duhului Sfânt prin acordarea locului pe care-l are această Evanghelie. Matei este Evanghelia Domniei Absolute a lui Isus Cristos, demonstrând că toată Puterea este întemeiată pe Isus Cristos. Evanghelia după Marcu este mesajul slujirii sub Autoritatea lui Cristos. Luca este mesajul noii omeniri a lui Dumnezeu. Mergeți de la Luca la Faptele Apostolilor, care le reunește pe cele trei pe tărâmul nou al învierii. Ioan are locul între Matei, Marcu, Luca și Faptele Apostolilor. El face legatura între cele două, el este podul pe care se trece către noua dispensațiune.
Deci Ioan este Evanghelia marii tranziții. Care este această tranziție? Ea are patru aspecte.
Mai întîi ea este tranziția de la niște frânturi la un întreg absolut. Aș avea nevoie de o întreagă conferință numai pentru acest lucru! Dacă citiți cu atenție Evanghelia după Ioan veți găsi pe fundalul ei, istoria poporului Israel. Nu vreau să insist asupra acestor detalii, dar în pustie fiind, aveau oare nevoie israeliții de pâine? El a spus iudeilor: „Părinţii voştri au mâncat mană în pustie, şi au murit. Pâinea, care se pogoară din cer, este de aşa fel, ca cineva să mănânce din ea, şi să nu moară.” (Ioan 6:49-50). Pe tot parcursul acestei Evanghelii, Ioan se gândește la ceva din istoria lui Israel.
Vă implor să citiți acest lucru în acea lumină! Toate acestea sunt frânturi din Vechiul Testament, dar Ioan le cuprinde pe toate într-un întreg care este o Persoană. Isus leagă toate frânturile istoriei.
În al doilea rând, ea este tranziția de la istorie la veșnicie. Ioan conferă o semnificație veșnică celei istorice. El ne arată înțelesul spiritual ale acestor lucruri din istorie.
Apoi este tranziția de la vremelnic, material, la spiritual.
Iar în al patrulea rând, este tranziția de la pământesc la ceresc.
Vă amintiți de expresia pe care Domnul Isus o repetă în Evanghelia după Ioan: ”Adevărat, adevărat vă spun...”. Cât de frecvent folosește Domnul Isus acea expresie! ”Cu adevărat (accentuat) vă spun...”. Și care era înțelesul acelei duble exclamații? ”Adevărat, adevărat...Eu sunt ”. ”Eu sunt adevărata viță.” (Ioan 15:1). Israel a fost numit „via lui Dumnezeu”, dar ea nu a dat rodul pe care El îl căuta. Israel era o viță sălbatică, dar Isus ia acest lucru asupra Sa și spune accentuat: ”Eu sunt adevărata viță”. Israel era turma de oi a lui Dumnezeu, iar El era Păstorul ei. Isus a spus:”Adevărat, adevărat ...Eu sunt Păstorul cel bun (cel adevărat)”. Mana din pustie nu a putut să dea viața veșnică israeliților. ”Adevărat, adevărat...Eu sunt Pâinea vieții...aceasta este pâinea care se coboară din cer” (Ioan 6:47-50). În Evanghelia după Ioan totul este transferat în Isus Cristos.
Trebuie acum să ne apropiem de mesajul propriu-zis. Toate cele scrise de Ioan au fost dovada unui singur lucru: el a explicat foarte clar că noua dispensațiune care venise era o dispensațiune spirituală. Ierusalimul fusese sediul guvernării pentru vechiul Israel. Acum Ierusalimul dispăruse, dar rămăseseră oamenii fără un sediu de guvernare? Să nu mai avem un sediu de guvernare? De ce continuă Ioan să consemneze în permanență ce spunea Isus: ”Mă voi întoarce la Tatăl.”? Din această cauză: scaunul și centrul guvernării pentru poporul Domnului se află acum în cer. Nu mai era nici în Ierusalim și nici în Roma. Biserica nu are sedii centrale pe acest pământ. Poate încerci să găsești pe pământ un sediu de guvernare al Bisericii, dar în acest caz te afli în contradicție cu acest adevăr fundamental. Pavel spune că Ierusalimul este de sus și noi trebuie să primim instrucțiunile de sus. Așa s-a întâmplat și în cartea Faptele Apostolilor – sediile centrale dispăruseră din Ierusalim. Unde se aflau sediile centrale ale Bisericii Nou Testamentale? Unii au spus: „Antiohia”, eu însă nu sunt de acord. Chiar și în Antiohia ei căutau sediile centrale cerești. Chiar în acel loc Duhul Sfânt a spus: „Puneți-Mi deoparte pe Barnaba și pe Saul” (FA 13:2). Ioan transpune cetatea pământească cu cea cerească și ne arată că tot ce Ierusalimul reprezentase în vechea dispensațiune, era adevărat cu privire la Domnul Isus în noua dispensațiune.
Vă intreb: dacă și astăzi ar fi la fel oare nu s-ar rezolva o mulțime de probleme? Nu am scăpa de atâta confuzie în creștinism? Strângerea de rugăciune și nu camera de consiliu este calea către guvernarea Bisericii. Au decăzut bisericile ca pe vremea lui Ioan? Ce are Ioan de spus în privința aceasta? El ne învață că Biserica și bisericile nu sunt nimic altceva decât măsura lui Cristos în oameni. Chiar de la începutul Evangheliei sale, Domnul Isus spune femeii din Samaria: ”Dar vine ceasul și acum a și venit când nu vă veți închina Tatălui nici pe muntele acesta, nici în Ierusalim. Nici în marele Templu din Ierusalim și nici în marele templu din Samaria, căci Dumnezeu este Duh și cei care I Se închină trebuie să I Se închine în Duh.”(Ioan 4:21-24)
Ce este atunci Biserica? Nu este un loc anume unde mergi, nici o clădire, nici o congregație și nici o mulțime de bărbați și femei adunați laolaltă. Biserica este măsura lui Cristos în acei oameni. Dacă numai doi sau trei sunt ”în Cristos” aceea este Biserica. Cristos este Biserica și numai măsura lui Cristos în oameni alcătuiește Biserica. Biserica este reprezentată mai mult sau mai puțin în functie de măsura lui Cristos. Confuzie,da există; declin spiritual, da, există; dar aduceți-L pe Cristos în mijlocul acestor lucruri și toate vor fi rezolvate. Dacă vom rămâne în Cristos cele mai multe din problemele noastre vor fi rezolvate. S-a întors Isus la Tatăl? Da, S-a întors, dar în locul Său a venit Duhul Sfânt. Vedeți, ne ținem aproape de Evanghelia după Ioan.
Prin urmare aceasta este natura noii dispensațiuni. Este în întregime o dispensațiune spirituală. Dar Ioan nu ne spune doar despre natura dispensațiunii, ci ne spune că această dispensațiune este superioară tuturor celorlalte dispensațiuni. Cât de superioară este această dispensațiune față de cea în care S-a aflat Isus pe acest pământ! Mă întreb dacă credeți așa ceva. Noi avem un cântecel pentru copii și, desigur, ne place să-l cântăm cu copiii:
„Când citesc acea poveste scumpă de demult mă gândesc
La vremea când Isus a fost aici printre oameni,
Cum i-a chemat pe copilași ca pe mielușei la staulul Său:
Mi-ar fi plăcut și mie să fi fost acolo cu ei ”.
Cântecelul acesta este foarte sentimental! Și este foarte plăcut. Chiar și în zilele noastre mulțimi de oameni merg în Palestina să vadă locurile unde a umblat Isus. Cât timp se află acolo, trăiesc vremuri trecute, 20 de secole în urmă! Ați prefera mai degrabă să fi fost acolo cu Isus pe pământ, decât să fiți astăzi aici? Gândiți-vă la aceasta! Dacă așa credeți atunci ați pierdut mesajul lui Ioan. Ioan ne spune că ne aflăm într-un timp net superior timpului în care Isus a fost pe pământ.
Există o expresie pe care Isus o folosea cu drag: „Mai mari”. Vă amintiți de Iacov și de scara lui –în visul pe care l-a avut a zărit o scară care se înălța la cer, cu îngerii lui Dumnezeu urcând și coborând, iar Domnul Se afla la capătul ei. Ei bine, acea imagine era minunată și în urma acelui vis au luat ființă cele 12 seminții ale lui Israel. Dar lui Natanael El i-a spus: ”Lucruri mai mari decât acestea vei vedea”. ”Veți vedea cerurile deschise și pe îngerii lui Dumnezeu urcând și coborând peste Fiul Omului și acest lucru va produce un Israel mult mai mare decât Israelul pământesc”.
Dar cuvântul la care vreau să ajung cu adevărat acum la încheiere se află în capitolul 14:12. Isus vorbise despre lucrările pe care le făcuse și apoi El spune: ”Adevărat, adevărat, vă spun, că cine crede în Mine, va face şi el lucrările pe care le fac Eu; ba încă va face altele şi mai mari decât acestea; pentru că Eu mă duc la Tatăl.” În dispensațiunea de după viața pământească a Domnului Isus se vor face lucrări mai mari decât acelea pe care le-a făcut El când era aici. Care au fost lucrările pe care El le-a făcut?
La scăldătoarea Betesda El a pus pe picioare un om sărac, un om neputincios și l-a ajutat să umble. Acel om era în vârstă de 38 de ani. În acele zile oamenii nu trăiau prea mult și mă întreb dacă vă dați seama că și Apostolul Pavel avea puțin peste 60 de ani când a murit. Acest om neputincios de la scăldătoarea din Betesda ar mai fi avut doar câțiva ani de trăit, apoi ar fi murit și ar fi fost îngropat. ”Lucrări mai mari decât acestea veți face”. Care sunt lucrările mai mari? În acest context, este un lucru cu mult mai mare să pui pe picioare spirituale un bărbat sau o femeie decât să-i pui pe picioarele lor fizice! Este un lucru minunat să vedem cum suntem păstrați de puterea lui Dumnezeu, căci de-a lungul vieții creștine există multe perioade când ne-am putea prăbuși cu ușurință. Cât de adesea am simțit: „nu mai pot face nici măcar un pas!” și totusi, după multe, multe perioade asemenea, încă mergem înainte. O, minunea atâtor vieți pe care le cunoaștem, care de nenumărate ori au vrut să renunțe și totuși merg înainte. Lucrarea spirituală este mai mare decât cea fizică. O, minunea puterii Duhului Sfânt care te ridică! Același lucru este adevărat în cazul tuturor celorlalte lucrări ale lui Isus. A deschis El ochii orbilor? Este o lucrare și mai mare să ți se deschidă ochii spirituali! Cunoașterea spirituală și înțelegerea spirituală sunt net superioare celor firești. A hrănit El atâtea mii de oameni în pustie? Ei bine prieteni, n-ați prefera mai degrabă să aveți hrană spirituală decât micul dejun? Înaintând prin pustiul acestei lumii, lumea nu ne poate oferi hrană. Este o lucrare mult mai mare să faci rost de hrană spirituală decât de pâine. Care a fost cea mai mare lucrare pe care a făcut-o Isus? După toate aceste lucrări, El le încununează pe toate cu învierea lui Lazăr. Presupun că vă gândiți că, ar fi minunat dacă am putea învia morții din punct de vedere fizic, dar nu este o lucrare mai mare să învii morții din punct de vedere spiritual? ”Lucrări mai mari decât acestea veți face”. Aceasta este o dispensațiune mult mai mare decât cea în care a trăit Isus pe pământ.
Acesta este mesajul lui Ioan: tranziția de la pământesc la ceresc, de la natural la spiritual și el va rezolva problemele și va răspunde întrebărilor.
Dar spunând toate acestea, Ioan știa un singur lucru când a scris Evanghelia. El a numit toate lucrările lui Isus „semne” și a sugerat că marea nevoie a acestei dispensațiuni este înțelegerea spirituală. Orice persoană obișnuită poate vedea ce s-a întâmplat. Iudeii au văzut lucrările pe care le făcea Isus, dar n-au fost mântuiți pentru că nu aveau înțelegere spirituală, nu puteau înțelege semnificația profundă a lucrurilor. Marea nevoie este înțelegerea spirituală. Duhul Sfânt a venit pentru a fi înțelegerea noastră spirituală. Fie ca El să ne dea înțelegere spirituală așa încât să putem înțelege adevărata natură a dispensațiunii în care trăim!
Doamne, știm că tocmai acest lucru creează dificultate. O, Doamne Te rugăm să ne aduci la superioritatea acestei dispensațiuni, la superioritatea înțelegerii spirituale, la superioritatea puterii spirituale – puterea învierii Tale. Lărgește-ne înțelegerea cu privire la cele arătate în această dimineață. Fă acest mesaj viu. Să nu fie doar multe cuvinte, ci viață și lumină. Veghează Tu asupra cuvântului și asupra inimilor noastre. În Numele Domnului Isus. Amin.
Conform dorinţelor lui T. Austin-Sparks că ce s-a primit gratuit sa fie dat gratuit, scrierile lui nu deţin drept de copyright. De aceea, vă rugăm ca în cazul în care le împărtăşiţi cu altii, să-i respectaţi dorinţele şi să le oferiţi gratuit - fără modificări, fără plată şi fără copyright.