de T. Austin-Sparks
Capitolul 1 - Calea eliberării
”Eu am venit să arunc foc pe pământ; și cât aș dori să fie deja aprins! Dar am un botez cu care trebuie să fiu botezat și cât de mult aștept să se împlinească!” (Luca 12:49-50).
”Dar Isus le-a spus: nu știti ce cereți. Puteți voi să beți paharul pe care Îl beau Eu sau să fiți botezați cu botezul cu care sunt botezat Eu?” (Marcu 10:38).
”Sau nu știți că toți câți am fost botezați în Cristos am fost botezați în moartea Lui?” (Romani 6:3).
Întorcându-ne la primul pasaj din Luca 12:49-50, este nevoie să spunem pe scurt câteva lucruri legate de traducerea afirmației Domnului, căci așa cum este tradusă nu pare a fi prea clară și există nepotriviri între traduceri. ”Eu am venit să arunc foc pe pământ și cât aș dori să fie deja aprins! Dar am un botez cu care trebuie să fiu botezat!” Observați, în narațiune există o pauză ciudată. Domnul Isus a spus multe lucruri sub forma pildelor, comentariilor și explicațiilor. În acest moment este ca și cum El S-ar verifica pe Sine, face o pauză și privește drept înainte. Inima Lui este plină și dintr-o dată izbucnește în cuvintele care par să nu aibă legătură cu cele spuse înainte: ”Eu am venit să arunc foc pe pământ; și cât aș dori să fie deja aprins! Dar am un botez cu care trebuie să fiu botezat”, deducând de aici că El trebuia să treacă mai întâi prin ceva pentru ca apoi, dorința inimii și scopul venirii Lui să fie împlinite.
Afirmația Lui se împarte în mai multe fragmente. ”Eu am venit să arunc foc” – acesta este scopul venirii Lui. ”Am un botez cu care trebuie să fiu botezat” - aceasta este pătimirea legată de scop. ”Și cât de mult doresc să se împlinească!” – aceasta este calea eliberării Lui sau aprinderea focului.
Vom privi pe scurt la fragmentele afirmației.
Scopul – ”Am venit să arunc foc pe pământ.” Uneori Domnul nostru a făcut unele afirmații vizavi de venirea Lui. ”Pentru că Fiul Omului a venit să caute și să mântuiască ce era pierdut” (Luca 19:10). ”Eu am venit ca ei să aibă viață și s-o aibă din belșug” (Ioan 10:10) și așa mai departe. Iată aici una din afirmațiile cu privire la scopul venirii Lui: ”Pe lângă toate celelalte lucruri pentru care am venit, am venit să arunc foc pe pământ”. Cred că cea mai bună explicație a ce a vrut să spună prin aruncarea focului pe pământ, se găsește de fapt în cele ce s-au întâmplat. Îi urmărim pătimirea când focul a fost aruncat pe pământ și căutăm să vedem cum a izbucnit și ce a însemnat el; este foarte clar că, focul reprezenta în primul rând lărgirea irezistibilă a Împărăției Lui. Știți, focul acționează astfel: dacă pune stăpânire pe ceva este foarte greu de stăpânit. Este de neoprit, irezistibil. Aceasta este trăsătura și caracteristica focului atunci când se răspândește pe pământ, în special dacă pământul este așa cum era în zilele acelea și încă mai este și azi - foarte uscat și inflamabil. Așadar, vedem că în ziua Rusaliilor când focul s-a pogorât din cer și a fost împrăștiat pe pământ atingând inimile celor prezenți, el s-a întins cu repeziciune. Domnul Isus a spus: ”Eu pentru asta am venit”.
Întotdeauna cred că aceste afirmații sunt adevărate provocări, adică ele ne găsesc descoperiți. Să spunem direct că, dacă scopul pentru care a venit Cristos este de a avea cale liberă, iar Duhul Sfânt de a efectua lucrarea Lui nestingherit, atunci trebuie să existe ceva care este irezistibil și de nestăpânit. Există ceva care merge înainte, se extinde, ia proporții. Acest lucru nu poate fi zăvorât, nu poate fi îngrădit. Există ceva care a fost eliberat pe pământ. Aceasta a vrut să spună Domnul prin acea afirmație bogată – ceva a fost eliberat – aprindeți acest foc și multe lucruri se vor întâmpla.
Îmi amintesc că la un moment dat, un om care era reprezentantul societății ”Apărarea Bibliei” a mers să-l vadă pe domnul Spurgeon și l-a întrebat dacă ar vrea să devină vicepreședintele societății ”Apărarea Bibliei”. Domnul Surgeon s-a uitat la el în felul în care se uita la oameni uneori, în special la acest fel de oameni și i-a spus: ”Fratele meu scump, are leul nevoie de apărare? Dă drumul leului și lucrurile se rezolvă!” Cred că putem lua acest exemplu și pentru discuția prezentă. Lăsați liber Duhul Sfânt și veți vedea ce se întâmplă! Permiteți aprinderea Duhului și lucrurile vor fi irezistibile și nestăvilite. Într-adevăr, ele vor depăși cu mult așteptările noastre. Nu vom fi capabili să le facem față.
Există multe figuri de stil și metafore în legătură cu Duhul Sfânt. Nu se vorbește despre El doar ca fiind un foc sau simbolizând focul. În ziua Rusaliilor El a fost asemănat cu un vânt foarte puternic. Dacă vă bate un vânt foarte puternic știți că nu îi puteți face față, el este prea puternic pentru voi.
Există aici un cuvânt pe care Domnul l-a folosit mai târziu, dar care este bine de luat în seamă acum. ”Și cât de strâmtorat sunt până se împlinește!” Acel cuvânt ”strâmtorat” este foarte interesant în Noul Testament. Îl găsim sub diferite forme. El înseamnă ”constrâns”. Îl găsim în Evanghelii unde femeia care suferea de o boală trece prin mulțime, întinde mâna și se atinge de Domnul, iar El Se întoarce și spune: ”Cine s-a atins de Mine?” Ucenicii Lui I-au spus: ”Stăpâne, mulțimea Te îmbulzește și Tu spui cine s-a atins de Mine?” Iar acel cuvânt ”a îmbulzi” este exact același cuvânt pentru ”strâmtorat” din limba greacă. Știți și voi ce înseamnă să te afli într-o mulțime. Poate chiar recent ați experimentat așa ceva. Intrați într-o mulțime uriașă și vedeți dacă puteți să-i faceți față, dacă puteți să-i țineți piept. Nu, ci sunteți duși de mulțime! Nu e de nici un folos să vă împotriviți, pur și simplu sunteți duși de ea.
Același cuvânt este folosit despre cei care s-au ocupat de Isus în ziua pătimirii și morții Lui. Se spune că oamenii în mâinile cărora Se afla Isus Îl batjocoreau. Oamenii care au pus mâna pe Isus - iată din nou cuvântul nostru: strâmtorat, constrâns. Știți și voi ce fel oameni erau aceia, nu era de niciun folos să te împotrivești lor. Făceau parte din categoria oamenilor celor mai rău făcători. Nu suportau nici un fel de împotrivire. Singurul lucru pe care-l puteai face în prezența acestor oameni era să te lași purtat de mâinile lor și să le dai voie să își împlinească scopul. Acești oameni Îl aveau pe Isus în mâna lor, ei erau constrânși, strâmtorați, stăpâniți de o dorință. Este același cuvânt pe care îl folosește și Pavel: ”Dragostea lui Cristos ne constrânge” (2 Cor. 5:14). Acesta este cuvântul, el înseamnă a ține în stăpânire, a obține stăpânirea și puterea. Este același înțeles și aici. ”Eu am venit să arunc foc”, focul se aprinde, pune stăpânire, iar când el stăpânește, când are cale liberă nimeni nu i se poate împotrivi.
Acesta era focul infailibilei dezbinări. Era necesar. Focul întotdeauna găsește lucruri descoperite. Când se întinde, când depășește limitele admise și cuprinde totul, el face o singură deosebire între lucruri: cele pe care le poate arde și cele asupra cărora nu are putere. Focul clasifică lucrurile în aceste categorii; le descoperă, le clasifică, le rezolvă. Priviți în contextul din Luca 12:51 - ”Credeţi că am venit să aduc pace pe pământ? Eu vă spun: nu; ci mai degrabă dezbinare.” El continuă - ”Căci, de acum înainte, din cinci, care vor fi într-o casă, trei vor fi dezbinaţi împotriva a doi, şi doi împotriva a trei. Tatăl va fi dezbinat împotriva fiului, şi fiul împotriva tatălui; mama împotriva fiicei, şi fiica împotriva mamei; soacra împotriva nurorii, şi nora împotriva soacrei" - dezbinarea pune lucrurile în categoriile cărora le aparțin.
Singura categorie este cea care va rămâne, va rezista și va avansa pentru că este din Dumnezeu. Cealaltă va fi mistuită de foc și pur și simplu va fi inexistentă. ”Focul va da pe faţă lucrarea fiecăruia”, a spus Pavel (1 Cor. 3:13). Focul dezbinării este inevitabil și infailibil! Acela a fost întotdeauna efectul lucrării Duhului Sfânt: de a ne pune acolo unde aparținem. Întotdeauna lucrarea Lui va separa lucrurile. Sunteți pro sau contra? Sunteți de partea Domnului sau împotriva Lui? Mergeți mai departe cu Domnul sau nu mai continuați cu El? Duhul Sfânt urmărește mereu desfășurarea acestor lucruri; El constată unde ne aflăm și ne clasifică, așa că atunci când Duhul Sfânt a lucrat, noi ne aflăm în categorii bine stabilite. Separarea ne-a ajuns și este inevitabilă.
Dragi prieteni, nu este de niciun folos să evităm această dezbinare. Observați, aici se află o afirmație îngrozitoare. ”Am venit să aduc sabia și nu pacea pe pământ” (Matei 10:34), dezbinând chiar familiile și oamenii dintr-o casă. Nu puteți evita acest lucru și nu încercați să o faceți. Dacă mergeți înainte cu Domnul, dezbinarea va avea loc și în lume, se va vedea clar și pronunțat unde ne aflăm. Nu veți fi ajutați încercând să vă protejați și să o evitați, trebuie să cedați în favoarea lucrării Duhului și este un preț scump de plătit în casa voastră să vedeți dezbinarea făcută de Domnul pe tărâmul a ceea ce vrea Domnul să facă – o separare clară în familie, în orice loc, oriunde - pur și simplu nu poate fi evitată. Ea face parte din prețul care trebuie plătit, despre care vom vorbi în câteva clipe.
Acesta a fost focul provocării inevitabile. De îndată ce Duhul a venit, focul a căzut și a început să se întindă pe pământ, apoi a existat o răzmeliță îngrozitoare și o contradicție extraordinară. Era inevitabil. Dacă voi și eu vom ajunge să fim bărbați și femei conduși de Duhul, nu vom avea parte de un timp ușor. Iadul ne va sta în cale. Fără întârziere se vor ridica conflicte și este adevărat că, cu cât mai mult Duhul Sfânt are cale liberă în noi și ne conduce în toată voia lui Dumnezeu, cu atât mai mult vom întâmpina opoziție, contradicție. Acestea nu vor apare doar între noi și lume, ci de asemenea între noi și copiii Domnului. Este o provocare inevitabilă. Uneori, vă întrebați de ce. Citind Noul Testament vă întrebați: ”Care este problema acestor oameni? De ce sunt atât de supărați și necăjiți? Și de ce acel conflict apare atât de spontan? De ce persită, de ce este atât de irațional?” Totuși, este prezent. Aceasta este realitatea. Este inevitabilă.
Observați, lucrul pe care Domnul a venit să-l facă și îl face, nu va permite nici un fel de neutralitate. Fie va fi ceva, fie altceva. Va fi pro sau contra. Ochii ca para focului (iată că focul apare din nou), ochii aceia nu vor permite starea de căldicel sau ceva din caracterul laodicean. Focul este întotdeauna un element pozitiv și va creea situații pozitive. Dacă totul este plăcut, liniștit, fără greutăți, fără probleme, fără contradicții și fără împotriviri, vă puteți întreba dacă Duhul Sfânt face ceva acolo, deoarece El țintește spre un caracter sigur, care presupune un preț foarte mare de plătit. Fie că sunteți de partea Domnului, fie împotriva Lui, iar între acestea nu există nimic altceva. Acest lucru mai devreme sau mai târziu va ieși la suprafață și va fi precipitat.
Domnul spune că pentru acest lucru a venit. Nu este un accident, o întâmplare sau pur și simplu lucrurile s-au denaturat și au eșuat. Este exact scopul venirii Lui – aruncarea focului pe pământ, iar acestea sunt efectele inevitabile ale focului. Acestea sunt rezultatele.
”Eu am un botez cu care trebuie să fiu botezat” - și acesta este cu adevărat punctul principal din inima mea pentru momentele de față: pătimirea. Reiese foarte clar din cuvintele Lui către ucenici, așa cum citim în Marcu 10:38, că acest botez are de-a face cu Crucea, cu pătimirea Lui: ”Puteți voi să beți paharul pe care îl beau Eu sau să fiți botezați cu botezul cu care sunt botezat Eu?” Aceasta este calea, singura cale de a aprinde focul, de a aprinde focul pe pământ - și anume, lucrul extraordinar al răspândirii, al avansării și al extinderii lui irezistibile. Tot ce am spus despre foc depinde în întregime de pătimire. Ea a fost adevărată în cazul Domnului nostru.
Apoi avem următorul verset: ”Nu știți că toți cei care au fost botezați în Cristos au fost botezați în moartea Lui?” Aceasta înseamnă să fiți botezați cu înțelegerea Crucii Lui, să fiți botezați cu înțelegerea prețului Crucii, cu agonia Crucii și cu toate aspectele și valorile ei. Observați, este foarte adevărat că, deși noi nu suntem una cu El în lucrarea Lui de ispășire și nu avem parte în această lucrare, ea este lucrarea și prerogativul Lui unic; fără îndoială că identificarea noastră cu Cristos merge dicolo de mântuirea noastră, de îndreptățirea noastră, de răscumpărarea noastră. Ne conduce chiar la pătimire: ”Împlinesc ce lipsește suferințelor lui Cristos, pentru Trupul Lui, care este Biserica” (Col. 1:24). Esența este că nu există înaintare și progres fără pătimire, fără agonie, fără travaliu. Nu există pocăință trainică în această lume fără Pătimire. Ei au descoperit că fără plătirea acelui preț scump din partea Bisericii și a slujitorilor Domnului, nu exista lucrare de dezbinare, de separare, de consolidare și de expunere a lucrurilor.
Ștefan a descoperit și el acest lucru, nu-i așa? Foarte curând a înțeles că ce-L costase pe Domnul Său, acum plătea și el complet, într-o măsură poate mult mai limitată. Așa a fost întotdeauna. Acest foc trebuie să pună stăpânire pe noi așa încât să nu mai fim doar bucuroși și privilegiați că am ajuns să credem în Domnul Isus, ci de asemenea să suferim de dragul Lui (Fil. 1:29). Acesta este focul care ne consumă dacă este nevoie, să suferim de dragul Lui. Nici o persoană nu va ajunge eficientă dacă viața lui nu este botezată cu pătimirea lui Cristos. Nici un grup local nu va fi eficient în sensul eficienței focului, dacă acel grup nu împărtășește pătimirea Domnului și nu cunoaște părtășia cu El în suferință.
Acest lucru este adevărat și cu privire la întreaga biserică. Așa trebuie să fie. Istoria bisericii este istoria unei succesiuni îndelungate ale botezurilor pătimirii, ale botezurilor suferinței și ale agoniei. Care a fost rezultatul? De fiecare dată, a existat înaintare și eficiență. Întotdeauna a fost așa și întotdeauna va fi așa. Am fost botezați în moartea Lui și în tot ce înseamnă unire cu Cristos în moartea Lui. Mai înseamnă de asemenea, că am fost botezați în suferințele Lui, în pătimirea Lui. Nu este de niciun folos să încercăm a le evita.
Apoi El spune că pentru El, Crucea a fost calea eliberării: ”Cât sunt de strâmtorat, cât sunt de reținut,, cât de înăbușită mi-e dorința până se împlinește!” Pătimirea Crucii este calea eliberării noastre și dacă vă gândiți la propria experiență spirituală, voi cei care cunoașteți ceva din experința umblării cu Dumnezeu, știți prea bine că doar prin vremuri de suferință adâncă și acută ați găsit din nou eliberarea; o eliberare diferită în viața voastră spirituală. Nu este adevărat? Da, trecem printr-o perioadă de suferință spirituală și sufletească chinuitoare. Nu știm ce face Domnul, nu cunoaștem semnificația acelei suferințe, nici ce dorește El, dar știm că suferim și cunoaștem bine experiențele noastre. Desigur, Îi cerem Domnului să oprească acea suferință, să aducă un sfârșit grabnic, să ne scape de ea. El nu ne ia în seamă și doar cei care au ajuns să vadă cealaltă latură a suferinței pot spune: ”Slavă Domnului că nu m-a luat în seamă!” Între timp, noi credem despre El că Și-a pierdut orice milă, orice bunătate și că nu mai acționează corect. Dar atunci când continuăm să rămânem sub mâna Sa, începem să vedem și să simțim că El are în vedere ceva anume. Poate că are în vedere mândria noastră, independența noastră sau iresponsabilitatea noastră. Ceva iese la iveală și ne confruntăm tot timpul cu ceva din noi, care aproape că ne devastează. Nu am fi crezut că acel lucru din noi poate fi atât de puternic.
O, desigur, am fost întotdeauna gata să credem că asemenea lucruri există în omenire și în noi, la modul general. Dar niciodată nu ne-a plăcut să ni se spună că suntem mândri sau ceva de genul acesta, niciodată n-am fi crezut cât de adânc și puternic înrădăcinat este lucrul respectiv până ce nu am trecut prin încercarea de foc, atunci totul a fost expus și am văzut că viața și lucrarea noastră pentru Dumnezeu a stagnat datorită lucrului respectiv. Ce chin îngrozitor!
Știți despre ce vorbesc? Iar când am ajuns să vedem în mod clar care era problema din timpul încercării noastre, să o aducem la Domnul ca pe o problemă concretă și să ne concentrăm asupra ei, pentru a fi tratată complet și definitiv, când suntem în stare să facem acest lucru, vedem o ușă deschisă - un simțământ nou al eliberării și perspective noi. Atunci știm prea bine că ceea ce Domnul urmărea, nu era nimicirea noastră așa cum credeam, nici încătușarea noastră, ci El voia să ne lărgească, să ne elibereze, iar eliberarea întotdeauna vine pe calea Crucii, a pătimirii. Lărgirea întotdeauna vine în felul acesta.
A fi botezați cu Crucea, cu pătimirea și suferințele Lui ajunge un lucru foarte practic în fiecare situație atât prezentă cât și viitoare. Și până problemele nu sunt clarificate, expuse, definite, tratate înaintea Domnului nu există roade. Când se întâmplă astfel, când ducem tratative aprige cu Domnul asupra problemei pe care El și-a pus degetul, a așezat Crucea și ne-a condus astfel la pătimire, începem să înțelegem semnificația Crucii lui Cristos; cum El a avut de-a face cu tot universul, cu limitările și piedicile din calea planului absolut al lui Dumnezeu.
Am ajuns aici, dar cum se aplică în cazul nostru acest lucru? Se explică prin unirea noastră cu Cristos în moartea Lui. Și care este rezultatul? Ei bine, repet: eliberarea noastră. ”Cât de strâmtorat sunt până se împlinește”, putem spune și noi același lucru în privința oricărei probleme.”Cât sunt de stâmtorat până ce Crucea mă eliberează în privința aceasta și aceea”. Crucea este calea eliberării mele! Dar ea este un pahar, un pahar plin de amărăcine. Un pahar plin de moartea Lui. Cred că dacă am înțelege ce spunem, ne-am da seama ce lucru îngrozitor a fost pentru El moartea Lui. Noi astăzi ne gândim la moartea Lui, la Crucea Lui, la răstignirea Lui, la suferințele Lui și la diferitele aspecte și etape din viața Lui. Dar, dragi prieteni, noi trebuie să mergem la Cruce cu viețile noastre o singură dată pentru a fi sfărâmați! O singură dată! Mândria noastră sau ceva din viața noastră care nu acceptă crucea, care nu este răstignit, chinul acelui lucru este suficient pentru a ne devasta. Toate aceste lucruri El le-a unit în Crucea Lui! Cine le poate număra? Cine își poate aduce aminte de toate? Cine le poate măsura? Toate acele lucruri au fost concentrate în Crucea Lui când a fost făcut păcat pentru noi. Cât de îngrozitoare a fost Crucea Lui privită din punct de vedere spiritual. Nu-i de mirare că trupul Lui fizic a cedat. Încordarea fusese prea mare pentru sufletul Lui, pentru sângele Lui și a cedat. Ce lucru extraordinar a urmat, ce eliberare!
Observați că rezultatul, puterea extraordinară care s-a răspândit pe pământ nu se putea compara cu imensitatea lucrării de la Cruce. Crucea este un lucru imens! Suferințele lui Cristos sunt suferințe imense. Nimeni nu ar putea rezista în fața lor fără să se dezintegreze. Extraordinar! Atunci rezultatul Crucii este de neasemănat – irezistibil și eficient.
În cele din urmă, la ce se rezumă toate acestea? Voi și eu trebuie să avem o nouă înțelegere a Crucii. Trebuie să înțelegem Crucea Domnului Isus. Așa cum am spus adesea, Crucea nu este doar un lucru elementar al vieții creștine, unde ”La Cruce am văzut lumina prima dată și povara păcatului a căzut”, ea este începutul și sfârșitul cunoașterii noastre despre Cruce. Nu vă înșelați – acela este doar începutul. Crucea nu ne privează, nu este o povară care să ne zdrobească. Crucea Domnului Isus trebuie să fie calea eliberării noastre, a lărgirii noastre, a scăpării noastre.
”Eu am venit să arunc foc” - acesta este scopul. Iar pe lângă acest scop există pătimire, dar ea este doar o cale și nu un sfârșit. Sfârșitul este împlinirea scopului. Împlinirea lui este întotdeauna prin Cruce, întotdeauna pe terenul Crucii. Lărgirea, creșterea puterii și a eficienței sunt lucruri pe care Crucea le lucrează în viața noastră în mod foarte practic. Dacă Domnul ne trece printr-o vreme grea și simțim că totul se năruiește, totul ne copleșește, ne golește, vă rog să credeți că dacă acea zi de pătimire prin care trecem ne spune ceva, dacă calvarul spune ceva, atunci iată ce spune: această suferință, această vreme grea are scopul de a vă elibera și lărgi. Credeți acest lucru! Poate că planul lui Dumnezeu vă frustrează. Dar aceasta este dorința Lui și aceasta este calea îngustă, dreaptă și zdrobitoare. Ea are în vedere eliberarea, lărgirea. ”Cât de strâmtorat sunt până se împlinește” .
Cu toții putem spune același lucru despre un lucru sau altul: ”Cât de strâmtorat sunt până” acest lucru se împlinște în viața mea. Dar când lucrul s-a împlinit, deținem o nouă înțelegere a Crucii și astfel suntem lărgiți, eliberați, există mai mult din Domnul în viața și slujirea noastră – va exista mai mult foc, un foc măreț.
Conform dorinţelor lui T. Austin-Sparks că ce s-a primit gratuit sa fie dat gratuit, scrierile lui nu deţin drept de copyright. De aceea, vă rugăm ca în cazul în care le împărtăşiţi cu altii, să-i respectaţi dorinţele şi să le oferiţi gratuit - fără modificări, fără plată şi fără copyright.