Bogățiile nepătrunse ale lui Cristos

de T. Austin-Sparks

Capitolul 1 - Bogățiile harului Său

”O, adâncul bogăţiei, înţelepciunii şi ştiinţei lui Dumnezeu! Cât de nepătrunse sunt judecăţile Lui şi cât de neînţelese sunt căile Lui!” (Rom.11:33)

”Da, mie, care sunt cel mai neînsemnat dintre toţi sfinţii, mi-a fost dat harul acesta să vestesc Neamurilor bogăţiile nepătrunse ale lui Cristos.” (Efeseni 3:8)

Cu ajutorul Domnului, vom intra în apele adânci și vom căuta să descoperim puțin din bogățiile nepătrunse ale lui Cristos, din adâncul bogăției înțelepciunii și științei lui Cristos. Apostolul Pavel, care a folosit aceste cuvinte se luptă împotriva limitărilor date de vocabular pentru a exprima ceva din ce văzuse el în Cristos și din mântuirea Lui în care intrase. El folosește aceste superlative numeroase, chinuindu-se să găsească cuvinte pentru a vorbi despre bogățiile nepătrunse, inepuizabile, adânci, infinit de bogate ale lui Cristos.

Acest om Pavel, a putut să vorbească în felul acesta despre bogățiile lui Cristos datorită unui singur motiv: suferințele lui în Cristos; iar voi și eu nu vom fi niciodată îndreptățiți să folosim acest limbaj dacă nu mergem pe calea pe care a mers el, pe calea Crucii. Observați, pentru a găsi lucruri prețioase, trebuie să mergeți în adânc. Niciodată nu veți găsi lucruri prețioase la suprafață. Trebuie să mergeți din ce în ce mai jos, în locuri foarte joase. Și astfel se explică tratativele Domnului cu copii Săi – acesta este răspunsul pentru inima care se află în locuri și vremuri grele, întunecate și dificile. De ce? Dacă ne-am putea da seama, am auzi răspunsul ca pe un ecou: ca să puteți descoperi și să vă însușiți bogăția spirituală. Aceste bogății nu se găsesc deloc la suprafață: ele sunt comori ascunse în locuri tainice și întunecate. Iar sufletele bogate au fost și vor fi cele care au atins ceva din această adâncime în umblarea lor cu Dumnezeu.
Iată aici un om pe care îl cunoașteți din multele sale însemnări pe care le-a făcut decunoscute, un om care a avut multe - în multe privințe – experiențe inexplicabile. Lista lui de suferințe și necazuri de tot felul o găsim scrisă pe larg în cea de-a doua scrisoare către Corinteni. Știm că jumătate din capitolul 6 este alcătuit din lucruri care i s-au întâmplat.

”Noi nu dăm nimănui nici un prilej de poticnire, pentru ca slujba noastră să nu fie defăimată. Ci, în toate privinţele, arătăm că suntem nişte vrednici slujitori ai lui Dumnezeu, prin multă răbdare, în necazuri, în nevoi, în strâmtorări, în bătăi, în temniţe, în răscoale, în osteneli, în vegheri, în posturi; prin curăţie, prin înţelepciune, prin îndelungă răbdare, prin bunătate, prin Duhul Sfânt, printr-o dragoste neprefăcută, prin cuvântul adevărului, prin puterea lui Dumnezeu, prin armele de lovire şi de apărare, pe care le dă neprihănirea; în slavă şi în ocară, în vorbire de rău şi în vorbire de bine. Suntem priviţi ca nişte înşelători, măcar că spunem adevărul; ca nişte necunoscuţi, măcar că suntem bine cunoscuţi; ca unii care murim, şi iată că trăim; ca nişte pedepsiţi, măcar că nu suntem omorâţi; ca nişte întristaţi, şi totdeauna suntem veseli; ca nişte săraci, şi totuşi îmbogăţim pe mulţi; ca neavând nimic, şi totuşi stăpânind toate lucrurile.” (2 Cor. 6: 3-10 ).

În alte locuri de asemenea, el face referire la suferințele lui în Cristos:

”Sunt ei slujitori ai lui Cristos? - vorbesc ca un ieşit din minţi - eu sunt şi mai mult. În osteneli şi mai mult; în temniţe, şi mai mult; în lovituri, fără număr; de multe ori în primejdii de moarte! De cinci ori am căpătat de la Iudei patruzeci de lovituri fără una; de trei ori am fost bătut cu nuiele; odată am fost împroşcat cu pietre; de trei ori s-a sfărâmat corabia cu mine; o noapte şi o zi am fost în adâncul mării. Deseori am fost în călătorii, în primejdii pe râuri, în primejdii din partea tâlharilor, în primejdii din partea celor din neamul meu, în primejdii din partea păgânilor, în primejdii în cetăţi, în primejdii în pustie, în primejdii pe mare, în primejdii între fraţii mincinoşi. În osteneli şi necazuri, în priveghiuri adesea, în foame şi sete, în posturi adesea, în frig şi lipsă de îmbrăcăminte! Şi, pe lângă lucrurile de afară, în fiecare zi mă apasă grija pentru toate Bisericile. (2 Cor. 11: 23-28)

Și dacă vreodată un om a avut motivul să întrebe: ”De ce?” acel om a fost Pavel. ”Doamne de ce mă lași să petrec o noapte și o zi în adâncul mării? Mereu și mereu bătut, întemnițat, tratat cu înșelăciune chiar de frații mei” și așa mai departe. ”De ce, Doamne? Eu Îți sunt devotat. Inima mea este a Ta. Nu caut scopurile mele ci pe ale Tale. Sunt consacrat complet intereselor Tale. Sunt mulți care nu sunt consacrați și nici nu trebuie să meargă pe calea pe care merg eu”. De ce? Un astfel de om cu un asemenea devotament, cu asemenea renunțare de dragul intereselor Domnului, de ce suferă acest om mai mult decât oricare altul, poate chiar mai mult decât toți apostolii la un loc?! Nici unul dintre noi nu se poate asemăna cu suferințele acestui om, deși uneori credem că suferințele noastre au ajuns la limită. Presupun că foarte puțini sunt aceia care nu au pus marea întrebare: ”De ce?” cu privire la ciudățenia tratativelor Domnului și a căilor Sale față de ei.
Oare nu sunteți adânc mișcați văzând acest om strigând după ajutor în exprimare, pentru a putea exprima în cuvinte ce a văzut el în Domnul Isus? ”O, adâncul bogăţiei, înţelepciunii şi ştiinţei lui Dumnezeu! Cât de nepătrunse sunt judecăţile Lui, şi cât de neînţelese sunt căile Lui!” (Rom.11: 33). El spune: ”Da, mie, care sunt cel mai neînsemnat dintre toţi sfinţii, mi-a fost dat harul acesta să vestesc neamurilor bogăţiile nepătrunse ale lui Cristos” (Efes.3: 8). Da, știm că bogățiile au venit prin acest om, deoarece timp de două mii de ani Biserica s-a folosit de bogățiile pe care el le-a atins și le-a primit prin încercări și suferințe. Bogățiile de la acest om ajung la noi și astăzi, poate chiar în momentul de față. Doamne, fă să fie așa! Dragii mei, poate sună descurajant, dar nu există altă cale pentru a primi bogățiile decât prin suferință.
Mai demult, într-una din vizitele mele în India am ajuns în Golful Persic; și în timp ce priveam spre acel golf, vedeam pescarii de perle departe în larg, petrecând ore întregi, răbdători, căutând perlele atât de apreciate. Slujba aceea era periculoasă și singuratică. Căci acolo în apă, am văzut rechini stând la pândă, urmărind prada. Iar apoi, mai târziu în acea seară, după apusul soarelui, am mers la piața persană, la bazar și printre culoarele strâmte dintre dughene am văzut expuse acele perle extraordinare și alte bijuterii inestimabile. Iată-le, aduse din adâncimi, acum șlefuite și expuse.
Apoi, urcând în corabie pentru a merge mai departe, un negustor de perle s-a îmbarcat și el cu vitrinele lui de bijuterii și perle. Acestea erau bătute în fier, încuiate cu lacăte puternice. Și în timp ce șeicul stătea pe scaunul lui, ochii îi erau nelipsiți de la vitrine, el nu și-a luat ochii de la ele până nu a ajuns la destinație și până nu a înmânat marfa negustorilor din India. Acestea erau lucruri valoroase, lucruri prețioase din adâncimi. Erau scumpe deoarece costaseră. Erau valoroase pentru că în spatele obținerii lor cineva a stat de veghe singur într-o așteptare dureroasă. Observați, pericolele erau legate de păstrarea perlelor în siguranță.
Aceasta este o pildă, dar în realitate Pavel vorbește despre pericole, singurătate, prelungirea stării de veghe, suferințe și necazuri întâmpinate pentru a obține bogățiile. Iar acele bogății nu le căuta pentru el însuși, ci pentru Biserică. El a spus: ”Mă bucur acum în suferinţele mele pentru voi; şi în trupul meu, împlinesc ce lipseşte suferinţelor lui Cristos, pentru trupul Lui, care este Biserica.” (Col.1:24). Ascultați! Noi nu putem face nimic mai mult decât să vorbim, să citim și să folosim limbajul bogățiilor. Nu există nici o altă cale pentru noi de a le lua în stăpânire, decât dacă mergem în adânc pentru a le găsi. Bogății de nepătruns - nu pare aceasta o contradicție? Le aveți și totuși sunt de nepătruns. Le aveti și totuși sunt prea ascunse pentru a pune mâna pe ele. Știu, aceasta pare o contradicție, dar Pavel vrea să spună: înțelesul, valoarea, bogăția, puținul pe care-l putem cunoaște în această viață ne depășește, este mult prea mare pentru noi. Ele depășesc explicațiile noastre și ”sunt atât de neînțelese”. Ei bine, aici începem cu bogățiile, dar nu sfârșim aici, căci cu ajutorul Domnului vom privi la câteva din aceste bogății, bogății nepătrunse.
Astfel, dacă priviți în Noul Testament veți vedea că acel cuvânt ”bogății” este legat de lucruri diferite, deoarece bogățiile au multe aspecte, după cum putem vedea în ....

Nu știu cât de departe ne va conduce Domnul, dar putem începe acolo unde încep bogățiile. De aceea trebuie să începem cu ”bogățiile harului Său”. Există un alt cuvânt legat de expresia de mai sus: ”bogățiile bunătății Lui”. Apostolul întreabă: ”Disprețuiești tu bogățiile bunătății Lui?...” (Rom 2: 4). Acel cuvânt al Scripturii ne va depăși întotdeauna. Am putea începe să-l clarificăm chiar acum și totuși, am putea cădea într-o disperare cumplită de la bun început. Voi și eu nu vom înțelege niciodată acea adâncime, nici nu vom cuprinde acea plinătate, nici nu vom înțelege acel har. Nici măcar o clipă nu susțin că pricep adâncimea acestui cuvânt; de aceea nu putem decât să ne aruncăm ochii asupra ”bogățiilor harului Său”și asupra ”bogățiilor bunătătii Lui”!
Noi avem un mod foarte banal de a defini harul. Harul a fost exprimat printr-o formulă iar noi nu ne depărtăm de acea formulă. Dacă întrebăm: ”Care este înțelesul harului?” Răspunsul tradițional este: ”Harul este favoarea nemeritată.” Da, este favoare nemeritată. Această definiție ne introduce în caracterul fundamental al harului, dar este o definiție slabă. Da, el este ”o favoare nemeritată” și mulțumim lui Dumnezeu pentru aceasta. Dar ce înseamnă el de fapt? Înseamnă că voi nu aveți niciun merit și Dumnezeu Se apropie totuși de voi, chiar dacă nu aveți nici un merit. Nimeni nu poate merita harul lui Dumnezeu.
Dragi prieteni, vreau să vă spun că harul este mai mult decât o favoarea nemeritată. Mai întâi, în ce ne privește pe noi, este mai rău decât atât, deoarece harul nu vine doar acolo unde nu există merite ci de asemenea, acolo unde există o mulțime de defecte. Observați că defectul este mai evident decât lipsa meritelor. A nu avea merite poate fi un lucru negativ, dar a avea defecte este ceva pozitiv. Nu este vorba doar de a nu avea merite, ci de natura și caracterul care sunt total defecte. Eu și voi nu doar că suntem lipsiți de orice vrednicie și nu avem nici un merit, ci noi suntem chiar mai rău decât atât. Noi suntem tot ce nu ar trebui să fim!
Ne vom întoarce din nou la acest om, Pavel care vorbește în felul acesta despre el, care nu spune doar: ”Da, mie, care sunt cel mai neînsemnat dintre toţi sfinţii”(Efes 3:8), ci de asemenea el spune: ”Care sunt cel mai mare dintre păcătoși”(1Tim 1:15). Acest lucru este pozitiv: ”Cel mai mic dintre toți”! Dar următoarele lucruri ies și mai mult în evidență: ”Cel mai mare dintre păcătoși” (Gal 1:13), ”M-am învoit la uciderea preaiubitului Său slujitor Ștefan” (Fapt 8:1). Iar el vă va spune nu doar despre lipsa meritelor sale, ci cu mult mai mult despre defectele sale. Tot ce exista în acel om era o ofensă la adresa lui Dumnezeu; și dacă ceva împiedica harul, acel ceva se găsea în acest om. Observați, nu doar cel fără merite are nevoie de har, ci de asemenea cel plin de defecte! Defectul nu împiedică revărsarea harului. Harul este har, oricare ar fi situația, oricât de mare ar fi defectul! Acela este harul!
Ca și creștini, trebuie să învățăm mult mai mult despre har în înaintarea noastră. Poate că acesta este un lucru pe care creștinii trebuie să-l ia în calcul chiar mai mult decât necreștinii. Dacă voi și eu mergem înainte cu Dumnezeu, vom ajunge tot mai mult în locul unde vom spune din adâncul ființei noastre: ”Dacă nu era harul lui Dumnezeu...” Pentru mine ca și creștin, după toți acești ani, dacă nu era harul lui Dumnezeu nu ajungeam unde am ajuns. Văzându-l și înțelegându-l, am nevoie de mult mai mult har acum ca și creștin, decât am avut nevoie la începutul mântuirii mele.
Poate pentru unii, acest lucru pare ciudat, dar din nou spun: mă refer la har. Căci oare nu descoperim tot timpul defecte în noi pe care nu le-am știut la început?! O, da, dar nu observați că aceasta este natura harului și că acesta este harul cu adevărat? Harul nu există dacă nu avem defecte.
Să observăm un alt lucru despre har. Harul nu recunoaște nici o datorie. Harul nu este plata vreunei datorii. Harul nu ne este dator cu nimic. Dumnezeu nu ne tratează prin harul Său datorită faptului că ne este dator cu ceva. Acesta este un alt mod de a vorbi despre absența meritelor și despre prezența defectelor. Observați, nimeni nu are pretenție asupra harului lui Dumnezeu. Dumnezeu nu ne este dator. Harul nu recunoaște un asemenea lucru de a fii dator cu ceva și de a plăti prin intermediul nostru. Harul este gratuit, harul nu este ceva prin care Dumnezeu încearcă să ne răsplătească. Este chiar invers. Noi suntem datornicii, Dumnezeu este creditorul iar harul este doar har. Și probabil că nu mai putem spune nimic despre el, deoarece harul este mișcarea liberă, spontană a lui Dumnezeu care nu are nici o obligație. Aceasta este natura esențială, caracterul harului.
Când vedem adevărata natură a harului și cât defect există în noi și că Dumnezeu nu are nici o obligație față de noi, atunci ne dăm seama că Dumnezeu face ca ”harul să prisosească”. ”Căci unde s-a înmulţit păcatul, acolo harul s-a înmulţit şi mai mult” (Rom 5:20). Nu este adevărat? ”Unde păcatul s-a înmulțit, harul s-a înmulțit și mai mult”?! Atunci începem să înțelegem care ar putea fi adâncimea bogățiilor. Suntem aduși pe un tărâm prea vast pentru noi. Ne depășește, nu-i așa? Și orice suflet care nu a ajuns la această stare, care nu a rămas înmărmurit de uimire față de favoarea nemeritată, gratuită, spontană, voluntară a lui Dumnezeu, acel suflet care nu a ajuns aici, nu a început să cunoască înțelesul acestor cuvinte ”bogățiile harului Său”. Iar acel suflet nu poate fii niciodată un suflet îmbogățit.

Am vorbit destul despre caracterul harului, dar știți că harul este întotdeauna opus faptelor. Deși suntem foarte familiari cu acest adevăr, să medităm o clipă la el – la fapte și la har. Aceasta este o schimbare, o schimbare completă și o inversare de poziție. Harul schimbă locul cu faptele sau schimbă locul faptelor. Harul nu anulează faptele. Harul nu spune niciodată că nu trebuie împlinite fapte. Harul va necesita fapte; și dacă este corect apreciat, harul va duce la înmulțirea faptelor și realizarea lor pe o cale mult mai bună. Dar harul înlocuiește faptele, faptele Legii. Care erau faptele legii? Care sunt faptele Legii? Ele sunt cele pentru care căpătați un merit, nu-i așa? A obține un merit, aceasta este ideea. A obține un merit pentru a plăti lui Dumnezeu înapoi.
Priviți la cărturari și farisei. O, cât de dezgustător, cât de insuportabil era comportamentul lor, activitățile și pretențiile lor față de Domnul Isus. Ei căutau merite prin faptele lor. A-I da lui Dumnezeu ceva pentru a-L îmbogăți?! Da, faptele Legii erau folosite pentru a obține merite, erau mijloace de plată pentru Dumnezeu. Prin urmare, Dumnezeu ajunge datornic, ajunge datornicul nostru?! Și nu facem noi toate aceste fapte pentru a scăpa de orice îndoială și pentru a fi acreditați de Dumnezeu? Când harul își face apariția, el pune faptele pe alt loc, el le elimină din locul esențial și le pune pe ultimul loc. Astfel, în loc ca Legea să fie prima, harul este primul. În loc ca faptele să fie pe primul loc pentru a obține merite, harul lui Dumnezeu este pe primul loc. Apoi urmează faptele de dragul mulțumirii inimii lui Dumnezeu.
Și apoi? Nu toate faptele au fost eliminate din univers. Dacă am înțeles cu adevărat semnificația harului, atunci când el își face apariția, vom lucra mai mult ca toți ceilalți. Acestea sunt fapte făcute pentru aprecierea harului, nu pentru a obține un merit, ci pentru a-I mulțumi lui Dumnezeu pentru darul Său de har inexprimabil. Harul schimbă locul faptelor, le inversează. Cineva a exprimat acest lucru printr-o expresie obscură: ”Faptele nu îndreptățesc pe nimeni, dar persoana îndreptățită va lucra”. Acest lucru este adevărat. ”M-am ostenit” a spus apostolul, ”mai mult ca toți ceilalți” (1 Cor. 15:10). Și acest lucru a fost adevărat, dar amintește el de vreun merit? Nu, altfel nu ar fi vorbit de har. El este omul care vorbește de har, care ”s-a trudit mai mult ca toți ceilalți” datorită harului copleșitor al lui Dumnezeu față de el. Poziția a fost complet schimbată - favoarea nu se obține prin lege și prin fapte; ci faptele de dragoste și consacrare sunt făcute din cauza favoarei obținute. Este o schimbare completă.

Așadar ce am putea spune despre lucrarea harului lui Dumnezeu? Ce a fost adevărat în cazul primei creații materiale, naturale este adevărat și în cazul creației noi, spirituale. Știți acest lucru foarte bine. Nu trebuie decât menționat și veți înțelege imediat. Exista haos, întuneric, lipsa prezenței lui Dumnezeu. Dar Dumnezeu a intervenit și a risipit întunericul, a transformat haosul în ordine universală și a lucrat pas cu pas, etapă cu etapă, tot mai mult, creând, aranjând, alcătuind un pământ frumos, un loc minunat. Aceasta este descrierea lucrării Lui. Acum, El a privit la toată lucrarea și a putut da verdictul: ”Este foarte bine”.
Acesta era verdictul unui Dumnezeu desăvârșit care era atât de meticulos, atât de pretențios, care nu aproba nici un lucru imperfect. Când a terminat toată lucrarea, El a pus omul în mijlocul ei și a spus: ”Iată moștenirea ta! Moștenirea ta este ce am făcut Eu pentru tine. Aici nu mai este altceva de făcut, Eu am terminat totul. Nimic nu ți-a mai rămas de făcut, Eu am făcut totul. Îți începi vocația cu recunoștință acolo unde Eu am terminat lucrarea pentru tine.”
Puteți vedea foarte bine adevărul corespunzător Creației Noi - nimic nu se mai poate adăuga lucrării, ci se lucrează după ce totul a fost terminat. Voi și eu intrăm în lucrarea desăvârșită a lui Dumnezeu. Desigur, forma simplă de a predica Evanghelia este de a vorbi despre ”lucrarea terminată a lui Cristos”, dar înțelegem noi aceste expresii familiare? Tot ce a făcut Dumnezeu în, prin și pentru Fiul Său Isus Cristos, atunci când a desăvârșit mântuirea, răscumpărarea, lucrarea Sa a fost de a-L întâmpina pe Fiul Său în cer la modul suprem. Iar acea întâmpinare a Fiului Său s-a datorat pur și simplu faptului că Dumnezeu n-a mai avut nimic de făcut în privința lucrării Sale. Domnul Isus n-ar fi putut niciodată să Se întoarcă la cer dacă lucrarea nu era terminată, desăvârșită și completă. Dacă ar fi rămas ceva neterminat, El nu S-ar fi întors la cer. Nu ar fi fost primit de cer. Dacă pot să spun astfel, I s-ar fi spus: ”Privește, ai lăsat ceva neterminat”. ”Nu am găsit lucrările Tale desăvîrșite înaintea Dumnezeului Meu.” Și El ar fi trebuit să Se întoarcă, dar nu S-a întors. În El, Dumnezeu și-a desăvârșit, și-a terminat Noua Sa Creație.
Iar apoi El a început cu noi, a început să ne deschidă ochii față de ce a făcut spunându-ne: ”Priviți, nu trebuie să lucrați pentru a obține această Creație Nouă, trebuie doar să o moșteniți, trebuie să o luați în stăpânire, să beneficiați de ea, să învățați să înțelegeți ce ați primit și să o apreciați”. Acestea sunt lucrările lui Dumnezeu. Ele sunt terminate în ceea ce Îl privește pe Domnul Isus - lucrările harului.
Dacă acea grădină și acea creație materială de la început făcute de mâna lui Dumnezeu erau grandioase, frumoase și slăvite, mulțumind deplin inima Lui, atunci cu cât mai mult Fiul Său! Mai mult decât o creație simbolică, un lucru pământesc, Fiul Său reprezintă plinătatea finală a desăvârșirii. El ni-L dă nouă pe Fiul Său! Poate că voi și eu nu am înțeles pe deplin acest lucru și dragi prieteni, de aceea avem atâtea necazuri. Fără îndoială că așa stau lucrurile! Aș merge până acolo încât să spun că nouă zecimi din necazurile noastre spirituale se datorează faptului că ascultăm tot timpul de acuzator și de cel care ne condamnă.
Când lucrurile se înrăutățesc, când devin dificile, când ne sunt potrivnice, atunci diavolul spune: ”Cauza ești tu, defectul tău. Problema se află la tine”. Apoi mergeți și insistați înaintea Domnului spunând: ”Doamne ce ai împotriva mea?” Stați atâtea ore insistând înaintea lui Dumnezeu pentru a vă arăta ce are El împotriva voastră, pentru a-L întreba de ce împrejurările voastre au luat această întorsătură și de ce vi se împotrivește încât a apelat la asemenea tratative.
Tocmai aici vrăjmașul vrea să ne abată de la lucrarea harului. Dar de ce a fost necesară lucrarea harului? A fost necesară pentru a ne transforma, pentru a ne schimba. Noi nu mai suntem sub judecată și condamnare. Noi suntem sub har! Iar Satan nu va înceta niciodată în această viață să minimalizeze harul și să ne ducă înapoi sub lege și în robie. Dar voi și eu trebuie să ne prindem cu adevărat de bogățiile nepătrunse ale harului Său și să le credem.
Lucrarea lui Dumnezeu este terminată. Noi trebuie să o moștenim. Va exista luptă, o luptă extraordinară așa cum a fost și în cazul lui Israel când a trecut Iordanul, când a trecut prin moartea Calvarului. Lupta în țară s-a dat pentru luarea în stăpânire a moștenirii. Înainte ca noi să stăpânim o talpă de pământ, Domnul ne-a spus: ”Ți-am dat moștenirea.” ”Orice loc pe care-l va călca talpa piciorului vostru vi l-am dat vouă” (Iosua 1:3). Totul este păstrat în Cristos pentru noi.
Așadar, pentru moment voi încheia subiectul. Deși acestea sunt adevăruri atât de familiare nouă, cred totuși că marele adevăr rămâne: voi și eu, copiii Domnului, preaiubiți de El, trebuie să învățăm din ce în ce mai mult și mai profund înțelesul harului lui Dumnezeu. Trebuie să învățăm ce este harul cu adevărat și ce înseamnă el. Și apoi vom vedea cât de adânci, cât de vaste, cât de infinite și cât de nepătrunse sunt ”bogățiile harului Său”.