de T. Austin-Sparks
Dragi prieteni, este un lucru slăvit nu-i așa, să înțelegem cu adevărat că Domnul Isus nu are alte preocupări. Noi suntem singura Lui preocupare. Toate interesele personale și atribuțiunile au dispărut în fața interesului pentru mireasa Sa. El este liber. Acesta este Filipeni 2:4-8, nu-i așa? ”Fiecare din voi să se uite nu la foloasele lui, ci şi la foloasele altora. Să aveţi în voi gândul acesta, care era şi în Cristos Isus: El, măcar că avea chipul lui Dumnezeu, totuşi n-a crezut ca un lucru de apucat să fie deopotrivă cu Dumnezeu, ci S-a dezbrăcat pe Sine Însuşi şi a luat un chip de rob, făcându-Se asemenea oamenilor. La înfăţişare a fost găsit ca un om, S-a smerit şi S-a făcut ascultător până la moarte, şi încă moarte de cruce.” Da, totul a fost înlăturat din cale. El a părăsit chiar slava cerului, locul unde Se afla Tatăl deoarece avea un singur scop. Nu are alte preocupări. Tu și eu suntem scopul Lui, iar El nu este ocupat cu nimic altceva.
Sunt atât de fericit că Domnul nu are o alternativă. Voi nu? Nu are nici o alternativă. Nici măcar una. Celălalt om avea o alternativă. Cristos nu are.
Ei bine, când lucrurile au fost puse pe această temelie și Boaz este singurul răscumpărător, iar răscumpărarea a fost dusă la îndeplinire, toată moștenirea a ajuns în posesia lui Rut prin Boaz. Prin el, toată răscumpărarea era a ei. Prin el, toată moștenirea era a ei. Este vorba de Răscumpărarea care se găsește în Isus Cristos. În El am primit totul. ”El, care n-a cruţat nici chiar pe Fiul Său, ci L-a dat pentru noi toţi, cum nu ne va da fără plată, împreună cu El, toate lucrurile?” În Cristos primim totul.
Această carte este simplă, dar nu este ea o prezentare frumoasă și minunată a Evangheliei? Să privim la moștenire.
Ei bine, în primul rând, exista o ”țarină” în țara făgăduinței. Trebuie să vă întoarceți din nou la cartea Iosua, atunci când Iosua a intrat în posesia țării, iar în cele din urmă a luat-o în stăpânire și a cucerit-o. Apoi, țara a fost împărțită semințiilor iar semințiile au împărțit moștenirea pe familii. Fiecare își avea partea lui, moștenirea lui în țară. Într-un fel sau altul, Elimelec avea și el o bucată de pământ în țara făgăduinței. Acum am înțeles ce reprezintă simbolul din Vechiul Testament. În același fel, găsim același simbol și în scrisoarea către Efeseni. Cartea care corespunde cărții Iosua este cartea Efeseni. Moștenirea minunată care se găsește în Cristos și moștenirea Lui minunată din ai Săi. Moștenirea este o țară foarte îndepărtată. Aceasta este moștenirea. Priviți în Efeseni, depărtări foarte depărtate: din trecutul veșnic, până în vecii care vor veni. Minunat! O țară foarte prosperă. O țară foarte bogată. În primul rând, moștenirea care o avea în vedere pe Rut, era acea ”țarină” din țara făgăduinței. Și nu era un lucru mărunt să deții o ”țarină” în acea țară.
Dar nu aici se încheie lucrurile. Observați, tot ce fusese al ei datorită legăturii ei cu Naomi și prin Naomi cu Elimelec, ce fusese al ei a fost pierdut. Dar datorită restabilirii prin răscumpărare, ea a primit cu mult mai mult decât pierduse. Puținul ei s-a unit cu abundența Lui. Ce mare adevăr este acesta!!! Prin răscumpărarea pe care o avem în Isus Cristos, noi primim cu mult mai mult decât am pierdut, cu mult mai mult decât Adam ne-a putut da vreodată și de aceea, cu mult mai mult decât a pierdut el. Este o moștenire imensă, iar prin Cristos ajungem în posesia ei. Da, avem puțin, dar El are totul.
Și îmi place ce spune aici: ”Acum Naomi s-a întors și cu ea s-a întors și Rut, moabita, nora ei, care a ieșit din țara Moabului. Ele au venit la Bethleem. Iar Naomi avea o rudă de-a soțului ei, un om plin de bogății”.
Priviți de-a lungul veacurilor prin Rut și observați Omul plin de bogății. A ajuns Rut într-o moștenire mai mare decât puținul pe care-l pierduse în țara Canaan? O, priviți la Cristos care a venit prin ea. El se trage din Rut. Ce moștenire! Și unul mai mare decât Boaz se află aici.
În cele din urmă, motivul și principiul acestei răscumpărări se află în cuvintele lui Boaz:”ca să ridici numele mortului în dreptul moștenirii lui”. Poate sună cam șocant dacă nu înțelegi ce înseamnă: ”ca să ridici numele mortului în dreptul moștenirii lui”. Adică, să ridice numele lui Elimelec în dreptul moștenirii lui. Cum? Printr-o sămânță, printr-o sămânță care rămâne pe terenul învierii. Ce înseamnă Elimelec? Dumnezeu este Împăratul.Iată însemnătatea lui. Observați, de la bun început este introdus Dumnezeu. Numele înseamnă: ”Dumnezeu Împăratul. ”Ca să ridici numele Domnului în dreptul mărturiei lui!”
Ultimele cuvinte ale cărții Judecători: ”Pe vremea aceea, nu era împărat în Israel, fiecare făcea ce-i plăcea.” Și ce haos! Ce tragedie! Așa stau lucrurile întotdeauna acolo unde nu există autoritate centrală și supremă. Aici se află rădăcina necazului. Iată ce stare îngrozitoare și ce tragedie a urmat când au domnit Judecătorii de-a lungul celor 400 de ani.
La fel este și astăzi în lume și într-un anume sens și în creștinism. Toate diviziunile, disputele, situațiile nefericite se datorează faptului că Domnul Isus nu Se află la locul Său de drept ca și Domn. Este adevărat că, deși El este Domn și Împărat, El nu deține acest loc, deși așa se spune. El nu deține acel loc cu adevărat. Alți domni domnesc. Și există foarte mulți. Aceștia pot fi chiar lucruri care ne conduc viețile creștine, chiar afaceri ale Bsericii. Lucruri care stau în calea Domniei Suverane Absolute a Domnului Isus. Oare Pavel nu clarifică acea unire, unitate, acea părtășie organică din Trupul lui Cristos care provine din faptul că El domnește? Tot Trupul bine închegat și strâns legat primește ordinul de la Cap.
Ei bine, suntem atât de familiari cu aceste lucruri și iată aici situații care erau oricum, numai cum nu trebuie, asemănătoare cu cele din ziua de azi.
Este nevoie de Autoritate, de Guvernare, de Domnie, de Împărat, de Domnul. El trebuie să fie cu adevărat Domn. Oriunde am fost recent prin State, din rândul creștinilor mi s-a spus același lucru: ”Necazul nostru nu este cine și cum conduce. Necazul nostru este lipsa de autoritate. Fiecare face cum crede sau cum îi place. Nu există ungere, nu există călăuzire.”
Și care este rezultatul? Foamete, lipsuri, înfometare spirituală, sărăcie, toate sunt prezente. Așa a fost pe vremea Judecătorilor și la fel este și în aceste zile până ce Domnul ne cercetează. ”Ca să ridice numele mortului în dreptul moștenirii lui”. Cu siguranță că aceasta înseamnă restabilirea și repunerea în drepturi a Domniei Sale.
Elimelec: ”Dumnezeu este Împărat”. Pentru a ridica Acel Nume. Și acolo unde El este înălțat există o situație foarte binecuvântată.
Atunci când Domnul este Domn absolut în viața ta nu ai nimic de pierdut. Oamenii cred că dacă se vor preda Domnului și El va fi Domn în viața lor atunci vor avea de pierdut.
Nu vă înșelați în privința aceasta. Priviți din nou la cartea Judecători și vedeți dacă găsiți acolo ceva din cartea Rut. Cu siguranță că nu veți găsi! Cartea Rut spune într-un mod clar și definitiv că numai atunci când există un Cap și este instituit un Domn, atunci există belșug, prosperitate, există binecuvîntare, există viață, există de toate. Iar acolo unde nu este astfel, acolo nu există nimic. ”Ca să ridice numele mortului în dreptul moștenirii lui”.
Iată un alt aspect: ”L-ai făcut să aibă stăpânire”. El (Domnul) și-a pierdut moștenirea prin moarte, prin păcat și totuși, El a înviat pentru om, pentru omul care a păcătuit și pentru omul care a murit din punctul de vedere al lui Dumnezeu. El a înviat chiar pentru omul acela, pentru a-l răscumpăra, pentru a avea domnie și stăpânire asupra lui. ”Căci vom domni cu El, Domnul nostru.”
Cartea Rut este rezumată în declarația sublimă a lui Rut, una dintre cele mai frumoase lucruri din întreaga Biblie, capitolul 1:16-18: ”Rut a răspuns: "Nu sta de mine să te las, şi să mă întorc de la tine! Încotro vei merge tu voi merge şi eu, unde vei locui tu, voi locui şi eu; poporul tău va fi poporul meu, şi Dumnezeul tău va fi Dumnezeul meu; unde vei muri tu, voi muri şi eu, şi voi fi îngropată acolo. Facă-mi Domnul ce o vrea, dar nimic nu mă va despărţi de tine decât moartea!" Naomi, văzând-o hotărâtă să meargă cu ea, n-a mai stăruit.”
”Naomi, văzând-o hotărâtă să meargă cu ea, n-a mai stăruit.”
Pentru Rut aceasta a fost o decizie extraodinară a credinței. Priviți la capitolul 2:11:”Boaz i-a răspuns: "Mi s-a spus tot ce ai făcut pentru soacra ta, de la moartea bărbatului tău, şi cum ai părăsit pe tatăl tău şi pe mama ta şi ţara în care te-ai născut, ca să mergi la un popor pe care nu-l cunoşteai mai înainte.”
O mare aventură a credinței. O renunțare sublimă. Poate vă gândiți că erau multe la care să renunțe în Moab, căci ea părăsea un loc cu multă durere, dezamăgire și tragedie; dar când vă gândiți cu adevărat care era situația și unde avea să meargă, totul îi era necunoscut, nu știa cum vor evolua lucrurile, cred că ați vedea situația din alt unghi. Cel puțin acolo era acasă, în propria-i țară – era cunoscută și se știa că avea și ea parte în țara ei. Acolo erau tatăl și mama ei, acolo era căminul ei. Acum ea mergea într-o țară străină. Ea pleca cu soacră-sa, văduvă și ea, care era atât de îndurerată, a cărei viață fusese atinsă de o mare tragedie și care se afla sub norul dezamăgirii. Ea era dezamăgită nu doar de viața ei, ci chiar de Domnul. ”Domnul a mărturisit împotriva mea.” O adevărată mâhnire spirituală, uluire totală.
Iar Rut era o moabită. Ea trebuie să fi știut despre embargoul lui Israel pus peste neamul ei. Blestemul fusese pronunțat asupra Moabului: ”Amoniții și Moabiții să nu intre niciodată în Adunarea Domnului”. Ea trebuie să fi știut acest lucru și nu era deloc sigur faptul că urma să fie primită în Israel sau să se simtă bine acolo. Se putea să fie chiar invers. Suspectă, proscrisă. Și știți, Boaz a trebuit să dea instrucțiuni speciale tinerilor și slujitoarelor ca să nu se poarte urât cu ea și să nu-i stea în cale. În nenumărate rânduri el le-a spus slujitorilor să-i arate bunătate. Iată aici, în mijlocul lor, această femeie învăluită de umbră. Și ea trebuie să fi știut ceva din toate acestea, ce însemnau toate acestea, un viitor necunoscut și foarte nesigur. Dacă se gândea la toate astea cu siguranță că s-ar fi înfricoșat.
Dar ea avea destulă credință. ”Dumnezeul tău va fi Dumnezeul meu”. Evident, pe când erau toți împreună, Naomi le-a învățat câte ceva pe nurorile ei despre Dumnezeul ei, iar ce a auzit a făcut-o să simtă astfel: ”Oricum, e mai bine să fiu în locul unde acel Dumnezeu este recunoscut și acceptat, decât să fiu recunoscută și acceptată în Moab”. În inima ei era o măsură de credință în Dumnezeul lui Naomi și Dumnezeul lui Israel, așa că a fost suficient ca ea să treacă de partea Dumnezeului lui Israel pentru a părăsi locul siguranței: casa ei, iar Boaz și-a dat seama ce a însemnat pentru Rut această pierdere. ”Mi s-a spus tot ce ai făcut”, iar pe de cealaltă parte ea avea să accepte tot ce va urma, fără cea mai mică idee a tot ce urma să se întâmple. Aceasta era Aventura Credinței, renunțarea credinței, fără a cunoaște dacă sfârșitul va fi în regulă și fără a întrezări priveliștea strălucitoare care în cele din urmă avea să își facă apariția.
Acesta a fost primul pas spre calea măreței plinătăți: Aventura Credinței.
O de câte îndemnuri, de câte promisiuni și asigurări avem noi nevoie ca Domnul să ne facă să mergem mai departe. Cât de mult trebuie insistat asupra binecuvântărilor care vor veni în viețile oamenilor dacă aceștia Îl vor urma pe Domnul.
Suntem atât de indolenți în răspunsul nostru, nu-i așa? Avem nevoie de atâtea imbolduri. Mă tem că apelul Evangheliei s-a redus doar la atât: dacă devii creștin o să primești ce ai nevoie.
Adevărata credință pe care Domnul urmărește s-o găsească este foarte greu de găsit și oare mai suntem surprinși că există atâta limitare în viața noastră? Vorbim despre Calea Credinței spre Plinătate. Și foarte adesea nu pot să nu simt că limitarea spirituală, micimea vieții spirituale, a cunoașterii Domnului, a tot ce am fost chemați să fim în Cristos se datorează faptului că noi ne gândim întotdeauna cum ne va afecta pe noi acest lucru, spre bine sau spre rău, ce vom primi în urma acestei tranzacții. Chiar ucenicii care L-au însoțit pe Domnul au spus: ”Iată că noi am lăsat tot, şi Te-am urmat; ce răsplată vom avea?"
Adesea acesta devine un motiv: ”Noi ce vom primi? Care este partea noastră? Sau, ce vom avea de pierdut?” Nu-i de mirare că viața spirituală este atât de săracă. O, dacă am avea ceva din credința lui Rut! Ea a fost conștientă de prețul scump pe care trebuia să-l plătească. Luptând cu împrejurările cu siguranță că avea să fie greu. Cu toate acestea, ”Dumnezeu tău va fi Dumnezeul meu, Dumnezeul tău merită acest preț”. ”De dragul lui Dumnezeu” și nu de dragul nostru trebuie să fie motivul care să ne impulsioneze. De dragul Domnului!
Dacă acesta este motivul: de dragul Domnului, nu doar începutul nostru ci întreaga noastră umblare spre plinătatea scopului Divin - căci în felul acesta plătim prețul – va fi caracterizată de un progres bun și rapid. Vedeți voi, motivul credinței face toată diferența. Este foarte clar, nu-i așa, că dacă ne gândim mereu la noi înșine și la cum vom fi noi afectați, nu vom ajunge prea departe.
Domnul nu flutură nici un premiu în fața noastră pentru a ne ademeni sau pentru a ne flata sau pentru a ne momi. El spune foarte deschis: ”Cine nu-şi ia crucea lui, şi nu vine după Mine, nu poate fi ucenicul Meu.” Credința trebuie să vadă finalul și să spună: ”Este mai bine să-L am pe Domnul, decât să am orice altceva în afară de Domnul”. Și e mai bine să trec cu Domnul prin dureri, încercări, împotriviri, obstacole și persecuții decât să nu am parte de aceste lucruri și în același timp să fiu fără Domnul.
Aceasta este aventura credinței, renunțarea credinței. Acesta este caracterul ei de nestrămutat și definitiv. Îmi place versetul 18: ” Când a văzut Naomi că era hotărâtă, nu a mai stăruit”. Nu are rost să argumentezi cu o astfel de persoană, nu are rost să mai discuți cu ea. Ea știe ce vrea și punct. Ea este statornică în gândirea ei. Ea este hotărâtă și în cele din urmă spune: ”Nu are rost. Nu mă vei îndupleca să mă răzgândesc. Nu mă vei îndupleca să duc la îndeplinire ce am hotărât. Sunt hotărâtă.” Iar Naomi a văzut acest lucru: ”și n-a mai stăruit de ea.”
Hotărârea credinței înseamnă statornicie și fermitate. Dacă ai aceste lucruri Domnul poate face orice.
Așa cum am văzut, ce a făcut Domnul este perfect minunat. Vom vedea acest lucru imediat. Observați, o asemenea credință deschide calea pentru Domnul spre lucruri minunate. Așa lucrează El rapid spre plinătatea Lui măreață.
Nu suntem noi înceți deoarece nu suntem hotărâți? Nu este progresul nostru spiritual încetinit și oprit pentru că există atât de puțină fermitate vizavi de deciziile pe care le luăm? Suntem șovăielnici, ezităm între două alegeri. Suntem nesiguri cu privire la final. Ne întrebăm mereu dacă suntem pe calea care trebuie. De aceea anii trec, iar după un timp îndelungat ne aflăm în același loc din punct de vedere spiritual unde am fost cândva.
Dragi prieteni, acesta este un mesaj simplu. Este un cuvânt foarte bun cu care să încheiem conferința. În lumina a tot ceea ce Domnul dorește și pentru ce ne-a chemat ar trebui să fim cu adevărat mișcați, atinși de această problemă, să spunem și noi împreună cu Rut: "Nu sta de mine să te las, şi să mă întorc de la tine! Încotro vei merge tu voi merge şi eu, unde vei locui tu, voi locui şi eu; poporul tău va fi poporul meu, şi Dumnezeul tău va fi Dumnezeul meu; unde vei muri tu, voi muri şi eu, şi voi fi îngropată acolo. Facă-mi Domnul ce o vrea, dar nimic nu mă va despărţi de tine decât moartea!" Naomi, văzând-o hotărâtă să meargă cu ea, n-a mai stăruit.” Ce declarație a unei hotărâri de nestrămutat!
Este o recunoaștere directă a credinței. Iar apoi, credința se aventurează, riscă, nu se dă bătută, aceasta este credința Hotărâtă, Decisivă, Integră și Atotcuprinzătoare care deschide ușa harului lui Dumnezeu în cel mai minunat mod. Harul lui Dumnezeu!
Ce istorisire este aceasta despre harul lui Dumnezeu! Am punctat ceva mai devreme neajunsurile lui Rut, neajunsuri din pricina cărora suferea și în care trăia acel suflet scump! Neajunsul nașterii ei, pata rușinoasă transmisă de înaintașii ei, pata rușinoasă a incestului, iar apoi neajunsul blestemului. Embargoul: ”Un moabit să nu intre niciodată în adunarea Domnului”. Iar ea intră în mijlocul adunării Domnului, în ciuda acelui embargou și neajuns îngrozitor. ”Ea era moabită” cu tot ce însemna aceasta.
Dar credința ei a deschis calea harului lui Dumnezeu care a înlăturat orice neajuns. Cred că acest lucru este minunat.
Să privim la el. Îl găsim în Noul Testament. În Levitic 11 se menționează o listă întreagă a făpturilor necurate de care israeliții nu trebuiau să se atingă. Le era interzis să mănânce din aceste făpturi necurate. Cu siguranță că la mijloc se afla un element de igienă, de curățenie, de dragul sănătății.
Mai avea și un alt înțeles. Aceste făpturi necurate erau simboluri ale națiunilor păgâne și idolatre cu care Israel nu trebuia să aibe părtășie, nu trebuia să aibă legătură, nu trebuia să aibă relații de genul căsătoriilor. Toți cei din afara Israelului erau priviți ca fiind necurați iar iudeii știau acest lucru.
Mergem acum în Noul Testament. Într-o zi, apostolul Petru are o viziune. În viziunea lui a văzut cerul deschis și o față de masă legată la cele patru colțuri, plină cu făpturile menționate în Levitic 11 care se pogora pe pământ. Erau acolo tot soiul de făpturi necurate. El era iudeu și cunoștea însemnătatea acestui lucru. O voce i-a spus: ”Scoală-te Petre, taie și mănâncă”.”Nicidecum, Doamne” a răspuns Petru. ”Căci niciodată n-am mâncat ceva spurcat sau necurat. Lucrul acesta s-a făcut de trei ori, şi îndată după aceea vasul a fost ridicat iarăşi la cer.” După aceea, cineva a bătut la ușă: ”Corneliu din Cezarea, care este roman te cheamă în casa lui ca să asculte ce ți-a poruncit Domnul să îi spui.”
O, Corneliu! Scriptura îmi interzice să am de-a face cu orice lucru necurat, nu am voie să fac așa ceva! ”Nicidecum Doamne!”
Ce a spus Domnul? ”Ce a curățit Dumnezeu tu să nu numești spurcat.” Iar Petru izbutind să treacă peste această convingere s-a dus la casa lui Corneliu. Știm ce urmează. Ce s-a întâmplat?
Ajungem la Calvar unde blestemul a fost purtat de Domnul Isus, Ruda noastră Răscumpărătoare. Blestemul a fost purtat și dat la o parte din cale, iar Harul a deschis ușa pentru cei necurați și Calvarul a curățit realmente totul. Calvarul rămâne eficient pentru curățirea de tot ce este necurat.
Să privim la acest lucru: ”Un moabit să nu intre în adunare”. Da, ei erau puși sub blestem, dar Credința își face apariția pentru a înlătura blestemul. Credința deschide ușa harului lui Dumnezeu. Aici, Harul biruiește iar Rut va mărturisi acest lucru chiar prin propria-i viață. ”Legea spune: Nu, Niciodată. Dar harul spune: Da, Întotdeauna.” Legea spune că ușa-i închisă. Harul spune că ușa-i deschisă.
Iată harul lui Dumnezeu în răscumpărare, iar credința se ține strâns de harul lui Dumnezeu, ea deschide ușa și înlătură toate neajunsurile. Ce mesaj!
Te plângi de neajunsuri? Ei bine, harul lui Dumnezeu poate înlătura toate neajunsurile tale dacă vei crede. Credința deschide ușa harului iar harul înlătură orice embargou spunând: ”să ne apropiem cu credinţă deplină”. ”Să ne apropiem de tronul harului cu îndrăzneală”. Aceasta este credința.
Așadar prin ușa deschisă credinței și harului puteți vedea binecuvântările care încep să curgă și să ajungă la Rut. Binecuvântările vin fără întârziere. În ce mod suveran au început ele să opereze în viața ei, printr-o înțelepciune minunată.
Exista acel ”noroc”despre care am vorbit. ”Și s-a întâmplat că Rut trecea prin ogorul lui Boaz”. Ea a pășit pe acel câmp aparent accidental, aproape întâmplător, neștiind ce face, dar Dumnezeu știa ce face când ea a pășit pe acel câmp. Suveranitatea și călăuzirea Divină încep să lucreze în acest mod minunat, atât de simplu, atât de ușor, fără ajutorul vreunei puteri arătată demonstrativ din Cer. Este așa de ușor pentru Suveranitatea Divină să înfăptuiască lucrurile încât uneori, totul pare a fi un ”simplu noroc” și te întrebi dacă s-a întâmplat aievea. Este așa de ușor să intri în odihna lui Dumnezeu.
Urmează binecuvântările. Nu le voi enumera. Binecuvântările ce vin imediat le veți găsi în carte. Lucrul pe câmpul lui Boaz: iată ”norocul”ei.
”Boaz l-a născut pe Obed, Obed l-a născut pe Isai, Isai l-a născut pe David”.
Apoi faceți un salt mare în Evanghelii unde îl găsiți pe David și apoi pe Isus.
Ce lucru minunat: o moabită cu tot trecutul ei, cu acea umbră întunecată a embargoului și blestemului, ea este străbuna Domnului Cristos! Între ea și Isus se află o linie de rudenie directă și toate acestea au ajuns și la noi.
O, ce lucru imens a pătruns în această lume prin credința lui Rut. Câte răsplătiri! Mă întreb dacă acum ea știe de toate acestea. Îmi place să cred că știe, că e conștientă de toate cele petrecute. Cu siguranță că aceasta este deja o răsplată nu-i așa? Dacă Rut privește în urmă la acele zile de timiditate, de frică, de groază și totuși pline de dârzenie, văzând tot ce i s-a întâmplat, nu ar spune ea: ”Doamne, S-a meritat! Nu mi-am închipuit vreodată că efortul meu sărac, neputincios, mă va conduce la această splendoare”?
Aici nu poți exagera, nu-i așa? Mă refer la tot ce a venit prin Domnul Isus, prin întruparea Sa. Totul a început cu această credință simplă, arzătoare a acestei tinere, o credință fermă!
Rezultatul de proporții uriașe al acelei credințe și-a atins scopul.
Nu știi niciodată ce poate face Domnul sau ce va face. Nu știi niciodată ce va dezvălui Veșnicia. După câte știm, ea nu a trăit pentru a vedea pe urmașii lui Obed. Viața ei s-a stins în timpul vieții fiului ei așa că ea nu a ajuns să-și vadă urmașii.
Poate acum îi vede, dacă nu, atunci urmează să-i vadă.
În vremea de azi, tu și eu poate nu știm câte a făcut Domnul și nici de ce este El în stare să facă atunci când găsește o credință ca și a lui Rut. Acea credință care îndrăznește. Acea credință care renunță. Acea credință care decide. Acea credință care acceptă tot ce implică calea și e neclintită în fața consecințelor; care acceptă totul și spune: ”Vreau, vreau, vreau!”
Să medităm la aceste lucruri. Voi încheia aici.
Poporul Domnului avea nevoie cel mai mult pentru binele lor, pentru binecuvântarea lor, pentru plinătatea lor, pentru înălțarea lor și pentru biruința lor de un Rege. Tragedia cărții Judecători, așa cum am văzut, s-a datorat faptului că nu exista rege în Israel. Nu exista autoritate unificatoare.
Regele a venit prin credința lui Rut. Scumpi prieteni, dacă Domnul Isus și-ar ocupa locul Său ca Domn, ca Rege în viața noastră, atunci când ne aflăm pe o cale întunecată, grea, costisitoare, când acceptăm credința fără a ști momentul când va trebui să facem pasul important, știind doar că putem ajunge în niște greutăți foarte mari și reale și, pur și simplu le acceptăm pentru ca Domnul Isus să dețină locul Său de drept, nu va merita?
Dacă cei risipiți Îl găsesc pe Păstor, dacă cei înfrânți Îl găsesc pe Împărat, pe Cel Biruitor, va merita, iar tu și eu suntem chemați la așa ceva. Suntem chemați să-L aducem pe Domnul Isus la locul Său. Nu este ușor. Este costisitor. Este nevoie de credință reală pentru a ajunge la acest loc, căci există factori extraordinari care se împotrivesc Stăpânirii și Domniei Lui. Dar dacă El deține locul Său de drept, prin intermediul nostru, atunci totul va merita acest efort și va fi îndreptățit.
Trebuie să citiți din nou această măreață declarație a lui Rut și să vă puneți pe voi în dreptul ei.
Creștini, sunteți voi pregătiți în seara asta să rostiți această declarație într-un mod nou? Este vreun suflet aici nemântuit care este gata s-o spună? Sunteți gata? Am putea avea un moment de tăcere și să permitem acestei declarații să ne provoace inimile? Ce ziceți? Suntem în stare s-o face? Vom spune: ”Nu sta de mine să te las, şi să mă întorc de la tine! Încotro vei merge tu voi merge şi eu, unde vei locui tu, voi locui şi eu; poporul tău va fi poporul meu, şi Dumnezeul tău va fi Dumnezeul meu; unde vei muri tu, voi muri şi eu, şi voi fi îngropată acolo. Facă-mi Domnul ce o vrea, dar nimic nu mă va despărţi de tine decât moartea!”
Orice ar însemna această declarație în legătura noastră cu Domnul Isus, Domnul să ne dea har să o rostim și să împlinim ce rostim; să lăsăm de-o parte toate argumentele și toate discuțiile.”Văzând-o hotărâtă să meargă cu ea, n-a mai stăruit.” Domnul să facă din noi oameni ca și ea!
Conform dorinţelor lui T. Austin-Sparks că ce s-a primit gratuit sa fie dat gratuit, scrierile lui nu deţin drept de copyright. De aceea, vă rugăm ca în cazul în care le împărtăşiţi cu altii, să-i respectaţi dorinţele şi să le oferiţi gratuit - fără modificări, fără plată şi fără copyright.