Gânduri asupra cărții Rut

de T. Austin-Sparks

Partea 1

Într-un mod foarte special, în mare parte datorită caracterului ei concis şi cuprinzător, această carte prezintă ceea ce ne-a fost prezentat la începutul acestei conferinţe: prin necazuri credința crește, se statornicește și rodește. Acest lucru pare evident când citiți cartea de la un capăt la celălalt.

Dacă ar trebui să aleg un fragment din această carte care să reprezinte cheia întregii cărţi, cred că m-aş opri la capitolul 4:5 la ultima propoziţie: „ca să ridici numele mortului în moştenirea lui”. S-ar mai putea adăuga aici şi prima propoziţie a versetului 15: „copilul acesta va fi pentru tine cel ce îţi va însufleţi viaţa”. Cred că tot conţinutul cărții se învârte în jurul versetului 5: ”ca să ridici numele mortului în moştenirea lui”.

Prin consimţământul şi încunviinţarea în unanimitate, această carte poartă numele lui Rut. De ce nu pe al lui Boaz? Ca să zic așa, el era bărbat, şi fără cea mai mică sugestie de a-i compara, el nu era femeie. El era un om bogat, religios şi cât se poate de respectat, era un om cu o personalitate remarcabilă, un cetăţean cinstit şi distins. Și el pare să fie actorul principal și responsabil al acestei drame – și el provenea din Israel. La urma urmei cine era Rut? Ce statut avea Rut? Ea era văduvă. Nu era nimic nedemn în acest fapt. Ea era însă o moabită şi legat de acest lucru exista destulă ruşine şi dezonoare. Vom vedea că ea era o străină fără cetăţenie în ţară – de ce a trebuit ca de-a lungul istoriei cartea să poarte numele ei? Ei bine, vedeţi, răspunsul la această întrebare este în primul rând chiar mesajul cărţii. Dar mai mult decât atât, cartea Rut este rezumatul întregii Biblii.

Tot planul de răscumpărare împreună cu toate principiile și splendoarea lui este cuprins în această cărticică. Se poate citi în zece minute. Nu există nici o altă carte a Bibliei mai cuprinzătoare în ce priveşte principiile de răscumpărare ale lui Dumnezeu. Foarte adesea cartea aceasta este dată uitării, dar nădăjduiesc că astăzi vom face ceva în legătură cu acest lucru. Spuneam că tot planul de răscumpărare se găseşte în această carte. O! Şi cât de mult ajutor găsim pe paginile ei pentru viaţa copiilor Domnului. Vă mărturisesc că deşi am citit-o de nenumărate ori şi am cunoscut-o mulţi ani, în unele dimineţi din vestul îndepărtat al Americii, destul de recent, am meditat din nou asupra ei. Ea a produs în inima mea o nouă tresărire. Am simţit cum Domnul îmi vorbea prin ea legat de această conferinţă.

Ei bine, să privim la cuprinsul ei şi să începem să extragem sau să luăm aminte la lucrurile minunate şi frumoase pe care are să ni le spună.

Cartea este atât de simplă, nu-i aşa? Nu există nimic profund în ea. Nu avem de-a face cu taine. Dintre toate cărţile este cea mai simplă de citit. Iar apoi toate aceste lucruri minunate despre Domnul şi despre poporul Său (adică voi și eu) ne sunt arătate fără nici un efort pe calea cea mai simplă. Cu toate acestea nu trebuie să ne împiedicăm de simplitatea ei. Această carte se dezvăluie pe sine şi mesajul pe care-l poartă prin anumite trăsături vizibile pe care le întâlnim în cuprinsul ei.

Să privim la cadrul ei istoric. În ce perioadă din istoria Vechiului Testament se încadrează ea? Răspunsul îl găsim chiar în prima propoziţie: „S-a întâmplat că în zilele când domneau judecătorii”. Deşi trebuie să fi fost scrisă cu mult timp după acele zile, cuprinsul cărţii arată că cele întâmplate s-au petrecut pe vremea când domneau judecătorii şi nu după aceea. Cartea Rut nu este o continuare a cărţii Judecători. Ea este o întâmplare ce s-a petrecut în zilele Judecătorilor.

Trebuie să ne amintim acum şi conţinutul cărţii Judecători. Tot ce putem spune pentru momentul de față este: cartea Judecători este una din cele mai îngrozitoare cărţi ale întregii Biblii. Într-adevăr, lucrurile cele mai şocante din Biblie se găsesc aici. Sunt lucruri pe care nu doriţi să le citiţi, mai degrabă vreţi să treceţi peste ele, vreţi să închideţi ochii şi să nu le observaţi. Da, la acea vreme a existat o situaţie întunecată, îngrozitoare şi foarte nefastă, dând la iveală capacitățile poporului lui Dumnezeu, care întrec de-a dreptul orice imaginaţie: adâncimile fărădelegii din inima omenească, depărtarea de gândul lui Dumnezeu. Este greu să exagerezi cu privire la unele lucruri din această carte. Parcurgând cartea Judecători, nu o singură dată am rămas uimiţi de răbdarea lui Dumnezeu, de bunăvoinţa lui Dumnezeu de a Se întoarce spre poporul Său. Ei bine, iată că în vreme ce starea aceasta persista, putem vedea acest contrast. Cartea Rut prezintă această imagine frumoasă.

Suntem conduși să vedem cum acţionează Dumnezeu în mijlocul unor astfel de situaţii, într-o asemenea perioadă. Priviţi la ultimele cuvinte ale cărţii Judecători: „în acele zile, nu exista împărat în Israel, fiecare făcea ce era drept în ochii săi”. Iar ultimele cuvinte ale cărţii Rut: „iar Obed l-a născut pe Isai şi Isai l-a născut pe David”. În acele situații și vremuri, Dumnezeu acționează premeditat. Ce minunat să poţi urmări ce face El. Totul pare a fi o contradicţie a lui Dumnezeu şi aşa şi este. Totul pare să spună: „Această situaţie este iremediabilă din punct de vedere spiritual. Aceasta este o calamitate spirituală în ultimul stadiu”. Şi chiar în acest stadiu Dumnezeu acţionează premeditat. El acţionează in vederea acelei zile, când David şi slăvita lui împărăţie va veni la tron, iar prin David urmează să vină la tron unul şi mai mare ca David având o împărăţie cu mult mai slăvită.

Eu cred că primul gând este unul de o inspiraţie extraordinară, un gând de o reasigurare extraordinară, un gând plin de mângâiere şi îmbărbătare. Uneori suntem înclinați să credem că situaţia este foarte disperată şi foarte grea din punct de vedere spiritual, iar gândurile lui Dumnezeu sunt prea departe pentru a fi exprimate şi arătate în mijlocul copiilor Săi. Lucrurile s-au depărtat foarte mult de gândul Său, de aceea este încurajator să îţi aminteşti că în zile mai rele decât cele în care trăim noi, Dumnezeu a acționat tainic, suveran, premeditat pentru a obține ce intenționase. Și atunci El a lucrat.

Ei bine, dacă nu am mai spune nimic altceva, ce am spus deja ne-ar fi de folos, nu-i aşa? Și iată cum începe mesajul.

Să delimităm trăsăturile fundamentale ale mesajului şi să luăm seama la ele.

Prima trăsătură este una întunecată. Este o trăsătură tragică. „În zilele când domneau judecătorii a fost o foamete în ţară.” Şi ştim, nu-i aşa, că mereu şi mereu Cuvântul Domnului s-a împlinit cu privire la Israel. În credincioşia Sa, El a binecuvântat pe poporul Său: la câmp, coşurile lor, hambarele lor. Acest lucru s-a împlinit mereu și mereu. Vrednice de reținut sunt zilele din vremea lui Ilie: „Astfel spune Domnul: nu va cădea ploaie pe faţa pământului timp de șapte ani”, a urmat apoi seceta şi foametea cu rezultate devastatoare. Iar când priviţi la cartea Judecători vă surprinde oare această foamete? Foametea nu a venit la voia întâmplării. Ea era parte a judecăţii divine din cauza stării spirituale, a pierderii distincţiei lor.

Citiţi din nou cartea Judecători. Veţi vedea că şi cei mai buni oameni au fost implicaţi în aşa ceva. Ghedeon! Chiar şi în casa lui Ghedeon, în casa tatălui său existau idoli. După ce Domnul l-a folosit atât de minunat, el însuşi și-a făcut un chip cioplit. Poporul Domnului îşi pierduse distincţia! Poporul Domnului a fost chemat să se ferească de toţi idolii. Dar rezultatul a fost că ei şi-au pierdut influența asupra vrăjmaşilor. Vedem în repetate rânduri şi aproape în mod constant cum sunt biruiţi de o naţiune sau de alta. Şi-au pierdut influența, unitatea – erau un popor dezbinat din punct de vedere spiritual şi moral. Mărturia lor plină de autoritate în lume se pierduse, ei nu mai aveau mărturie. Dumnezeu nu se mai afla în mijlocul lor, El care făcuse atâtea semne și minuni pentru a le arăta că El era singurul Dumnezeu al lui Israel. Am spus acest lucru ceva mai devreme. Dumnezeu era împotriva separării din mijlocul lor. Dumnezeu este preocupat în permanență de locul pe care-L deține. Mai întâi Dumnezeu îl cheamă pe Avram din Ur, din mijlocul a 5 000 de idoli cărora li se închinau, pentru a-L cunoaște pe El ca singurul său Dumnezeu; apoi, îl face să aștepte până în ziua când Canaanul a fost luat în stăpânire de Iosua, iar el a nimicit cele șapte națiuni din pricina idolilor lor. A curățat țara de idolatrie pentru a lăsa pe poporul Său să intre acolo unde – în mod absolut – El era singura preocupare a lor și numai Lui I se puteau închina. Dar, după cum vedem El nu este totul pentru ei. Nu-i de mirare că apare foametea în țară.

Dacă vreți să traduceți în limbaj spiritual, obervați că așa cum stăteau lucrurile în vechea dispensațiune din punct de vedere istoric și literal, așa stau lucrurile astăzi din punct de vedere spiritual. Măsura hranei noastre: măsura resurselor noastre spirituale, măsura belșugului nostru, măsura creșterii noastre, măsura lărgirii noastre este măsura în care suntem transformați după gândul lui Dumnezeu. Acea măsură este guvernată în acest fel. Și fără-ndoială că în ziua de azi există o mare foamete spirituală. Da, copiii Domnului în ziua de azi sunt foarte flămânzi; cu adevărat mor de foame. Și pretutindeni unde ajungi întâlnești această plângere: ”Nu avem ce mânca. Este greu să găsești hrană spirituală. Există foame după auzirea Cuvântului, în plinătatea lui”. Și știți voi, învățătura biblică nu este întotdeauna hrană. Poată să existe multă învățătură biblică. Există Institute Biblice cu grămada și totuși oamenii mor de foame. Un mare procent din copiii Domnului încearcă să participe la cursuri și totuși sunt atât de săraci, atât de slabi, lucruri răvășite se găsesc în viața lor spirituală. Să nu confundăm asemenea lucruri, căci hrana este hrană; și în mare parte, foamea după hrană spirituală adevărată există, din cauză că gândurile depline ale lui Dumnezeu pentru copiii Săi nu sunt recunoscute, ele nu guvernează. Acolo unde acestea domnesc, lucrurile stau cu totul altfel. Așadar, iată foamete în țară!

Observați: „un om din Betleemul lui Iuda a plecat cu soţia şi cu cei doi fii ai lui ca să locuiască în ţara Moabului”.

Elimeleh, soţia lui şi cei doi fii erau oameni foarte decenţi, foarte plăcuţi, foarte buni. Nu se aminteşte nimic împotriva lor, din viaţa lor morală, din respectabilitatea lor. Poate doar în teama lor de Dumnezeu, se poate observa în inima lor un lucru: cât de adesea oameni ai lui Dumnezeu buni, cinstiţi şi sinceri ajung implicaţi într-o tragedie datorită stării generale a bisericii. Priviţi la această trăsătură a tragediei. Ea se află în versetul 1 „a plecat ca să locuiască în ţara Moabului”. Versetul 2: „şi numele omului aceluia era Elimelec şi numele soţiei lui era Naomi şi numele celor doi fii ai lui era Mahlon şi Chilion. Ei au ajuns în ţara Moabului şi au rămas acolo. Şi ei şi-au luat soţii dintre femeile moabiţilor, numele uneia era Orpa şi numele celeilalte era Rut. Şi ei au locuit acolo aproape 10 ani. Mahlon şi Chilion au murit şi ei amândoi şi Naomi a rămas fără cei doi fii ai ei şi fără soţ”. Versetul 20: „nu-mi mai ziceţi Naomi, ziceţi-mi Mara (Amărăciune). Căci am plecat având de toate dar Domnul m-a adus înapoi cu mâinile goale. De ce să-mi mai ziceţi Naomi căci Domnul a mărturisit împotriva mea şi Cel Atotputernic m-a întristat”.

Ce tragedie, nu-i aşa? Tragedie! Este tragedia unor oameni buni, oameni ai Domnului care sunt implicaţi într-o situaţie care nu este după gândul Domnului. Înţelegeţi voi ce vreau să spun? Cauza acestei tragedii era deznădejdea. Omul acesta Elimelec îşi pierduse nădejdea. Îşi pierduse credinţa. El a spus: „Nu are nici un rost să mai stau aici. Nu mai este nimic pentru noi aici. Nu avem nici un viitor aici, nici un mod de trai. Mai bine să plecăm”. Acest om şi-a pierdut nădejdea, credinţa şi a făcut o greşeală îngrozitoare care l-a condus la această tragedie – şi asta datorită stării în care zăcea poporul Domnului. O, cât de multe lucruri nu ar exista în vieţile copiilor Domnului dacă poporul Domnului luat ca şi întreg ar umbla cum trebuie. Gândiţi-vă la toate lucrurile care s-au abătut asupra creştinismului, lucruri care nu ar fi trebuit vreodată să pătrundă în creştinism şi n-ar fi pătruns niciodată, dacă poziţia din ziua Rusaliilor ar fi fost menţinută. Gândiţi-vă la toate lucrurile care au pătruns când a început declinul spiritual şi la ce a urmat din acea zi îngrozitoare când Biserica şi-a pierdut poziţia spirituală. O, cât de mulţi sunt aceia care au fost implicaţi! Dragi prieteni, trebuie să vedem de ce oamenii se află într-o astfel de stare. De ce atât de mulţi se află în încurcătură. Asta nu se datorează propriilor lor greşeli. Asta se datorează faptului că nu au găsit ajutorul de care aveau nevoie în Biserică şi în mijlocul poporului lui Dumnezeu; lucrurile nu sunt așa cum ar trebui să fie, pentru ca ei să poată fi ajutaţi în mijlocul copiilor lui Dumnezeu.

Observaţi, starea copiilor Domnului luată în ansamblu are o repercusiune foarte tragică asupra fiecărui copil al Domnului şi asupra vieţilor lor. Când copiii Domnului per ansamblu se află într-o stare spirituală corespunzătoare gândului Domnului şi voii Sale, atunci persoanele luate individual îşi găsesc siguranţa în mijlocul copiilor Domnului şi sunt scăpaţi de o mulţime de greşeli. Viaţa lor se află acolo, călăuzirea lor se află acolo. Protecţia lor este acolo. Înţelepciunea lor este acolo. Aşa şi trebuie să fie. Dar când acea stare în mijlocul poporului Domnului nu este aşa cum El o doreşte, o mulţime de oameni săvârşesc greşeli şi gafe îngrozitoare. Ei ajung implicați în asemenea lucruri și pentru mulți indivizi lucrurile sfârșesc tragic deoarece ei nu dețin valoarea vieții corporative și colective din rândul copiilor Domnului. Trebuie să fim foarte atenți, foarte înțelegători și plini de grijă, căci vina nu este întotdeauna a individului. Acești oameni au ajuns implicați într-un creștinism care a adus o mulțime de lucruri pe care Dumnezeu nu le intenționase niciodată și care nu ar fi existat niciodată dacă lucrurile ar fi continuat ca la început.

Așadar iată aici oameni decenți, respectabili, plăcuți, temători de Dumnezeu în inima lor, dar mergând pe o cale al cărei sfârșit reprezintă o tragedie îngrozitoare, și asta pentru că națiunea nu era într-o stare bună, pentru că trupul corporativ nu se afla într-o stare bună. Astfel stăteau lucrurile.

Dar apoi, nici ei nu sunt în întregime lipsiți de vină căci există o responsabilitate individuală. Iar tragedia îi atinge pe aceia care-și pierd credința și principiile în favoarea poliței de asigurare sau siguranței personale.

Vă aflați pe-acolo? Știți, ei cunoșteau destul de bine legământul pe care Dumnezeu îl făcuse cu ținutul lor, care era casa lor. Ei aparțineau de țara făgăduinței și de oamenii care încheiaseră legământ cu Dumnezeu și știau prea bine ce spusese Dumnezeu cu privire la alte ținuturi, în special Moabul. Nu pot spune că ei ajunseseră să facă o asemenea gafă din cauză că uitaseră ce scrie în Biblie, dar ceea ce știu este că ajungem într-o mulțime de necazuri pentru că nu cunoaștem ce spune Biblia. Facem o mulțime de lucruri care sunt de-a dreptul greșite, deși Biblia are ceva să ne spună în legătură cu acel lucru, într-un mod perfect adecvat și clar. O, dacă am ști ce scrie în Biblie și dacă am citi-o cu atenție!

Cunoașteți necazul îngrozitor în care a ajuns David atunci când a uitat ce spunea Scriptura. Era vorba de carul ce ducea chivotul. Ei au pus chivotul în car. O, da și Domnul spusese leviților că ei trebuiau să poarte chivotul și nu carul. Acest lucru era scris în Scriptură. David a fost foarte supărat pe Domnul din pricina nimicirii celui ce conducea carul. Dar el a mers mai departe cu Domnul și a clarificat cu El această chestiune. Și-a luat Biblia și a găsit locul unde stătea scris că leviții trebuiau să poarte chivotul. El a pus lucrurile la punct, dar asta nu a însemnat că a fost scutit de tragedie. Ascultați cu atenție: Domnul ne-a dat Cuvântul și ne-a făcut decunoscut gândul Său. El nu ne va scuti de tragedia care vine în urma ignoranței noastre de a cunoaște ce trebuie să cunoaștem. Din acest caz avem de învățat o lecție foarte adâncă.

Deci, tragedia trebuie să-i ajungă pe toți cei care leapădă credința. A, da! Era o chemare a credinței, nu-i așa? Vedeți, întreaga istorisire minunată din această cărticică are un final atât de victorios datorită credinței care intervine la un moment dat. Credința s-a întors acolo unde se pierduse. Nu trebuie să anticipăm, dar observați, ea s-a întors chiar în cercul familiei lui Elimelec.

Pierderea credinței a condus la tragedie. Reînsuflețirea credinței a condus la restaurare și slavă.
A, da! Este adevărat, acesta a fost un test foarte aspru! Un test asprual credinței, dar aici avem de-a face cu un principiu. Domnul Isus a postit 40 de zile și 40 de nopți și a flămânzit. Din punct de vedere fizic, situația poate era critică, poate disperată. Iar Satan îi spune: ”Fă din aceste pietre pâini”.

Acesta este testul credinței în Tatăl, nu-i așa? Înțelegeți principiul? Fie credința în Tatăl ne va conduce să facem lucrul corect, fie pierderea credinței ne va conduce la efectuarea lucrului greșit.

Ce tragedie ar fi avut loc dacă Domnul Isus ar fi renunțat la credința în Tatăl Său pentru o nevoie evidentă, în acele împrejurări care păreau atât de disperate și grave.

Astfel, în cazul de față, Elimelec își pierde credința când trece prin testul încercării. Și-a pierdut credința în acele împrejurări. A renunțat la ea în vederea poliței de asigurare. Și unul dintre cele mai dezastroase lucruri este polița de asigurare adică: cum să-mi ating scopul în ciuda celor spuse de Dumnezeu. Permitem poliței de asigurare sau avantajului personal sau siguranței personale sau stării personale de bine să preia conducerea, chiar și când știm foarte clar din Cuvântul lui Dumnezeu care este gândul Său.

Înțelegeți vă rog că, la urma urmei, noi nu putem să păstrăm belșugul pe care-l avem (1:21). ”Am plecat având de toate”. Nu putem păstra acea plinătate dacă nu ne aflăm pe terenul lui Dumnezeu. Putem avea din belșug dar dacă părăsim terenul lui Dumnezeu nu mai putem păstra nimic. Ei s-au gândit că vor păstra tot ce aveau mergând în Moab. Au plecat având de toate și au vrut să păstreze totul. Evident, tot ce aveau au luat cu ei. S-au gândit că erau în siguranță. Au dus cu ei totul. Naomi spune ”am plecat având din belșug și m-am întors cu mâinile goale”

Nu vom putea păstra nimic dacă nu rămânem pe terenul lui Dumnezeu, dacă ajungem pe un teren străin de Dumnezeu. Iar Moab era cu totul străin de Dumnezeu, străin de legământul cu Dumnezeu. Era chiar mai rău decât atât.

Așa că Naomi a ajuns să spună aceste cuvinte înspăimântătoare: ”Am plecat în belșug, iar Domnul m-a adus înapoi acasă cu mâinile goale”. ”Domnul a mărturisit împotriva mea, Cel Atotputernic m-a întristat”.

Priviți, în suveranitatea Sa, Dumnezeu a acționat în defavoarea lor. Pentru ce anume? Pentru a-i aduce înapoi. Nenorocirea care se atinge de noi, sub mâna lui Dumnezeu, are întotdeauna scopul de a ne corecta mai întâi și apoi de a ne restaura. Dumnezeu este suveran, iar El a acționat față de ei suveran. Așa că El a adus această nenorocire asupra lor. El nu a putut face altfel. În bunătatea Sa, în îndurarea Sa și potrivit gândului Său binevoitor El i-a pedepsit.

David a spus: ”Înainte să mă fi întristat, pribegeam pe căi străine”. Cât de adevărat era acest adevăr și în acest caz. A, da, totul este întunecat. Dar ce avem aici? Aici este moarte. Elimelec moare. Cei doi fii ai lui mor și ei. Moarte, punct mort, fundătură. Situație fără ieșire! Totul a ajuns la un punct mort, la un impas. Totul este terminat. Infertilitate. Chiar Naomi mărturisește acest lucru despre ea și despre cele două nurori ale ei – nu aveau copii! Când acționăm împotriva gândului revelat de Dumnezeu totul este infertil și mort.

Aceasta este o lecție îngrozitoare – nu există slujire rodnică dacă părăsim terenul lui Dumnezeu. O, luați aminte la aceste vorbe! Dumnezeu și-a arătat foarte clar gândul Său cu privire la toate lucrurile ce țin de viața mea și slujirea mea, El și-a trasat clar principiile. El ne-a spus unde și pe ce teren se va întâlni cu noi, El ne-a spus că în Casa Lui Se va întâlni cu poporul Său. El ne-a spus că în Casa Lui a stabilit anumite lucruri și anumiți oameni sub ungerea Duhului Sfânt pentru direcționarea noastră, pentru siguranța noastră și pentru binele nostru. Să părăsim acest teren și vom vedea ce va urma. Puteți încerca. Dumnezeu ți-a interzis să încerci, dar este evident, este clar ce va urma. Va urma mărginire, moarte spirituală și infertilitate. Câte vieți înaintează spre apusul vieții având o istorie plină de nerodnicie și care ar fi putut avea o istorie a plinătății, a bogăției în slujire, dar ei nu doresc și nu vor să recunoască principiile lui Dumnezeu.

Spuneți ce vreți, dați vina pe poporul Domnului, dați vina pe slujitorii Domnului dacă vreți. Cuvântul lui Dumnezeu este foarte clat în cazul acesta. Doar pe terenul stabilit de Dumnezeu vom cunoaște calea pe care trebuie să mergem, vom cunoaște slujirea. Iar dacă noi știind acest lucru (și ar trebui să-l știm din Cuvânt) îl ignorăm, nu îl luăm în considerare, ne depărtăm de el, îl refuzăm, îl violăm, ei bine, iată ce urmează: moarte spirituală, nerodnicie spirituală, punct mort spiritual.

Acestea sunt lucruri la care trebuie să luăm aminte, chiar așa dure precum se aud. Luați aminte! Moștenirea care trebuie să fie a noastră și este a noastră de drept prin legământ, ca și în cazul de față, fie cade în desuetudine ( nu dobândim nimic de pe urma ei ), fie trece în posesia altora. Există un avertisment aspru în cartea Apocalipsa: ”Nimeni să nu-ți ia cununa”. Acea cunună care putea fi a noastră este dată altora.

Aceasta este una din laturile relatării. Este o latură tragică. Este o latură întunecată. Și știu că vă împovărează. O altă latură este că putem recunoaște mesajul acestei cărți. Dragi prieteni, acesta nu este doar un mesaj care se aplică în viața noastră creștină a fiecăruia, ci vedeți voi, el reprezintă una din laturile majore ale răscumpărării. Vom privi ceva mai târziu la acest gând.

Până ce nu ajungi să recunoști terenul morții, motivele pentru care a pătruns moartea, punctul mort și nerodnicia, nu poți aprecia minunata îndurare a lui Dumnezeu.

Trecem la următoarea latură pe care ne-o înfățișează cartea. Am putea rezuma totul într-o frază folosită de Domnul în Noul Testament: ”Dumnezeul nădejdii”. Ce vedem aici este o atmosferă întunecată, groaznică, dar asupra ei domește ”Dumnezeul nădejdii”.

Rut 1:6 ”Apoi s-a sculat, ea şi nurorile ei, ca să se întoarcă în ţara ei din ţara Moabului, căci aflase în ţara Moabului că Domnul cercetase pe poporul Său şi-i dăduse pâine ”.

Versetul 22: ”Astfel s-au întors din ţara Moabului Naomi şi nora sa Rut, Moabita. Au ajuns la Betleem la începutul seceratului orzurilor.”

Vești bune dintr-o țară îndepărtată! Vești bune într-o țară depărtată! Ea auzise. Departe de țara ei, în țara Moabului ea auzise că Dumnezeu cercetase pe poporul Său. Este destul de greu să pui acest eveniment în cartea Judecători. Cu siguranță acest incident face parte din perioadele dintre tragedii. Existau acele perioade, după cum citiți în Judecători, când situația lua o altă întorsătură. De exemplu, pentru scurtă vreme, sub Ghedeon, Debora și alții (oameni care aveau discernământ dintr-un șir lung, întunecat de zile de 400 de ani) s-a întâmplat într-una din acele perioade luminoase din istoria întunecată, că ”Domnul a cercetat pe copiii Săi și le-a dat pâine.” Iar ei au trecut de la foamete la recoltă.

Există un loc unde Dumnezeu se întâlnește cu noi și doar în acel loc Se va întâlni cu noi. Iar acel loc este învierea – pe terenul învierii.

”A-nviat Domnul cu-adevărat!” Toma spune: ”Eu nu voi crede”. El nu se afla cu ceilalți când Domnul li s-a arătat pentru prima dată. El era pe undeva pe-afară, departe, punându-și întrebări poate cu privire la disperarea și întunericul în care se afla. Domnul nu s-a dus după Toma. El l-a lăsat să se confrunte cu starea lui, să zacă în mizeria lui. ”Acesta este locul unde mă voi întâlni cu tine, acolo unde crezi că Eu am înviat. ”Nu fi necredincios, ci crede”. Era o chestiune de credință, nu-i așa? A crede în înviere!
Veștile bune s-au răspândit. ”L-am văzut pe Domnul. A înviat Domnul”, dar din cauză că se afla într-o stare de mare tensiune, Toma nu a dat crezare veștilor bune, așa că a rămas în întunericul de afară; iar Domnul nu S-a dus să-l caute. Domnul l-a întâlnit doar atunci când el a intrat în casă. Nu știm cum de a intrat în casă în acea zi. Ceva se petrecea în el. Poate că ajunsese în punctul unde și-a zis: ”În felul acesta, nu ajung nicăieri. Calea aceasta nu mă duce nicăieri. Dacă mai există vreo nădejde se pare că ea se află în mijlocul acestor oameni, în acea cameră. Ce pot face este să merg și să văd”. A, da! Când a pășit pe terenul credinței și unde cu toții se bucurau de realitatea învierii Sale, Domnul S-a întâlnit cu el și el cu Domnul.

Există întotdeauna un astfel de teren. Pilda fiului risipitor cuprinde de asemenea acest aspect. Fratele mai mare nu voia să intre în casă. Atunci, să stea afară, oricât de mizerabil se simte. Toată bucuria se află înăuntru. El trebuia să pășească pe terenul învierii așa încât să poată lua parte la viața și bucuria învierii. Vedeți voi, acela este locul unde Domnul se întâlnește cu noi, aceea este ”recolta orzului”.

Voi cei care studiați Biblia știți preabine că orzul este simbolul învierii. Dintre grâne el este primul care se recoltează. În această cărticică se fac foarte multe referiri la el, nu-i așa? Să privim. Orzul este menționat de șase ori aici. Și prin recolta orzului, prin bogăția orzului pe care i-o oferă Boaz, Rut intră în posesia vieții noi, în plinătatea nouă. La mijloc se află orzul și recolta orzului.

Ce vom spune despre cele cinci pâini din orz cu care Domnul a hrănit mulțimile? Ce spune El imediat după aceea? ”Trupul Meu este cu adevărat viață”. "Cum poate omul acesta să ne dea trupul Lui să-l mâncăm?" Nu-i așa că taina lui Cristos, de a ne da viața Sa, este cunoscută doar pe ternul învierii? Duhul Sfânt slujește lui Cristos după învierea Sa. Învierea Sa, Viața Sa de înviere ne slujește nouă. Vedeți voi, ea (Viața Lui) reprezintă pâinea de orz. Puteți continua să vedeți unde apare cuvântul orz prin Scriptură; întotdeauna el va însemna: înviere.

1 Petru 1:3,4: ”Binecuvântat să fie Dumnezeu, Tatăl Domnului nostru Isus Hristos, care, după îndurarea Sa cea mare, ne-a născut din nou prin învierea lui Isus Cristos din morţi, la o nădejde vie, la o moştenire nestricăcioasă şi neîntinată, care nu se poate veşteji, păstrată pentru voi.” Puteți citi același lucru și în cartea Rut.

Așadar, Dumnezeu acționează pe latura învierii atât în ce privește trecutul cât și viitorul. Acesta este mesajul de-aici. El acționează pe baza învierii chiar și în ce privește trecutul. Cu alte cuvinte, Dumnezeu Se află întotdeauna de partea pozitivă. Această situație nu i-a făcut plăcere lui Dumnezeu, Dumnezeu nu a fost satisfăcut de ea. Această tragedie a lucrurilor, fie în țară, fie în viețile celor câțiva amintiți, nu-i aduce slavă lui Dumnezeu. Dumnezeu Se va relaționa la o asemenea situație pe baza principiului și a învierii.

El se află de partea pozitivă. Credeți acest lucru. Te afli într-o situație tragică? Ai ajuns la capătul puterilor? Ești într-un punct mort, într-un impas, nu ai produs roade? Ai simtământul că ai părăsit terenul Domnului? Ascultați, Domnul nu acceptă așa ceva și El nu vrea ca voi să acceptați așa ceva. Domnul nu crede că această stare este finală. Domnul acționează pe teren pozitiv. Nu există disperare și tragedie atât de mari și de groaznice cărora Domnul să nu le facă față prin înviere.

O intrați în posesia acestei realități prin credință, luați-o în stăpânire: Dumnezeu este Dumnezeul învierii! Dumnezeu este Dumnezeul recoltei orzului. Care este răspunsul Său în fața morții și a pustiirii? El este Dumnezeul care învie morții.

Dacă simți că ești în acest loc, ai încredere în El. Crede în El.

Există vești bune și pentru tine. Așa cum au existat Vești Bune și pentru Naomi. Schimbarea tuturor nenorocirilor noastre se găsește în învierea Domnului Isus. Ați înțeles? Da.