Slava lui Dumnezeu

de T. Austin-Sparks

Capitolul 2 – Slava răsare din viața de înviere

De citit: Ioan 11

Ne întoarcem din nou la capitolul 11 al Evangheliei după Ioan şi vă reamintesc că acest capitol reprezintă apogeul vieţii, învăţăturii şi lucrărilor Domnului Isus din vremea zilelor Sale pământești. Acest lucru este destul de evident, observaţi ce spune versetul 47: ”Atunci preoţii cei mai de seamă şi Fariseii au adunat Soborul, şi au zis: "Ce vom face?” Restul capitolului arată că aceasta era ultima consfătuire din multe altele, iar la această consfătuire ei au luat hotărârea definitivă ca acest Om să moară. Prin urmare avem aici ceea ce marchează apogeul vieţii şi lucrării Sale la acea vreme. Sfârşitul nu este crucea, ci împlinirea scopului pentru care a venit şi chiar mai mult, împlinirea planurilor divine.

În spatele acestui capitol stau două lucruri. Acestea sunt reprezentate de planurile veşnice ale lui Dumnezeu care sunt împlinite în Fiul Său în această vreme și de planurile potrivnice lui Dumnezeu care caută să-L nimicească pe Fiul, să-L distrugă. Planurile divine sunt rezumate în cuprinsul acestui capitol. Fără îndoială că l-aţi citit de multe ori şi poate vă gândiţi că-l ştiţi. Dacă v-ar întreba cineva ce cuprinde Ioan 11, cei mai mulţi dintre voi ar spune: ”Ei bine, este capitolul unde Lazăr este înviat din morţi” şi poate asta ar fi tot ce puteţi spune despre acest capitol. Dacă răspunsul vostru este acesta (iertaţi-mă dacă aceasta sună puţin a critică la adresa înţelegerii voastre) în realitate arătați că v-ați rătăcit. Desigur, am spus toate aceste lucruri și data trecută, dar înaintând, am ajuns să vedem ceva mai mult şi anume: acest capitol cuprinde principalele trăsături şi factori ai căii lui Dumnezeu spre slavă. Aţi înţeles? Sfârşitul tuturor mijloacelor şi lucrărilor lui Dumnezeu este slava, slava Lui personală. Uneori pare o cale întortocheată, aşa cum au simţit şi aceste surori în ultimele clipe. Uneori pare a fi orice numai slavă nu și la fel cum au făcut aceste surori la un moment dat tragi și tu aceeași concluzie: sfârşitul nu este slava. Poate simţi că durerea, istovirea, dezamăgirea şi disperarea nu duc la slavă, dar din punctul de vedere al lui Dumnezeu toate duc la slavă și tocmai aceste lucruri sunt mijloacele care te duc la slavă.

Daţi-mi voie să repet: când Dumnezeu pune mâna pe ceva – şi într-adevăr trebuie înțelegeți acest lucru! – sfârșitul va fi slava Lui. Nu există îndoială în această privință! Sfârșitul tuturor mijloacelor folosite de Dumnezeu este slava Lui. Citiţi Biblia în această lumină şi veţi descoperi Biblia într-un singur capitol: capitolul 11 din Ioan.

Am spus deja că acest capitol cuprinde factorii şi trăsăturile principale ale căii Domnului spre slavă. Care sunt aceşti factori principali?

Unul dintre ei este întruparea Fiului lui Dumnezeu, Fiul lui Dumnezeu a luat trup omenesc iar Dumnezeu S-a manifestat prin acel trup. Nu este măreț acest factor? Motivul şi scopul întrupării lui Dumnezeu se găseşte în acest capitol. Gândiţi-vă puţin la acest lucru.

Mai este apoi, metoda lui Dumnezeu pentru răscumpărare. Răscumpărarea este un alt factor măreț, nu-i aşa? Nimeni nu va contesta acest fapt! În planul veşnic al lui Dumnezeu, răscumpărarea este un factor măreț, iar metoda răscumpărării este esenţa capitolului 11 din Ioan.
Un alt factor – şi sunt mai mult ca sigur că, dacă cunoaşteţi câte ceva despre căile lui Dumnezeu veţi fi de acord şi cu acesta , așa cum ați fost de acord și cu ceilalți doi – căile lui Dumnezeu sunt foarte ciudate şi depășesc explicaţia şi înţelegerea omenească. Este foarte greu să-L urmezi pe Dumnezeu, în vreme ce El înaintează spre sfârşit. Apostolul Pavel care-L cunoștea pe Domnul destul de bine, vorbește din propria experienţă: ”apăsaţi peste măsură de mult” (2 Corinteni 1:8) sau, cum spune altă traducere: ”PESTE puterile noastre”. Domnul Se află întotdeauna puţin înaintea noastră. Nu ne-ar ajuta să fim egali cu El, nu-i aşa? Căci curând am mai lua noi locul Domnului! Dacă am fi egali cu El în orice lucru, dependenţa noastră de El s-ar sfârşi curând. Deci Domnul Se află înaintea noastră, dincolo de puterile noastre şi ne scoate din adâncimile noastre pentru a ne lărgi capacitatea. Noi nu am cunoaşte vreodată creşterea dacă aceasta nu ar fi adevărat.

Evanghelia după Ioan ilustrează acest lucru într-un mod simplu în capitolul 10:4: ”După ce şi-a scos toate oile, merge înaintea lor”. Desigur, uneori aţi luat acel verset ca pe un cuvânt de încurajare, dar în fiecare propoziţie a Cuvântului Divin există adâncime şi în special această Evanghelie descoperă această realitate. ”Şi după ce şi-a scos toate oile, merge înaintea lor” – întotdeauna El merge înaintea lor, iar ele sunt întotdeauna puţin în urma Lui. Într-un fel, El este prea mult pentru ele. Ele trebuie să înainteze şi să înainteze tot mai mult, dacă doresc să ajungă unde Se află Domnul, iar când au ajuns acolo, ele descoperă că El a mers din nou înaintea lor. Ele trebuie să înainteze mereu, să alerge în permanență.

Apostolul Pavel explică acest fapt atunci când la finalul vieţii sale vorbește de viața sa bogată: ”Ca să-L cunosc pe El” (Filipeni 3:10). ”Nu L-am ajuns încă. El este încă dincolo de mine”. Taina căilor lui Dumnezeu, ciudăţenia a ceea ce noi numim ”Providenţă” este un factor însemnat al căilor lui Dumnezeu şi acesta se află în acest capitol.

Încă un factor care nu este nici pe departe cel mai neînsemnat: clarviziunea lui Dumnezeu. Cât de departe Se află El de ce vedem noi! O, să ne întoarcem la acest capitol – cât de ascuns era Domnul de văzul acestor surori şi ucenici! Pur şi simplu, ei nu puteau trece dincolo de situația și de evenimentul prezent. Tot ce puteau vedea era situația în care se aflau. Dar Dumnezeu, în Cristos trece dincolo de cele întâmplate, dincolo de prezent. Oricât de mari li se păreau aceste lucruri, El Se afla mult deasupra lor. Orizontul Său întrecea cu mult acest lucru, iar El acţiona în consecinţă. Clarviziunea lui Dumnezeu nu este un factor mărunt în căile Sale, în lucrările şi tratativele Domnului, iar toate acestea se află aici, în acest capitol.

Cât de insondabile sunt căile şi lucrările lui Dumnezeu!

Spunându-vă toate acestea, daţi-mi voie să păşesc pentru o clipă înapoi şi să vă reamintesc un lucru pe care trebuie să-l înțelegem. Dragi prieteni, credeţi-mă, când spun aceasta, nu mă refer doar la ÎNVĂŢĂTURA Evangheliei după Ioan dintr-unul sau din toate capitolele sale. Acest lucru trebuie scris în istoria noastră a fiecăruia. El trebuie luat din Biblie, trebuie luat din istoria lui Isus pe când era pe pământ și trebuie pus chiar în istoria noastră personală și dacă aceasta nu ajunge o realitate în viața noastră nu vom ajunge nicăieri. Aici este vorba de un adevăr practic şi nu de un adevăr teoretic.

Aşa că daţi-mi voie să spun următoarele: lucrul pe care-l vedem când medităm în liniște la acest capitol este că Domnul Isus deține controlul asupra situaţiei. Să spun altfel. Dacă acesta este Dumnezeul întrupat, atunci în această situație avem de-a face cu Însuși Dumnezeu. Când ajungi la acest capitol vezi cum Domnul Isus deţine controlul asupra lucrurilor şi situația nu este ieșită de sub control.

Priviţi la aspectele diferite! El urma să Se întoarcă în Ideea. Ucenicii au reacţionat imediat: ”Nu se poate, nu demult iudeii încercau să Te omoare. Nu Te poţi întoarce acolo!” Observaţi acţiunea de a lua din mâinile Lui lucrurile, de a-I cârmui acţiunile, judecăţile şi hotărârile, dar El nu acceptă așa ceva. El ține situația sub control şi cu sau fără ucenici El va merge mai departe. El caută ceva şi El deține comanda. Când era încă departe, niște mesageri vin la El pentru a-L înştiința despre Lazăr şi deşi nu ni se spune care era mesajul, fără-ndoială că suna cam aşa: ”Lazăr e pe moarte. Vino, Te rugăm! Vino repede! Vino cât poţi de repede!” Acele surori preaiubite trimiseseră acest mesaj, iar dacă El ar fi făcut precum doreau, însemna că ele urmau să dirijeze toată situația, să-I dirijeze hotărârea, să-I dirijeze sentimentele, să-I dirijeze acţiunile, să-I hotărască momentul acțiunii pe care El nu-l stabilise încă şi să preia totul. Nu, El a rămas unde era. El avea situaţia în mână şi nu avea de gând să-i dea drumul, deşi apelul venea din partea celor pe care El îi iubea. Așa ni se spune. O asemenea situaţie putea atrage orice inimă plină de compătimire, dar o astfel de inimă nu putea cântări situația corect. Situaţia era în mâinile Sale şi El hotăra cum acționa, timpul în care va acţiona, chiar clipa când va acționa şi nimic nu-I putea schimba hotărârea. Desigur, iudeii care erau întotdeauna pregătiţi să-L critice şi să-L discrediteze şi să-L aşeze într-o lumină nefavorabilă spuneau: ”Nu putea acest om care a deschis ochii orbului să nu îngăduie ca acest om să moară?” Din orice parte veneau forțe care erau la lucru, prin toate legăturile Lui cu cei din jur, aceste forțe încercau să-I ia controlul, dar El nu a acceptat. El avea situaţie în mână şi acesta este un lucru foarte important. De ce? El a spus: ”Această boală în cele din urmă și în definitiv nu va duce la moarte. Sfârșitul bolii nu este moartea, ci slava lui Dumnezeu”. Şi ce spune apoi? ”Şi de dragul vostru îmi pare bine că nu am fost de faţă”. O, ce înțelegeți voi din această afirmație? Puneţi-vă pe voi înşivă în situaţia surorilor al căror singur frate scump murea, care se afla în gheara acestei boli aparent fatale. Inimile lor erau torturate de durere şi nelinişte, erau zdrobite şi ele au căutat să-L facă să cunoască starea în care se găseau – și iată atitudinea Lui: ” De dragul vostru îmi pare bine că nu am fost de faţă”.
Observaţi, El deţinea controlul asupra situaţiei şi El era în control. Avem de-a face cu Dumnezeu. El este în control, iar dacă El lucrează având în vedere un anumit sârșit nu-L poţi grăbi, nu poţi prelua controlul Său şi nu-L poți forţa să procedeze cum vrei tu. El intenţionează să ajungă la sfârșit şi pentru carnea noastră și caracterul nostru poate fi un drum greu, dar El va ajunge unde doreşte pentru că El este în control.

Uneori cântăm cu atâta voluptate fără a ne urmări cuvintele prea atent:
”Cât de mult doresc să ajung pe piscuri!”

Mă întreb dacă în timp ce cântăm acest vers realizăm că pentru a atinge piscurile cele mai înalte, trebuie să trecem prin cele mai adânci văi! Dragi prieteni, voi şi cu mine nu vom atinge niciodată scopul lui Dumnezeu decât pe calea zdrobirii. Despre aceasta vorbeşte acest capitol. Atâta timp cât nimic nu se atinge de noi, atâta timp cât suntem eficienţi, vânjoși, încrezători în noi înşine, nu vom atinge niciodată scopul Său.

Observaţi, Dumnezeu chiar de la începutul Bibliei şi istoriei umane a plantat ceva în experienţa omenească care din acel moment a devenit LEGEA cunoaşterii adevărate a lui Dumnezeu. Marea problemă din Grădină era CUNOAŞTEREA binelui şi răului. Sub instigarea şi momeala diavolului, omul a plătit un preţ pentru cunoaştere, iar Dumnezeu a intervenit în acel declin, în acea prăbuşire şi a stabilit o lege prin care a spus: ” Nu veţi avea niciodată cunoaşterea adevărată în afara acestei legi. Tot ce urmează a fi vrednic de crezut și adevărat pe viitor nu va fi obţinut atât de simplu precum ați crezut”. Legea travaliului a fost plantată chiar la rădăcina vieţii omeneşti. Travaliul a fost introdus drept lege pentru viitor şi voi şi cu mine ştim foarte bine că doar în urma travaliului răsare dragostea adevărată. Altfel spus: nu vom preţui niciodată un lucru care nu ne-a costat nimic. Vom renunța cu ușurință la el dacă nu am plătit nimic pentru el, dar dacă am plătit un preţ, dacă a fost costisitor, dacă acel lucru a însemnat pentru noi suferinţă adevărată sau durere sau încercare semnificativă, acel lucru va fi nespus de preţios în ochii noștri şi nu vom renunța cu ușurință la el.

Astfel Dumnezeu Și-a făcut apariția în acea clipă şi a așezat această lege a travaliului în viaţa și istoria omenirii, spunând: ”Ați încercat să obţineți totul cu uşurinţă, dar pe viitor nu veți obţine nimic valoros pentru care să nu plătiți”. Şi din acea clipă urmăriți cuprinsul Bibliei, până ajungeţi la travaliul sufletului Său, la travaliul din Grădină, la travaliul Crucii despre care Isaia a spus: ”El va vedea travaliul sufletului Său şi va fi satisfăcut”,căci doar în urma travaliului iese ceva de preţ. Vedeţi voi, aceasta este legea: nu poţi ajunge la inima lui Dumnezeu, nu poți avea o cunoaştere adevărată fără să te coste ceva.

Petru a învăţat acest lucru trecând printr-o vale adâncă. El a încercat să obţină lucrurile într-un mod ieftin. ”Este bine pentru noi să fim aici, Doamne. Să facem trei corturi, unul pentru Tine, unul pentru Moise şi unul pentru Ilie”, şi presupun că deşi nu a spus, el a vrut să spună de fapt: ”Vom avea şi noi înșine câte un cort. Vom sta și noi aici.” Așa era Petru, dar el a trecut prin valea adâncă a devastării absolute, devastare făcută de Crucea Domnului Isus, iar după ani de zile, el scria: ”Cinstea aceasta este, dar, pentru voi care ați crezut” (1 Petru 2:7).
Ultima imagine pe care o avem legată de Biserică este cea a unei cetăţi ale cărei porţi sunt făcute din perle, simbolul agoniei, al sângelui, al lacrimilor. Așa este creată perla. Ea este foarte prețioasă și scumpă deoarece valorează mult.

Am spus că acest capitol este vast, nu-i aşa? Ne vom întoarce la el. Le vedem aici pe aceste surori scumpe botezate cu pătimirea, agonia Crucii, le vedem cum gustă moartea pentru a cunoaşte prețioasa viaţă de înviere! Nu există nici o altă cale de a ajunge la ea.

”De dragul vostru îmi pare bine că n-am fost prezent”. El a prevăzut, și-a dat seama că deşi risca să fie înţeles greşit – căci toţi laolaltă, surorile şi ceilalţi Îl înţelegeau greşit, ei erau incapabili să-L înţeleagă – trebuia să-Şi asume acel risc. El a privit dincolo, la sfârșit. Şi care este sârșitul? ”Nu ţi-am spus că dacă vei crede, vei vedea slava lui Dumnezeu?”

Sfârșitul tuturor căilor lui Dumnezeu este slava. Câtă bogăție, câtă plinătate! Noi ne aflăm în prezenţa lui Dumnezeu şi când stăm acolo, ne aflăm în prezenţa celor mai adânci realităţi. O, de am avea harul ca atunci când Domnul a pus mâna pe noi şi ne tratează, să nu ne smulgem din mâna Lui, ci să stăm acolo până la slava care urmează!

Dragi prieteni, sunt destul de şovăitor în a rosti cuvinte peste cuvinte. Vreau să fiu sigur că ceea ce spun coboară la inimă și nu rămâne la nivelul intelectului, întrece doctrina şi teoria creştină.
Mai întâi, aşa cum am spus data trecută, trebuie să existe o predare temeinică și absolută în mâna Domnului. Desigur, presupun că sunt câţiva dintre voi, dacă sunt, care nu vor spune doar că şi-au predat vieţile Domnului, ci că le-au predat ÎN ÎNTREGIME Domnului. Nu ştiţi ce vorbiţi! Îmi pare rău să spun așa ceva, dar predarea vine în urma unei lupte foarte îndelungate. Noi nu vom ajunge niciodată în locul unde nu mai avem de dus lupte care să ne ajusteze gândirea ca cea a Domnului. Nu contează cât mai ai de trăit aici. Dacă umbli cu Domnul, vor exista până la sfârşit, prilejuri când vei descoperi că nu este uşor să accepţi noi revelaţii ale gândului Domnului cu privire la tine. Într-adevăr de fiecare dată vei duce o nouă luptă cu privire la acest lucru şi la aceasta m-am referit când am spus: ”Nu ştiţi ce vorbiţi!” Desigur, nu vă spun acest lucru pentru a vă descuraja și nici nu vreau să desconsider consacrarea voastră, dar trebuie să existe o predare fundamentală, iniţială, temeinică, când spunem: ”Doamne, nu ştiu ce înseamnă toate câte vor veni în viața mea, nici cum se vor sfârşi, nici prețul pe care trebuie să-l plătesc, dar mă pun în mâinile Tale. Sunt al Tău. Mă predau. Tu eşti Stăpânul meu şi vreau ca Tu să stăpânești pe deplin asupra fiinţei mele. Dacă la un moment dat, îmi va fi greu să cedez în faţa stăpânirii Tale, voi căuta har ca să fiu ajustat.” Trebuie să existe o luare de atitudine care să fie predarea TOTALĂ.

Vă întreb - poate nu cunoașteți tot ce implică aceasta pentru voi- stăpâneşte Domnul în fiinţa voastră, în viaţa voastră? Aşa cum am spus deja, acesta atinge fiecare punct şi aspect. Stăpâneşte El afacerea ta, legăturile tale de afaceri, tranzacţiile afacerilor tale? Te ocupi tu de afaceri necurate care nu au drept scop slava lui Dumnezeu, care sunt o contradicție la adresa slavei lui Dumnezeu?

Am cunoscut o dată un tânăr căruia îi mergeau foarte bine afacerile şi avea planuri extraordinare de viitor, doar că lucra în cea mai mare firmă de ţigări din Europa. Avea o poziţie bună, cu idealuri măreţe – şi ajunsese şi el să se întrebe dacă Domnul era slăvit prin afacerea lui. În cele din urmă a hotărât că acel fel de slujbă nu aducea slavă lui Dumnezeu. Văzând rezultatele muncii sale şi-a dat seama că munca sa era în contradicție cu slava lui Dumnezeu din viețile omenești, așa că şi-a dat demisia şi a plecat de la acea firmă. Pentru o vreme, modul său de a acționa și poziția pe care o adoptase, de a-I fi credincios lui Dumnezeu i-au fost testate. În cele din urma, Dumnezeu s-a îngrijit de el, dar nu adaug acest lucru pentru a spune că veţi primi o răsplată sau că veţi fi recompensaţi.

Iată esența: nu diplomaţia, ci principiul. Lumea este cârmuită de diplomaţie, de ce este politic şi diplomatic. Acesta este duhul şi legea acestei lumi, dar Domnul Isus nu face politică, nici nu este diplomatic, iar principiul este slava lui Dumnezeu.

Aceasta înseamnă să fi predat. Este casa ta, legăturile tale de familie, viaţa ta socială şi legăturile tale cu ceilalți oameni predate?

Şi am putea continua. Nu este o chestiune de a îngenunchea şi a spune: ”Doamne sunt al Tău. Mă predau Ţie pe deplin”, iar a doua zi când te întâlneşti cu Domnul şi-ţi spune: ”dar cu aceasta cum rămâne?”, tu-I răspunzi: ”O, dar nu am vrut să spun asta!” Domnul este foarte practic!
Iertaţi-mă că vorbesc astfel, dar trebuie să fim cernuți, pentru că ne aflăm în timpuri foarte serioase şi Dumnezeu Se apropie de oamenii Săi pentru a-i cerne. Zilele din urmă vor fi zile de cernere în mijlocul poporului Domnului. Vorbind despre vremurile din urmă, Petru spune: ”Căci suntem în clipa când judecata stă să înceapă de la casa lui Dumnezeu.”(1 Petru 4:17) şi dacă începe cu noi, care va fi sfârşitul păcătosului şi celui nelegiuit? Vom fi cernuţi până acolo: îți este clară prioritatea pe care o ai în viață şi este acea prioritate slava lui Dumnezeu? Dacă da, atunci orice s-ar întâmpla, vei trece prin toate şi vei ajunge la sfârșitul lui Dumnezeu, adică slava.”Avem de-a face cu Dumnezeu!”

În acest capitol ne vom ocupa de lucrurile din urmă, de lucrurile esențiale şi de lucrurile veşnice. Vă voi spune un lucru care poate vă va fi greu să-l primiți, dar este un lucru care ne atrage atenția şi de care nu ne putem îndepărta oricât de tare ne ustură şi nu ne place. Atitudinea pe care Domnul Isus a avut-o față de situaţia din Ioan 11 cu tot ce cuprinde ea, este atitudinea lui Dumnezeu faţă de viaţa umană luată ca atare. Observaţi cum acest capitol prezintă viaţa umană cu multele ei aspecte diferite. Priviți la iudei, la cărturari şi la farisei. Ei bine, poate nu sunteți surprinși de atitudinea lui Dumnezeu faţă de ei, dar mergeţi mai adânc în inima capitolului. Găsiți aici acele surori scumpe şi mai este şi acel om Lazăr, care omeneşte vorbind era pus la colț de cărturari, farisei și iudeii de frunte. Despre ei puteți spune că sunt oameni minunaţi, dar care este atitudinea Domnului Isus? El este neutru, păstrează distanța. Se spune despre El că a rămas acolo unde era încă două zile, iar când în cele din urmă a venit, Lazăr era mort de patru zile. Patru zile s-au scurs între primirea veştilor şi sosirea Lui şi, după cum ştiţi, ei I-au spus cum ar fi stat lucrurile în cazul când El s-ar fi grăbit. DE CE l-a lăsat El pe Lazăr să moară? El l-ar fi putut învia, căci El vindecase pe mulţi alţii şi înviase și alți morţi. De ce tocmai Lazăr care era preaiubit? De ce a îngăduit El ca inimile surorilor să fie zdrobite, sfâşiate de această durere şi de acest necaz? De ce a luat El această atitudine? Aceasta este atitudinea lui Dumnezeu faţă de omenire, oricât de bună sau oricât de rea este ea în Adam. Oricât de bună ar fi această omenire a lui Adam, Dumnezeu a respins-o şi El nu va încerca s-o cârpească. El n-are de gând să-i ofere vreun remediu pentru a o pune pe picioare. El spune: ”Trebuie să moară!” Singurul lucru posibil este învierea, o viaţă nouă în întregime, o viață total diferită față de tot ce este la superlativ din punct de vedere natural, pământesc.
Credeţi că exagerez sau merg prea departe? Aş dori să luaţi această Evanghelie şi s-o citiţi de la un capăt la celălalt. Ce vrea să spună nunta din Cana Galileii? De ce a participat El la nuntă, de ce s-a terminat vinul şi de ce s-a ivit acea situaţie neplăcută? Mama Lui Îi spune: ”Nu mai au vin”, apelând şi aşteptând ca El să facă ceva. Consternarea învăluie întreaga situație. Nu mai există rezerve. Aici se sfârșește chiar acel lucru care dă viață. ”Femeie, ce am Eu a face cu tine? Nu Mi-a sosit ceasul”. Acesta fusese apelul unei situaţii neplăcute, apelul unui moment potrivit, apelul unei inimi de mamă, apelul unei situaţii dificile, dar, nu, El nu a acceptat nimic, căci exista ceva mai mult decât peticirea acestei sărbători. Trebuie să existe ceva dincolo de ce-i firesc, iar acel ceva este prospeţimea vieţii şi nu cârpirea lucrului vechi. Lucrul vechi TREBUIE să moară, iar apoi singurul răspuns va fi învierea. Aceasta este explicaţia nunții– ceva diferit. Atitudinea lui Dumnezeu este că vechea creaţie este falimentară şi singura perspectivă este o viaţă nouă. ”Acest început al semnelor Lui l-a făcut Isus în Cana Galileii şi El şi-a arătat slava Sa” (Ioan 2:11). Slava se află la sfârşitul căilor lui Dumnezeu. Cum? Acolo unde nu există nici o posibilitate naturală. Cana din Galileea este începutul iar Lazăr este sfârşitul povestirii.

Între cele două evenimente – nu voi zăbovi mult asupra lor, dar vă voi aminti câteva dintre ele – se găsește Nicodim cu toată religia şi învăţătura pe care o avea şi căruia Isus i-a spus: ”Tu eşti învăţătorul lui Israel şi nu înţelegi lucrurile acestea?”(Ioan 3:10). Toată cunoştinţa, învăţătura, poziţia şi tradiţia religioasă este falimentară. ”Trebuie să te naşti de sus. Această viaţă naturală a ta, chiar dacă are calități, nu te va ajuta să termini cu bine alergarea”.

Mai este și omul de la scăldătoarea din Betesda. Timp de 38 de ani el zăcuse în acea poziţie, luptându-se în fiecare zi să stea pe picioarele lui şi să intre în apă. Încercaţi să faceți lucrul acesta în fiecare zi, timp de 38 de ani şi vedeţi dacă mai aveți vreo nădejde în cele din urmă! Fără a Se folosi de scăldătoare, fără vreun ajutor omenesc, El Cel care este învierea şi viaţa apare pe scenă, iar acolo are loc un alt semn, o altă înfățișare a cât de deznădăjduită este carnea fără Isus, dar El vine cu un alt fel de viaţă, cu o viaţă nouă.

Ajungem apoi la femeia din ţinutul Samariei, din cetatea Sihar. Ce relatare a falimentării morale este aceasta! ”Mergi de cheamă-ţi bărbatul...nu am bărbat...Bine ai zis că nu ai bărbat, pentru că cinci bărbaţi ai avut şi acela pe care îl ai acum nu-ţi este bărbat.” Nu exista aici nici o rezervă, ”dar apa care i-o voi da Eu se va preface în el într-un izvor de apă care va ţâşni în viaţa veşnică”....”Domnule, dă-mi această apă” (Ioan 4:14-15).

Ioan continuă așadar cu Evanghelia sa până ajunge la Lazăr, iar acolo, într-un singur capitol el adună toate aceste lucruri laolaltă, arătând că slava lui Dumnezeu este sfârșitul tuturor lucrurilor – ”Vei vedea slava lui Dumnezeu.”

Slava lui Dumnezeu nu este ceva ce Dumnezeu aduce în viaţa cuiva, căci El nu Se va apuca să cârpească acea viață. Oamenii fac așa ceva. Poţi chema doctorii care vor menține viața pentru o vreme, dar Dumnezeu spune: ”Nu, această viață trebuie să moară! Slava nu se vede printr-o astfel de viață. Slava Lui este ceva cu totul diferit şi absolut nou”.

Sfârșitul căilor lui Dumnezeu este de genul acesta. Nădăjduiesc că veţi lua în considerare fiecare lucru în această lumină. Aţi avut de suferit? Aţi fost doborâţi? Ce faceți cu cu cele întâmplate? Le puneți în categoria lucrurilor obişnuite ale omului? Nu, sfârșitul este slava, iar când ajungi la sfârșit vezi slava lui Dumnezeu în prospeţimea vieţii de înviere.