Dumnezeu are nevoie de Ghedeoni

de T. Austin-Sparks

”Domnul S-a uitat la el şi a zis: Du-te cu puterea aceasta pe care o ai... oare nu te trimit Eu? Ghedeon I-a zis: ”Rogu-te, Domnul meu, cu ce să izbăvesc...?
Domnul i-a zis: ”Eu voi fi cu tine.” Judecători 6:14-16

Ghedeon a trăit într-o vreme când tot ce era în Israel era contrar slavei și cinstei Numelui lui Dumnezeu. Israeliții erau la mila vrăjmașilor lor, un popor înfrânt. Erau jalnic de neputincioși, nu se bucurau de țara lor, țară care le fusese făgăduită, țară unde curgea lapte și miere. Erau confuzi, fără unitate, fără coeziune și fără lideri care să vorbească cu fermitate autoritară Cuvântul lui Dumnezeu, cuvânt care putea aduce nădejde și încredere. Totuși, în suveranitatea Lui, Dumnezeu a reacționat pentru a recupera astfel de situații ca să își cinstească Numele în rândul poporului și din acest motiv, El a pus mâna pe Ghedeon, un tânăr.

Un indiciu al faptului că Dumnezeu vrea să ducă la împlinire planul Său în ciuda eșecului este că El folosește tinerii. Credincioșii în vârstă nu trebuie să fie geloși pe generația mai tânără, dar înaintarea în vârstă poate duce la pierderea prospețimii, iar dacă noi, cei din generația mai în vârstă suntem adepții unei poziții statice, putem aduce moarte. Ce este mântuirea noastră? Ce reprezintă împrospătarea tinereții noastre? Care este răspunsul la creșterea inadecvată din viața noastră? Toate acestea, nu înseamnă neîncredere în tinerețe, critică la adresa ei, disprețuirea ei, așa cum vedem că au făcut unii în cazul lui Timotei (1 Timotei 4:12); ci înseamnă a face tot ce ne stă în putere pentru a ajuta generația mai tânără.

Când am început să slujesc eram foarte tânăr și trebuia să-mi asum responsabilitatea pentru o biserică unde se aflau câțiva oameni mai în vârstă care au obiectat: ”Dar el este atât de tânăr!” Totuși, aveam un campion în mijlocul acelor critici și acesta a răspuns obiecțiilor lor astfel: ”Da, dar în fiecare zi și el îmbătrânește!” Trebuie să vedem că la urma urmei, nu anii sunt cei care ne guvernează. Nu vârsta este criteriul; criteriul este spiritualitatea. Ce este adevărat în natură este adevărat și în domeniul lucrurilor spirituale. De îndată ce un organism din natură încetează să se mai reproducă, moartea și-a început lucrarea. Legea naturii presupune întotdeauna o reproducere nouă. Legea vieții este înnoirea. O dată ce Dumnezeu a creat, El nu va mai crea a doua oară; El continuă prin înnoire. Fiecare nouă generație este destinată de Dumnezeu pentru a aduce prospețime peste valorile din trecut. Generațiile noi nu sunt create din nou, ci fac parte din omenirea spirituală, care perpetuează bunurile ce au existat înaintea lor. Unii din noi facem parte dintr-o generație care e pe sfârșite, iar prospețimea și rodnicia noastră se vor vedea atunci când dăm loc următoarei generații.

Slava și cinstea Domnului sunt exprimate printr-o tinerețe veșnică, dar generația nouă nu poate avea succes doar pentru că este tânără, nici pentru că este desemnată oficial; ci trebuie să-și asume succesiunea într-un mod lăuntric și aceasta are loc datorită spiritualității. Acesta a fost testul folosit în cazul lui Ghedeon. El, asemenea altor judecători, arată că în suveranitatea divină, Dumnezeu alege pe cine vrea, dar de asemenea, El îi va arăta terenul pe care funcționează acea suveranitate. Nu este o contradicție a spune că atâta vreme cât Dumnezeu acționează printr-o suveranitate absolută, El de asemenea, caută anumite situații prin care să pună în practică acea suveranitate. Așa că, haideți să beneficiem de pe urma cercetării câtorva calități care au marcat viața acestui tânăr: Ghedeon, de care Dumnezeu s-a putut folosi.

Smerenia

Prima caracteristică atât de evidentă în viața lui Ghedeon este smerenia. Smerenia este primul semn, prima caracteristicaă a spiritualității. Nu-i de mirare că se spune că ”Domnul a privit spre el!” În cazul lui Ghedeon nu exista mândrie, el era departe de a se fi considerat cineva și vedem atât de clar cât de jos se considera el. El nu se fălește cu familia, era gata să mărturisească că familia lui era cea mai săracă din Manase. De fapt, se pare că tatăl lui, Ioas, era om cu vază și cu poziție importantă în cetate, căci la altarul său, închinat lui Baal, veneau cetățenii să se închine. Mai mult, Ghedeon a fost în stare să aleagă zece slujitori din casa tatălui său. Adevărul pare să fie că Ghedeon era un om cu duhul smerit. El nu era mândru că era tânăr. Nimeni nu va putea fi folosit de Dumnezeu doar pe baza acestui criteriu. Nici nu nutrea vreun simțământ de superioritate față de oamenii din jurul lui în privința problemelor spirituale. El a ocupat un loc între ei și a recunoscut că este una cu ei în starea lor spirituală atât de jalnică. Dacă noi suntem mândri de înțelegerea noastă avansată sau de spiritualitatea noastră imaginară, dacă-i privim pe alții de sus, într-un mod critic, dacă căutăm să le băgăm de vină, atunci Domnul nu va privi la noi așa cum a privit la Ghedeon și nici nu ne va alege ca instrumentele Sale.

Nu este treaba noastră să facem cunoscută incompatibilitatea noastră față de alți creștini; ci treaba noastră este să găsim o cale de a-i ajuta. Dacă urmărim adevărata smerenie, atunci ajungem în vizorul Domnului ca instrumente care slujesc Lui, cât și planurilor Lui suverane, care recâștigă slava, datorită Numelui Său. Întreaga istorie a lui Ghedeon este o declarație că un astfel de instrument nu trebuie niciodată să aibă slavă proprie. Dumnezeu l-a găsit pe Ghedeon într-un duh smerit la început, iar ulterior, El S-a străduit să-l reducă, să-l coboare și mai mult, căci caracterul umil este terenul prezenței și puterii lui Dumnezeu. Doar când slava personală este înlăturată, Domnul poate spune așa cum i-a spus și lui Ghedeon: ”Domnul este cu tine...” Acesta este felul de oameni pe care îi poate folosi Dumnezeu. Un Moise, a cărui reacție la chemarea lui a fost: ”Cine sunt eu, ca să merg... Ah! Doamne, eu nu sunt un om cu vorbirea uşoară... căci vorba şi limba îmi sunt încurcate”. Un Ieremia, care căuta să demonstreze cine era el: ”Ah, Doamne Dumnezeule! Iată că eu nu pot vorbi, căci sunt un copil”. Un Elisei, care nu a fost un om al vântului, al cutremurului și al focului, ci a fost doar o imagine a puterii lui Dumnezeu care se găsește într-un ”glas blând și liniștit”. Același principiu era valabil și pentru Ghedeon prin semnul cu roua: acea imagine tăcută, neînsemnată a puterii dătătoare de viață. Instrumentul lui Dumnezeu este întotdeauna conștient de imperfecțiunea personală.

Sârguința

Un alt lucru care ne impresionează la Ghedeon este destoinicia, sârguința lui; el bătea grâul în teasc. El își făcea slujba în momentul cel mai nepotrivit și neprielnic: ascundea grâul de madianiți. Zilele erau atât de rele încât oricât de puțin aveau era bine protejat. Majoritatea oamenilor fugiseră în peșteri și ascunzători, fiind paralizați și neputincioși în fața vrăjmașilor care erau prezenți continuu. Se părea că nimic pozitiv nu avea să se întâmple și de aceea era tendință spre disperare, de a nu mai face nimic și de a accepta poziția de înfrângere. Totuși, Ghedeon a avut o atitudine diferită. Trebuia să lucreze mult pentru un rezultat atât de mic, dar el s-a hotărât să se ocupe de ce mai putea face. Considerând că situația lor era imposibilă, el a văzut că exista o contribuție mică, ascunsă, pe care o putea face pentru păstrarea vieții. Domnul a luat aminte la acea atitudine a duhului lui. Domnul Se afla chiar lângă teasc și urmărea eforturile lui Ghedeon. Poate din acest motiv El a spus: ”Domnul este cu tine, războinic viteaz”. Cu siguranță că Domnul nu este ”cu” o persoană indolentă, căci pentru El sârguința este o calitate esențială. ”În sârguinţă, fiţi fără preget, fiţi plini de râvnă cu duhul, slujiţi Domnului.” (Romani 12:11) Iată ce om caută Dumnezeu și El l-a găsit în pesoana lui Ghedeon.

Activitățile lui Ghedeon au fost foarte limitate și au avut loc într-o sferă restrânsă, dar el a făcut tot ce putea face, chiar dacă totul părea atât de nesemnificativ. Domnul a observat acest lucru, căci uneori chiar și un gest este suficient pentru El. Dacă El vede pe cineva care, de exemplu, intră într-o cameră și aleargă să se așeze pe fotoliu, un om care caută scuze, care este fericit să evide, să ocolească vreo responsabilitate care îi stă în față, atunci Domnul nu Se uită la el așa cum s-a uitat la Ghedeon. O altă traducere spune că ”Domnul S-a îndreptat spre el”. Domnul întotdeauna Se îndreaptă spre cei care sunt alerți, vigilenți în a folosi chiar și cele mai mărunte prilejuri de slujire.

Același principiu se aplică celor zece mii care au coborât la râu să bea apă (Judecători 7:4). Ultimul lucru care le-ar fi trecut prin gând acelor oameni era cum aveau să bea apă, acesta fusese de fapt testul selecționării lor; încă o dată, decizia și alegerea lui Dumnezeu s-a bazat pe un gest, un gest care a dat la iveală cine punea interesele divine mai presus de cele personale. Nu era vorba că în suveranitatea Lui măreață El poruncise ca unii să lipăie apa și alții să se plece pe genunchi și să bea, ci lucrarea Lui suverană se face prin cei care și-au arătat caracterul prin acțiuni foarte simple. Este foarte posibil ca în viața și lucrarea noastră de zi cu zi, ochii Domnului să ne urmărească, să cerceteze caracterul nostru, căci dacă vom îmbrățișa recompensa personală sau ne vom folosi de un prilej ca să evităm greul, atunci El nu ne va folosi în planurile Lui mărețe. Nici unul dintre noi nu va fi vreodată folosit de Domnul în mod vital dacă inima nu este complet a Lui și de partea intereselor Lui. ”Dacă vezi un om iscusit în lucrul lui, acela poate sta lângă împăraţi, nu lângă oamenii de rând.” (Proverbe 22:29) Dumnezeu caută astfel de oameni.

Grija pentru alții

Într-un anume sens, grija pentru alții face parte din ce am spus deja: Ghedeon purta de grijă celorlalți. El era atent la ce se petrecea în jurul lui și a văzut că oamenii erau înfometați, că vrăjmașul căuta să fure și puțina hrană pe care o mai aveau, așa că el a făcut tot ce putea ca să ajute un popor subnutrit și slăbit care nu era în stare nici să ridice mâna pentru a se elibera. Noi toți trebuie să privim la ceilalți: ”Fiecare din voi să se uite nu la foloasele lui, ci şi la foloasele altora.” (Filipeni 2:4). Ghedeon nu era unul din acei introvertiți care se preocupa întotdeauna de situația lui. Și el putea la fel de bine să fie plin de compătimire și să se plângă că s-a implicat într-o asemenea situație nenorocită, dar în schimb, el a ales să se ocupe de necazurile altora și a fost gata să se roage și să acționeze în numele lor. Activitatea din teasc sugerează o grijă și un efort ascuns, care biruiesc vrăjmașul, chiar și într-un mod neînsemnat.

Mai departe, Ghedeon a arătat o inimă cu adevărat îngrijorată pentru oamenii lui, căci el răspunde la afirmația: ”Dumnezeu este cu tine...”, printr-o întrebare legată de necazurile și nevoile poporului său. Grija lui cea mai mare nu era față de el însuși, ci față de faptul că activitățile și minunile de odinioară ale lui Dumnezeu din rândul poporului Său nu mai existau. Acestea fuseseră atât de diferite față de teoria și răspunsurile teologice ingenioase la împrejurările israeliților; era ca și când teascul era simbolic, iar Ghedeon era un om zdrobit, aflat în travaliul spiritual față de nevoile poporului înfrânt al lui Dumnezeu.

Fie că un om este tânăr sau bătrân, el va fi folosit de Dumnezeu doar dacă poartă în inima lui acea povară. Nimeni nu va sluji Numelui și cinstei Domnului prin doctrine, prin interpretări abile ale Scripturii sau prin imagini mistice ale adevărurilor spirituale. Domnul nu va petrece timp căutând teoreticieni; El caută oameni care au inimi care sunt la fel de împovărate ca a lui Ghedeon, împovărate de suferința lăuntrică cu privire la starea nefericită a copiilor Lui.

Fără complicitate cu vrăjmașul

Încă un lucru mai trebuie să observăm și anume: ce s-a întâmplat atunci când Ghedeon a distrus idolul casei tatălui său? Noi nu vom nimici niciodată pe Satan și împărăția lui, nu vom nimici niciodată ceea ce este reprezentat prin tirania madianiților dacă, în taină, în culise, există complicitate cu acea împărăție. În cazul nostru, problema nu se află în casa tatălui nostru, ci în inimile noastre. În inimile noastre pare să existe ceva care este aliat împărăției întunericului, un altar fals care trebuie răsturnat pentru a face loc altarului lui Dumnezeu. Înainte ca Ghedeon să meargă la luptă și să salveze Israelul, să restaureze în mijlocul lor cinstea Numelui Domnului, ceva din viața lui trebuia îndreptat. El a acționat! Este adevărat că a acționat plin de teamă, căci el era un om lipsit de încrederea în sine și este adevărat că a acționat noaptea; cu toate acestea, fie noaptea, fie ziua, el a acționat și asta a contat.

Altarul și numele! Este impresionant și semnificativ cât de des acestea două sunt legate în Scriptură. Punctul central al istoriei lui Ghedeon a fost acel altar. El a simbolizat armonia și legătura nouă dintre el și Dumnezeu. Acolo unde există un altar pentru Numele Domnului și acolo unde El găsește satisfacție deplină, acolo slava Domnului este păstrată și există pace: Iehova Shalom. Se pare că până la acel punct a existat nesiguranță în Ghedeon, dar după aceea nu a mai existat. De atunci încolo, biruința era sigură!

Adevărata luptă se dă adesea în inima omului care vrea să-L slujească pe Dumnezeu; este ca și când Domnul trebuie să Se lupte mai întâi cu el până când poate lupta prin el; până când eul lui este supus și redus la tăcere prin puterea măreață a crucii, atunci El poate să-și conducă slujitorul pe câmpul de luptă și să-l folosească pentru cinstea Numelui Său. Războinicii lui Dumnezeu sunt aceia care prin cruce sunt aduși în locul unde se bucură de pacea lui Dumnezeu în inimile lor și, prin puterea păcii ei aduc biruința Lui în împărăția întunericului. Aceștia sunt Ghedeonii de care Dumnezeu are atâta nevoie în zilele noastre.

Publicat prima dată în revista ”Spre țintă”, mar-apr 1972, vol. 1-2