Intrând în odihna lui Dumnezeu

de T. Austin-Sparks

Prima zi a lui Adam pe acest pământ a fost o zi de sabat. Dumnezeu a creat omul în a șasea zi, iar prima zi completă pe care a trăit-o omul pe pământ a fost ziua sabatului, aceea devine prima zi pentru om. În Noul Testament, Dumnezeu termină și desăvârșește creația nouă în Domnul Isus, iar apoi El Se odihnește: acela este sabatul lui Dumnezeu și începutul nostru. Aceasta este prima noastră zi: odihna lui Dumnezeu.

Locul de unde începem noi este deja un teren desăvârșit. Acesta este terenul ”legământului veșnic”. A înțelege semnificația ”legământului veșnic”, înseamnă a intra direct pe terenul desăvârșit și a trăi acolo. Nu este important cum ne privim pe noi înșine sau cum simțim noi că stau lucrurile, ci care este locul pe care îl are Dumnezeu pentru noi. Preaiubiților, principiul este că în Isus Cristos voi și eu nu vom fi niciodată mai perfecți decât suntem acum. Perfecțiunea Lui poate fi lucrată în noi în mod treptat, dar, în ce privește acceptarea noastră în El, noi suntem ”acceptați în Preaiubitul Lui”, iar El Îl satisface pe Tatăl în întregime; Tatăl Se odihnește în El. Lucrarea este desăvârșită.

Acceptarea noastră este întotdeauna pe terenul desăvârșit al lui Dumnezeu. Până când acest lucru nu este clarificat, Dumnezeu nu poate începe să lucrezeîn noi în mod constant. Nu uitați acest lucru. Dacă atunci când Dumnezeu începe să ne trateze, prin disciplină și pedeapsă, prin educație, formare și modelare, putem spune la un moment dat: ”Asta mi se întâmplă pentru că sunt așa de rău, sunt atât de stricat, iar Domnul trebuie să facă ceva cu mine pentru a mă accepta”, atunci am pierdut orice teren. Noi nu vom fi niciodată acceptați pe terenul nostru personal, oricât de mult ar lucra Domnul în noi. Noi am fost acceptați, nu datorită faptului a cine suntem noi, oricât de buni sau de răi am fi, ci datorită Preaiubitului: ”Acceptați în Preaiubitul Lui”.

Noi cântăm și aș vrea să punem mai mult la inimă acest gând: că perfecțiunea Lui este măsura acceptării noastre. De acolo începem. Binecuvântat să fie Dumnezeu, acesta este terenul încrederii noastre! Când Domnul începe să Se ocupe de noi, iar noi începem să ne simțim niște ființe nenorocite, acel simțământ nu are nimic a face cu acceptarea noastră în El. Legământul veșnic înseamnă în primul rând că noi suntem acceptați pe temeiul satisfacției depline a lui Dumnezeu în Fiul Său. Dacă noi am fi fost acceptați pe temeiul a cine suntem noi, a ce se găsește în noi, nu ar mai exista legământ veșnic, nu ar mai exista terenul care asigură totul. Ar fi doar o chestiune de cum ne vom simți mâine. Dar nu, nu este o chestiune de cum suntem sau cum vom fi mâine! Terenul este sigur în Cristos. Acum, Dumnezeu lucrează în noi pentru a desăvârși ceea ce este în Fiul Său, dar terenul acceptării noastre rămâne neschimbat. Să nu ne depărtăm de acest teren!

Publicat prima dată în revista ”Un martor și o mărturie”, mar-apr 1940, vol 18-2