Semnificația Casei lui Dumnezeu

de T. Austin-Sparks

Dacă mergem mai departe cu Dumnezeu, Crucea ne conduce imediat la Casa lui Dumnezeu. Crucea deschide calea spre Casa lui Dumnezeu, iar Casa lui Dumnezeu are de-a face în întregime cu lucrarea Crucii.

O mulțime de oameni cred că Biserica, Casa lui Dumnezeu sau cum vreți să-i spuneți este o doctrină, un sistem al adevărului creștin. V-ați gândit la așa ceva? Ei bine, dați-mi voie să vă spun că greșiți. Ce este Casa lui Dumnezeu? Putem spune câteva lucruri care nu reprezintă Casa Lui.

Casa lui Dumnezeu nu este un sistem al adevărului sau al învățăturii creștine. Nu este o adunare cu slujbe religioase. Nu este o societate creștină cu membralitate. Nu este o asociere religioasă cu scopuri religioase. Totuși, acestea sunt ideile care se află în mințile multora atunci când aud vorbindu-se despre Casa lui Dumnezeu. Oamenii cred că este locul unde se fac ritualuri religioase sau că este o societate fondată pe scopuri religioase.

Casa lui Dumnezeu este relaționarea credincioșilor. ”Noi toţi, în adevăr, am fost botezaţi de un singur Duh, ca să alcătuim un singur trup Trup” (1 Corinteni 12:13). Aceasta este Casa lui Dumnezeu: o relaționare spirituală.

Dar este mai mult de-atât. Casa lui Dumnezeu este relaționarea activă și recunoscută a credincioșilor. Nu este un lucru nebulos. Nu este o idee abstractă. Relaționarea spirituală a credincioșilor este minunată, dar trebuie să existe o recunoaștere a ei; iar acea relaționare trebuie să fie activă. Aceasta este Casa lui Dumnezeu.

Apoi, Casa lui Dumnezeu reprezintă o măsură mai mare a lui Cristos decât este posibil în cazul oricărui număr de oameni separați. Oamenii separați nu pot niciodată să ajungă la plinătatea Domnului. Va fi nevoie de toți credincioșii pentru a cunoaște plinătatea Domnului; pentru a ajunge la ea, credincioșii trebuie să cunoască relaționarea, relaționarea activă. Acesta este un lucru foarte practic. Orice viață care este independentă și detașată va fi limitată, chiar dacă crede în relaționarea spirituală a tuturor credincioșilor. Acest lucru trebuie să devină practic, un lucru care funcționează cu adevărat. Părtășia este esențială plinătății.

Noi știm de ce vrăjmașul nu a încetat niciodată să împrăștie pe copiii Domnului, să-i dezbine, să-i separe din nou și din nou. El întotdeauna caută acest lucru, deoarece știe că relaționarea vie dintre credincioși este calea spre plinătatea lui Cristos, este calea prin care Cristosul din cer devine exprimat pe pământ.

La modul practic, părtășia și relaționarea sunt lucruri importante pe pământ, care nu pot fi negate. Noi nu putem să le dăm de-o parte ca pe niște lucruri stricate și ireparabile, ca pe ceva ce nu își găsește modul de exprimare, fără a-L jefui pe Domnul de ceva. Dimpotrivă. Domnul nu a luat o astfel de atitudine. Aceasta reprezintă capitulare în fața diavolului, adică diavolul biruiește în rândul copiilor Domnului. Relaționarea adevărată, care presupune părtășie persistentă este calea spre plinătatea spirituală. Aceasta este Casa lui Dumnezeu: părtășia cerească a copiilor născuți din nou ai lui Dumnezeu pe acest pământ.

Observați că o trăsătură a Casei lui Dumnezeu este părtășia, părtășia vie. Ținând cont de acest lucru, o altă trăsătură se ridică și devine vizibilă. Viața Domnului, Viața înviață a Lui, se arată prin părtășie, iar aceasta este o trăsătură a Casei lui Dumnezeu. Și oare, nu se vrea ca Trupul lui Cristos, Casa lui Dumnezeu să fie expresia corporativă a realității că Cristos trăiește, că este viu?

Apoi, Viața conduce la lumină. În părtășie cu copiii Domnului există teren pentru ca Domnul să comunice în mijlocul lor cunoașterea Lui și El face acest lucru într-un mod în care nu poate face cu oamenii separați; adică, izolați din vina lor. Nu vorbim aici de izolarea geografică care nu poate fi evitată, ci vorbim de izolarea spirituală, de separarea spirituală. Domnul Se descoperă în mijlocul copiilor Săi într-o plinătate din ce în ce mai mare.

Astfel, Casa lui Dumnezeu este un lucru foarte practic, care ne conduce la plinătatea cerească, iar noi trebuie să recunoaștem că avem o mare responsabilitate pentru ce reprezintă Casa lui Dumnezeu în privința părtășiei spirituale. Este locul unde ceea ce este personal este dat la o parte, unde nu mai trăim pentru noi înșine, ci pentru alții, pentru Cristos, pentru ca să existe o creștere a lui Cristos.

Martie 1937