Pericolul pierderii premiului

de T. Austin-Sparks

Alerg spre ţintă, pentru premiul chemării cereşti… (Filipeni 3:14)

Mântuirea nu este premiul. Mântuirea nu a fost niciodată premiul. Nu puteți câștiga niciodată mântuirea; nu vă puteți însuși niciodată mântuirea. Mântuirea este un dar gratuit.

Dar a rămâne la mântuire, ca plinătate și resurse finale, pentru mulți reprezintă un eșec în a recunoaște că există un premiu, cel despre care vorbea Apostolul Pavel când spunea: ”Alerg spre țintă pentru premiul chemării cerești”.

Există ceva mai mult decât mântuirea: ceva legat de planul absolut al Domnului în slavă, ceva legat de manifestarea deplină, finală a Domnului în copiii Săi; și acestea nu presupun doar oameni mântuiți, ci ei trebuie să ajungă (Pavel folosește acest cuvânt) la ceva.

Pavel nu s-a temut niciodată de pierderea mântuirii lui. Când a spus: ”Ca nu cumva propovăduind altora, eu însumi să fiu aruncat afară”, el nu se gândea la pierderea mântuirii lui, ci era conștient că exista ceva ce putea fi pierdut; putea pierde ceva, ceva ce el numea ”premiul”. Pentru a-l primi, Pavel asociază o creștere în viața lui spirituală: ”Nu că am ajuns desăvârșit”.

Se poate întâmpla ca noi să acordăm puțină importanță premiului, dacă rămânem la atât: ”Ei bine, mântuirea mea este desăvârșită, completă, finală în Cristos; nimic nu i se mai poate adăuga. Eu mă bucur de ea.”

Trebuie să ne bucurăm întotdeauna de faptul că numele noastre sunt scrise în cer, să ne bucurăm întotdeauna de faptul că suntem mântuiți cu o mântuire desăvârșită; dar, pe de cealaltă parte, trebuie să ne amintim că există ceva ce Domnul vrea să lucreze: nu autentificarea mântuirii, ci chipul lui Cristos în noi, în mod lăuntric. Acesta este rezultatul mântuirii. Este lucrarea lui Dumnezeu în Cristos, este planul lui Dumnezeu în Cristos; și cele două lucruri trebuie să-și aibă locul lor.

Mai, 1934