Continuarea

de T. Austin-Sparks

Aşa a continuat Daniel până în anul dintâi al împăratului Cir. (Daniel 1:21)

Iar tu, du-te, până va veni sfârşitul; tu... te vei scula iarăşi în partea ta de moştenire, la sfârşitul zilelor. (Daniel 12:13)

Cartea lui Daniel arată că într-o perioadă prelungită din istoria acestei lumi, cunoscută drept ”vremea neamurilor”, cerurile acționează în privința vasului care deține mărturia Domnului; și în măsura în care cerul acționează în privința lui, în aceeași măsură, iadul este activ și răsculat împotriva lui, de asemenea.

În această carte, vasul este reprezentat de Daniel și de cei trei tovarăși ai lui. Există aceste două lucruri: lumea, condusă (printr-o planificare divină) de puterile neamurilor, care în mare parte sunt ostile Domnului și potrivnice planurilor Domnului; și, în mijlocul acestora, vasul care este legat de Domnul și de planul Lui, care este legat de cer și prin care, cerul domnește în mijlocul împărățiilor oamenilor. Ceea ce reiese foarte clar din Cartea lui Daniel este că, în vreme ce puterea neamurilor este la lucru, și acționează cu putere împotriva lui Dumnezeu, Dumnezeu Se află permanent în instrumentul Său; iar acel instrument domnește cu adevărat în mijlocul puterilor lumii, arătând spre conducerea superioară și sublimă a cerului.

Aceasta este o afirmație foarte simplă, dar care are pentru noi și pentru copiii lui Dumnezeu câteva lucruri extraordinare. Nu este un lucru mic, ca în inima acestui mare sistem lumesc, dominator, în mijlocul sistemului organizat al guvernării lumești al acestei lumi, să existe un lucru mărunt care, deși disproporționat în constituția lui față de acest sistem imens, să reprezinte supremația cerurului asupra pământului, deși sistemul lumii și forțele spirituale din spatele lui merg până acolo încât să distrugă acest lucru aparent mărunt și nesemnificativ din mijlocul lui.

Mai întâi el a continuat până în vremea domniei lui Cir, împăratul Persiei; da, a continuat până atunci.

Apoi, acea mărturie se vede chiar la sfârșitul zilelor când strălucirea goală a imperiilor trecuse: imperiile impunătoare se ridică și cad: au domnit, au apus, au luat sfârșit. Toate au venit, toate s-au dus, ele și-au trăit zilele; dar în cele din urmă, instrumentul acelei mărturii râmâne în picioare la sfârșitul zilelor (”Tu du-te, până va veni sfârşitul; tu te vei odihni, şi te vei scula iarăşi... în partea ta de moştenire, la sfârşitul zilelor.") Și apoi, în felul acesta, împărăția este dată sfinților Celui Preaînalt, iar ei guvernează.

Acel instrument, acel vas, nu este un lucru nesemnificativ, deși poate părea astfel pentru ochiul firesc. În comparație cu imperiile lumii, din punctul de vedere omenesc, vasul poate este un nimic, dar el este instrumentul cerului care domnește și guvernează; el este cu mult mai mare decât toate puterile lumii, chiar decât toate forțele satanice care se ascund în spatele lui.

Afirmația aceasta spune lucruri imense, preaiubiților, lucruri imense. Prindeți voi ceva din aplicația lor pentru voi înșivă? Vă dați voi seama că în toată slăbiciunea voastră, infirmitatea voastră, sărăcia voastră, lipsa de importanță a vieții voastre personale: constituția voastră umană, poziția voastră, dacă sunteți legați vital, realmente, spiritual, de planul veșnic al lui Dumnezeu care se concentrează în Fiul Său, Isus Cristos, dacă trăiți cu Dumnezeu prin Duhul Sfânt, atunci faceți parte din vasul prin care se manifestă guvernarea cerurilor în lumea nevăzută, sunteți legați vital de mersul istoriei acestei lumi, dând importanță tuturor întâmplărilor din cursul acestei lumi.

Voi și eu suntem din punct de vedere spiritual, ceea ce Daniel și cei trei tovarăși ai lui erau în Babilon. Ce anume? Vehiculul, vasul, instrumentul care să arate că Dumnezeu și Împărăția Dumnezeului cerurilor sunt mai puternici decât toate forțele și puterea combinate a oamenilor și a demonilor. Aceasta nu este o chemare mică pentru voi și pentru mine; noi suntem implicați aici. Și observați, acest lucru arată că atunci când diavolul a făcut tot ce se putea face și oamnenii au făcut tot ce puteau face împotriva noastră, acea mărturie pe care noi o reprezentăm, va rămâne până la sfârșit, va dăinui în ciuda rămășițelor și ruinelor tuturor imperiilor acestei lumi; noi vom rămâne biruitori, nezdruncinați în Cristos, în acea mărturie. Lăsați-i să încingă focul de șapte ori mai mult! Lăsați-i să-și înfometeze leii!

Aceasta nu este ficțiune; acesta este lucrul la care voi și eu suntem chemați: puterea învierii Lui, care se va manifesta deplin într-un grup de oameni care au biruit moartea și puterea morții sau, în care Fiul lui Dumnezeu a biruit moartea. Trebuie să existe ceva în legătura noastră cu cerul și cu planul special al lui Dumnezeu care face posibilă manifestarea Vieții puternice, biruitoare în noi asupra diavolului. Trebuie să cunoaștem puterea învierii Lui. Este esențial ca la sfârșitul zilelor, vasul mărturiei să rămână în picioare, să ”se scoale” la sfârșit; aceasta presupune că noi trebuie să fim cei în care puterea învierii Lui se manifestă. Aceasta nu este doar obligație, este un privilegiu. Este un privilegiu scump, dar este ceea ce Domnul are nevoie.

Am cântat:

”O, bucurie! O, încântare! Să înaintăm fără a muri?
Fără boală, fără tristețe, fără temeri, fără lacrimi?”

Aceasta este priveliștea Bisericii; ce posibilitate slăvită! Nu! Este siguranța noastră, problema finală! Aceasta arată în cele din urmă, că moartea a fost jefuită de puterea ei, pentru ca puterea învierii Lui să se manifeste în fața mormântului și să dezbrace moartea de obiectul ei.

Acela este Enoh. Dar Pavel, de asemenea a reprezentat un astfel de vas; ultima lui strigare a fost: ”Ca să-L cunosc pe El și puterea învierii Lui”, nu doar o cunoaștere la începutul vieții și umblării creștine, ci o cunoaștere până la sfârșitul vieții; și nu doar o eliberare de mormânt pentru el și ceilalți prin învierea generală, ci printr-o ”înviere din morți” specifică. Aceasta este mărturia Bisericii, pentru care trebuie să existe un vas.

Preaiubiților, voi și eu suntem chemați chiar acum, deși se poate să murim, să intrăm în mormânt, totuși acum, la sfârșitul zilelor, voi și eu suntem chemați să fim parte din acel vas în care puterea învierii Lui se manifestă, așa încât marcajele criminale ale iadului să fie evitate și biruite, iar criminalul care vine să nimicească înainte ca planurile Domnului să fie împlinite, să fie încurcat de puterea învierii Lui din noi. Când trebuia să fi murit de nenumărate ori, noi încă trăim.

Da, Domnul dorește un vas adecvat pentru această lucrare; nu doar unul, doi sau trei împrăștiați ici și colo, ci un vas adecvat, El îl caută! Voi și cu mine nu trebuie să acceptăm moartea până Domnul nu ne spune că a sosit clipa. Dacă o facem, deschidem ușa pentru biruința vrăjmașului. ”Daniel a continuat...” Daniel se scoală la sfârșitul zilelor. Vasul este acolo, când totul a fost terminat, el trebuie să se vadă. Mărturia este aceasta: el merge înainte până la capăt.

În acest veac este adevărat că vasul este chemat să fie într-o stare de ascensiune – într-un loc de guvernare (un loc de domnie, dacă vreți) – conducând. Dar domnia lui, conducerea lui, guvernarea lui în acest veac nu este la fel ca cea din veacul viitor. Atunci va fi o guvernare adevărată, o domnie adevărată; se va ști și se va cunoaște – va fi arătată universal – rânduiala acceptată. Abia dacă mai trebuie spus că așa ceva nu are loc acum; și totuși, principiul este să rămânem la fel de credincioși acum ca și atunci.

Natura guvernării de acum este una morală. Este vorba de absoluta distinctivitate a acelui vas – separare, sfințenie – o rupere completă cu tot sistemul Celui Rău în orice aspect, neîngăduind contaminarea prin atingere de acel sistem. Domnia cerurilor, prin instrumentul respectiv, biruiește puterea răului dacă nu există contaminare, legătură cu răul. Priviți principiul, principiul de bază: ascensiunea spirituală și morală, domnia, biruința asupra puterii vrăjmașului, deținerea autorității asupra tuturor puterilor diavolului, nu constă în vorbirea noastră, în frazeologia noastră; nici în volumul glasului nostru, nici în puterea efortului nostru, nici în deprinderile noastre; ci în curăția morală a vieților noastre. Cu alte cuvinte, noi nu dăm vrăjmașului nici o palmă de teren în viața noastră.

Fie ca Domnul să ne conducă în planul Lui, să facă din noi acel vas pentru mărturia Lui, să ne arate cât de mult această mărturie are de-a face cu lupta în care ne aflăm, să ne ajute să vedem de ce ne tratează El așa cum ne tratează, ducându-ne acum la guvernarea morală pentru a ne pregăti pentru cea în adevăratul sens al cuvântului de mai târziu.

Martie, 1933