Povara din valea vedeniilor

de T. Austin-Sparks

De citit: Isaia 22:1

Cuvântul ”povară” înseamnă o încărcătură sau o greutate, atât cât poate duce un om. Așa simțeau profeții când le arăta Domnul ceva, un lucru care apăsa din greu asupra lor și care adesea îi copleșea.

Slujba profetică era împlinită într-o vreme când lucrurile nu erau tocmai bune în viața copiilor lui Dumnezeu și în cazul lucrării Lui, când declinul se instalase; când lucrurile își pierduseră distinctivitatea, caracterul divin; când nu exista o corespondență sau exista o creștere a trăsăturilor care nu fuseseră niciodată intenționate de Dumnezeu. În principiu, profetul este cel care reprezintă, prin persoana și viziunea lui, reacția lui Dumnezeu fie la o tendință periculoasă, fie la o deviere absolută. El stă pe terenul deplin al lui Dumnezeu și ia asupra lui boacănele. Ceea ce constituie această slujbă profetică este: discernământul spiritual, intuiția spirituală și înțelegerea spirituală. Profetul vede, el vede ce alții nu văd. El are viziune, iar această viziune nu este doar o inițiativă, o ”lucrare”, o acțiune; ci este o stare, o situație. Nu atât de lucrare este el preocupat, cât de starea spirituală care Îl dezonorează și întristează pe Domnul.

Această facultate a discernământului spiritual face din profet un om foarte singuratic, aduce asupra lui toate calificativele: bizar, extremist, idealist, dezechilibrat, mândru spiritual și chiar dizident. El are mulți dușmani. Uneori, el nu este îndreptățit decât după ce a părăsit scena pământească a mărturiei lui. Cu toate acestea, profetul este instrumentul de păstrare a gândului viu al Domnului și de menținere a viziunii fără de care oamenii sunt sortiți dezintegrării.

Deși adesea, Domnul a depozitat gândul Său deplin într-o persoană și Și-a modelat vasul, de asemenea, foarte frecvent, El S-a manifestat în mod absolut printr-un grup de oameni ai Săi. Astfel de grupuri se pot vedea răspândite de-a lungul veacurilor. Ele au fost vasele Domnului care au luat atitudine. Cu siguranță, astfel de vase sunt ”biruitorii” fiecărui sfârșit de veac. Masa creștinilor poate fi absorbită de aparențe și de căi diferite, acceptate de creștinism; ea poate fi mulțumită cu mult prea puțin din punct de vedere spiritual; ea poate fi prea legată de tradiție și încătușată de rânduiala stabilită. Domnul nu poate să Își facă lucrarea cu aceștia, deoarece El nu toarnă vinul nou în burdufuri vechi; burdufurile ar crăpa și viața s-ar irosi, nu ar fi conservată pentru un scop anume. El Se află limitat de rânduiala care, poate la un moment dat și pentru o anumită perioadă a fost bună, care a purtat mărturia Lui până la un punct anume, dar totuși, rânduiala rămâne o legătură fixă și în lipsa ajustării esențiale, planurile Lui sunt imposibil de realizat. Așa a fost în cazul iudaismului, așa s-a întâmplat și în cazul creștinismului și așa se întâmplă cu multe instrumente care au fost folosite de El într-un mod minunat. Noi nu vom deține un caracter definitiv aici și este periculos pentru interesele Domnului să concluzionăm astfel: deoarece Domnul a condus și a dat un model la un moment dat, acel model trebuie urmat în mod absolut și trebuie să rămână definitiv. Fiecare părticică a revelației noi va necesita ajustare, iar revelația este în așteptarea unui simțământ de nevoie din partea noastră, încât să existe măcar bunăvoință pentru ajustare.

Domnul are nevoie de cei care să reprezinte împlinirea absolută a gândului Său și nu de cei care fac doar o lucrare bună. Dar este costisitor; căci aceasta este ”povara din valea viziunilor”.