Slujirea acreditată

de T. Austin-Sparks

Eu însumi am fost slab, fricos şi plin de cutremur. Şi vorbirea şi propovăduirea mea nu stăteau în cuvintele înduplecătoare ale înţelepciunii, ci în dovada Duhului şi a puterii: pentru ca credinţa voastră să nu fie întemeiată pe înţelepciunea oamenilor, ci pe puterea lui Dumnezeu. Iată cum trebuie să ne priviţi: ca nişte slujitori ai lui Cristos, şi ca nişte administratori ai tainelor lui Dumnezeu. (1 Corinteni 2:3-5; 4:1)

În adevăr, fraţilor, nu voim să vă lăsăm în necunoştinţă despre necazul care ne-a lovit în Asia, de care am fost apăsaţi peste măsură de mult, mai presus de puterile noastre, aşa că nici nu mai trăgeam nădejde de viaţă. Ba încă ne spunea gândul că trebuie să murim pentru ca să ne punem încrederea nu în noi înşine, ci în Dumnezeu care învie morţii. (2 Corinteni 1:8-9).

Fiindcă avem slujba aceasta, după îndurarea pe care am căpătat-o, noi nu cădem de oboseală... purtăm întotdeauna în trupul nostru omorârea Domnului Isus, pentru ca şi viaţa lui Isus să se arate în trupul nostru. Căci noi cei vii, totdeauna suntem daţi la moarte din pricina lui Isus, pentru ca şi viaţa lui Isus să se arate în trupul nostru muritor. Începem noi iarăşi să ne lăudăm singuri? Sau nu cumva avem trebuinţă, ca unii, de epistole de laudă, către voi sau de la voi? (2 Corinteni 4:1,10-11;3:1).

Pavel vorbește despre slujirea lui ca fiind acreditată și leagă această acreditare de suferințele lui. Înainte de a scrie 2 Corinteni el a avut parte de o experiență foarte întunecată în Asia: ”apăsaţi peste măsură de mult, mai presus de puterile noastre, aşa că nici nu mai trăgeam nădejde de viaţă”. Dumnezeu care ”învie morții” a fost singura lui scăpare, iar din acea experiență întunecată a izvorât cea de-a doua scrisoare.

Slujirea este aceea a Bisericii. Apostoli, prooroci, păstori, învățători au fost dați ca daruri pentru desăvârșirea sfinților, pentru lucrarea de slujire; așadar, slujirea aparține fiecăruia.

Cu adevărat, slujirea acreditată se face prin suferință. Slujirea acreditată reprezintă o biruință extraordinară, așezată pe fundalul unei lupte imense.

De-a lungul secolelor, s-a depus un efort hotărât pentru discreditarea slujirii spirituale, ea are loc prin cel care este angajat în acea slujire.

În cazul Domnului, s-a depus un efort continuu de a-L discredita pe El și prin urmare și slujirea Lui. S-a ajuns să se spună: ”Nici un prooroc nu este primit bine în patria lui” (Luca 4:24).

În cazul lui Pavel, iudeii au căutat să-l discrediteze și prin urmare și slujirea lui. În Corint s-a dat o mare luptă pentru poziția lui de apostol, iar 2 Corinteni se ocupă mult cu dovedirea poziției lui și prin urmare, a autorității lui în slujire.

Cel care are preț în ochii Domnului este mădularul care are resurse, care poate fi valoros în orice fel pentru copiii Domnului și care stă de partea mărturiei Lui; acela va cunoaște efortul vrăjmașului de a reduce la nimic valorile spirituale, prin discreditare. Vrăjmașul va produce un simțământ puternic de nevrednicie, de nepotrivire, de inutilitate pentru Domnul, sau va crea o situație care să aibă de-a face cu vasul, pentru discreditarea slujirii lui; el poate chiar să-și dea un aer de importanță pentru a-l compromite, așa ca atunci când demonii au strigat: ”Acești oameni sunt slujitorii Dumnezeului Cel Prea Înalt, care vă vestesc calea mântuirii”. Uneori el va produce o asocoiere între un lucru curat și oameni nemântuiți pentru a produce discreditarea.

Răspunsul Domnului la toate acestea este de a păstra vasul slujirii în slăbiciune, dependent de El: așa încât totul să fie păstrat spiritual și totul să vină doar din Domnul.

Esența celei de-a doua scrisori către Corinteni este că între ei exista o discreditare în masă a apostolului și a slujirii lui. El nu ar fi fost acreditat apărându-și drepturile sale. Dumnezeu îl trece prin moarte, pe unde nu este nici o cale de scăpare, iar apoi îl aduce înapoi din morți și toarnă prin el un șuvoi nou de viață pentru copiii Domnului. Pe tărâmul domniilor spirituale, unde totul este cunoscut și înțeles, se recunoaște clar că efortul de a discredita este nul, că această slujire este de la Dumnezeu și ea nu poate fi nimicită.

O astfel de slujire poate fi personală sau corporativă, prin cei care constituie adunarea sau familia.

Învierea devine caracteristica a ce acreditează Dumnezeu.

Metalul este trecut prin creuzet și rafinat, apoi pecetea este pusă pe el pentru a-i arăta calibrul.
Astfel trece Dumnezeu un lucru prin focul împotrivirii satanice, îi permite să ajungă în punctul unde doar El Însuși este viața lui, iar apoi îl scoate din luptă și pune pecetea vieții de înviere pe el, așa încât, de-acum el deține puterea unei vieți indestructibile – iar această viață se primește doar prin moarte.

Orice slujire care vrea să fie acreditată va fi legată strâns de suferință; o decizie pe care trebuie să o luăm este în privința obiectului slujirii noastre. Multe lucruri bune pot fi luate în considerare, dar trebuie să ajungem în locul unde toate celelalte lucruri trebuie date de-o parte pentru ca unul singur să rămână: valoarea spirituală adevărată, fără aliaj, adică totul din Dumnezeu și nimic din om. În măsura în care acest lucru este adevărat, va exista suferință. A sta complet de partea spiritualului este un lucru costisitor.

Trebuie să existe consimțire pentru a fi tratat de Domnul, în așa fel încât slujirea să fie păstrată vie și curată. Toată slujirea care izvorăște din suferință va fi valoroasă. Poate că nu este dorită și apreciată de mulțimi, dar cel care are o nevoie și o chemare pentru ce a câștigat prin suferință, acela va primi răspuns.

Există două situații tragice în rândul copiiilor Domnului:

(1).Atât de mulți nu cunosc adevărul într-un mod adecvat și prin urmare sunt imaturi spiritual.

(2). Atât de mulți au atâta cunoștință despre adevăr și sunt morți. Domnul are nevoie de un vas care să rezolve aceste situații – un vas care a mers prin foc și care trăiește în puterea învierii.

Un astfel de vas va fi un vas care suferă, care a ajuns în punctul unde Dumnezeu Însuși trebuie să rezolve situația.

Aceasta spune multe: poate fi o provocare, poate fi o chemare.

”Fiindcă avem slujba aceasta... după îndurarea căpătată”, adică am primit har să ajutăm, ”noi nu cădem de oboseală”. Dar comoara se află în vase fragile de lut, vasul se sparge zi de zi. Pentru a rămâne în puterea lui Dumnezeu, revelația luminii cunoașterii slavei lui Dumnezeu pe fața lui Isus Cristos reprezintă costul. Suntem noi pregătiți pentru așa ceva? Aceasta este calea slujirii acreditate.

Dumnezeu a acreditat slujirea Fiului Său, totuși, a existat o îmbinare universală pentru a-L nimici.

Dumnezeu a acreditat slujirea slujitorului Său Pavel, dar el a trecut prin adâncimile suferinței.

Așa este și în cazul nostru; slujirea acreditată de Dumnezeu este legată strâns de suferință, dar suferința produce ceea ce vine doar din Dumnezeu, iar ce vine din El nu poate fi nimicit.

Publicată mai întâi în revista ”Un martor și o mărturie”, sept-oct 1946, vol. 24-5