Amin

de T. Austin-Sparks

Iată ce zice Cel ce este Amin. (Apocalipsa 3:14).

Ultimul mesaj adresat Bisericii este din partea Celui care extrage pentru El Însuși, din multele Sale titluri și denumiri, unul care întruchipează tot ce este desăvârșit, afirmativ și hotărât.

”Amin” nu este doar o interjecție sau o formă de aprobare, este un titlu divin, iar titlul cuprinde întotdeauna un caracter, o definiție. În Isaia 65:16, ”Dumnezeul adevărului” este pur și simplu ”Dumnezeul Aminului”. Când Isus a spus adesea: ”Adevărat, adevărat vă spun”, El a folosit chiar acest cuvânt: ”Amin, Amin”, care transmite înțelesul că ceea ce era El și ceea ce spunea, avea caracterul unei siguranțe absolute, unei încrederi desăvârșite, unui caracter sigur atât de evident.

În cele din urmă, El a adunat totul într-un titlu personal: ”Amin”. Acesta, alături de definiția sa: ”Martorul credincios și adevărat”, dă o semnificație puternică mesajului din context și devine mesajul în sine. El rămâne într-un contrast viu cu situația existentă.

Deși nu la modul universal, totuși foarte răspândită, interpretarea mesajelor pentru cele șapte biserici, se crede a fi istorică și viitoare: adică, mesajele nu sunt legate doar de primul secol creștin, ci de întreaga dispensațiune a Bisericii, ele reprezintă etapele și stadiile vieții spirituale ale Bisericii în anumite momente. Așadar, o astfel de interpretare așează ”Laodicea” în zilele din urmă și descrie starea care va exista la acea vreme. Nu este nevoie să acceptați această interpretare, căci fie că este așa sau nu, mesajul are un test și o provocare pentru toate vremurile. Este important să obțineți semnificația completă a acestei provocări, căci negreșit, ea arată o tendință omniprezentă.

1. Reacția Domnului la mișcarea ostilă

Pentru a înțelege deplin înțelesul mesajului adresat ”Laodiceei” trebuie să ne întoarcem cu câțiva ani în urmă. Există doi factori care trebuie prezentați.

(a) La modul general, se recunoaște și se cunoaște faptul că cele două scrisori mărețe ale lui Pavel numite ”Scrisoarea către Efeseni” și ”Scrisoarea către Coloseni” nu au avut atașate aceste titluri, ci ele erau scrisori circulare pentru bisericile din Asia (vedeți Coloseni 4:16). Dacă acesta a fost cazul, așa cum credem și noi că a fost, atunci acestea au fost cele mai mărețe documente scrise vreodată; iar revelația cea mai măreață dată vreodată de Dumnezeu, așa cum este cuprinsă în aceste scrisori, a fost dată celor șapte biserici din Asia. Cel puțin, aceasta ne arată capacitatea lor spirituală și cât de plini de viață erau, căci Domnul nu dă niciodată lucrurile Sale cele mai bune, bogățiile Sale, celor cu o capacitate redusă, cu o viață măruntă sau cu o spiritualitate scăzută. Ei trebuie să fie acordați la măreața cheie cerească.

(b) Cel de-al doilea lucru este acea afirmație îngrozitoare a lui Pavel de la sfârșitul vieții lui cu privire la biserici: ”Cei ce sunt în Asia toţi m-au părăsit” (2 Tim. 1:15). Aceasta presupune abandonarea învățăturii; o reacție adversă față de Pavel și față de învățătura lui; și cu siguranță că această ostilitate a luat naștere datorită lucrurilor spuse la cel puțin cinci din cele șapte biserici și datorită scrisorilor lui Pavel către Timotei, care avea responsabilitate în Efes.

Dacă acest lucru a fost adevărat, atunci mesajele și în special mesajul adresat Laodiceei, reprezintă reacția Domnului față de mișcarea ostilă. Este ca și cum Domnul a spus (și acesta este mesajul pentru orice vreme): ”V-am dat o revelație deplină a gândului Meu referitoare la Mine și la Biserica Mea; aveți acel depozit imens, dar i-ați întors spatele. Puteți întoarce spatele mesagerului, dar nu puteți întoarce spatele mesajului, nici Celui ce vi l-a trimis. Aceste lucruri sunt spuse (nu de Pavel, ci de) ”Amin, martorul credincios și adevărat” - Cel care nu Se schimbă niciodată, Cel credincios, Cel de neînvins.”

Biserica este responsabilă pentru tot ce i-a dat Domnul, și va fi judecată în consecință.

2. Acuzația generală”Nici rece, nici în clocot”

Câtă nevoie avem ca să apreciem corect însemnătatea acestor cuvinte. Cu siguranță că lucrurile cu care se lăuda Laodiceea nu îi ajunseseră fără ca din partea lor să nu fi existat ceva zel sau activitate energică! Aceste lucruri nu se întâmplă din senin, fără să te gândești la ele, fără să fi preocupat de ele. Poate că nu existau prea multe lucruri care să fie privite astăzi drept semne ale unei biserici viguroase, energice, active, ”vii”! Dar era ea cu adevărat o biserică foarte prosperă?

Depinde de punctul de vedere și de standardul care o guvernează: al lumii sau al Domnului!

Iată aici o stare care, dintr-un punct de vedere este definită ca: ”bogată, neducând lipsă de nimic”. Din punctul de vedere al Domnului aceasta este mediocritate spirituală și chiar lauda de sine conține componentele acelei mediocrități spirituale. Satisfacția și automulțumirea spirituală, absența unui simțământ de nevoie profundă și puternică pentru ceva ce nu a fost atins niciodată, iată care sunt componentele și simptomele invalidității spirituale.

Domnul a spus: ”Ferice de cei flămânzi şi însetaţi...” (Matei 5:6).

Pavel a spus: ”Nu am ajuns încă, dar fac un singur lucru: alerg înainte...” (Fil. 3:12-14).

Oare nu este posibil să fiți activi, energici, plini de râvnă pentru fapte bune, și totuși, să fiți strașnic de săraci din punct de vedere spiritual?

Priviți din nou la cele două scrisori mărețe ale lui Pavel. Ce bogăție, ce plinătate, ce putere, ce viață, ce lumină! Acesta este standardul Domnului! Trăiește Biserica – sau orice biserică – în lumina acestui standard? Trebuie să ne întoarcem acolo!

Dar asta nu-i tot, nu-i lucrul cel mai rău despre ”Laodicea”.

”Nu știi...” ”Ticălos” - ”Nenorocit” - ”Sărac” - ”Orb” - ”Gol”

Pot fi adevărate toate aceste lucruri în același timp despre cineva și totuși – și totuși – acela ”să nu știe”? Abia dacă se poate spune că acest lucru este un lucru firesc, natural, căci aici este vorba de ceva și mai rău decât ceva firesc.

Care este această componentă a mediocrității spirituale? Lipsa sensibilității spirituale!

Unul din semnele cele mai adevărate ale unei vieți călăuzite de Duhul Sfânt este sensibilitatea spirituală. O astfel de viață este legată de mișcările fine ale Duhului și suferă mult când Duhul este întristat. Aici era o stare despre care Domnul spune că este în dezacord, și cu toate acestea, ei nu simțeau dezacordul.

Priviți din nou la scrisorile menționate. Ce bogății, ce priveliște, ce înveșmântare, ce frumusețe, ce slavă! Toate acestea Domnul le-a pregătit, le-a dat; dar ce absență patetică a unui simțământ de pierdere, de sărăcie, de goliciune, de orbire există în Biserică!

3. Provocarea ”Te sfătuiesc să cumperi de la Mine...” ”Fii plin de râvnă... pocăiește-te...”

Aici nu este vorba de cumpărarea mântuirii – care se face ”fără bani și fără plată” - ci este vorba de ”râvna” care respinge mediocritatea, automulțumirea și starea de căldicel printr-o căutare arzătoare a scopului pentru care am fost mântuiți. O înțelegere falsă a unui astfel de lucru măreț, ca și mântuirea, ne poate conduce la o pierdere nemăsurată. A face din mântuirea inițială un scop în sine și a ne bizui pe faptul că ea reprezintă totul, aceasta este o înțelegere greșită.

Cea mai bună expunere a acestei provocări și povețe se găsește în cuvintele lui Pavel din Filipeni, în care el ne arată cum să ”cumpărăm... aur, haine albe... și alifie pentru ochi”. Acestea sunt cuvintele unui om cu adevărat mântuit, unul care avea deplina siguranță a mântuirii.

”Dar lucrurile, care pentru mine erau câştiguri, le-am socotit ca o pierdere, din pricina lui Cristos. Ba încă, şi acum privesc toate aceste lucruri ca o pierdere, faţă de excelența cunoaşterii lui Cristos Isus, Domnul meu; pentru care am pierdut toate şi le socotesc ca un gunoi, ca să câştig pe Cristos... Nu că am şi câştigat premiul, sau că am şi ajuns desăvârşit; dar alerg înainte, căutând să-l apuc, întrucât şi eu am fost apucat de Cristos Isus.” (Filipeni 3:7,8,12). Iată cum definește Domnul un ”Biruitor”.

Suntem conduși astfel la,

4. Chestiunea finală

Domnul înviat a arătat acest lucru, subliniind ce cred oamenii că este important și plin de succes în cadrul bisericii, fiind posibil ca El să rămână cu totul afară; iar apoi El dezvăluie ”chemarea înaltă”; ”premiul”; obiectul ”apucării”.

”Cu Mine pe scaunul Meu de domnie”.
O unire guvernamentală cu Cristos în veacurile care vor veni! Nu doar cetățeni ai cerului; cu siguranță, nici măcar unul din cei căruia îi scrisese Pavel, din rândul corintenilor, ca fiind ”mântuit, dar ca prin foc”, iar restul a pierdut; ci suntem chemați la cel mai înalt loc pe care Cerul îl oferă credincioșilor - ”pe scaunul Meu de domnie”. Pentru aceasta, poate fi nevoie de ”mustrare” și ”pedeapsă”. Cei care vor ajunge la această desăvârșire vor fi oameni disciplinați, curățiți.

Putem vedea contrastul izbitor între creștini și putem auzi ce spune Domnul: ”Nu fiți mulțumiți cu nimic mai puțin decât cu starea la care v-am chemat, cu ce am făcut Eu posibil pentru voi. Fiți oameni ce aparțin ”Aminului” - oameni desăvârșiți, integri și consacrați.”

Alternativele sunt foarte clare: ”Te voi vărsa din gura Mea” sau ”Vei sta... pe scaunul Meu de domnie”.

”Cel care are urechi, să audă ce spune Duhul...”

Publicat prima dată ca și editorial în revista ”Un martor și o mărturie”, iul-aug 1956, vol. 34-4