Răspunsul universal

de T. Austin-Sparks

Poate că una din cele mai mari dificultăți ale creștinului, dacă nu cea mai mare, este aceea de a accepta adevărul lucrurilor ”ce s-au petrecut printre noi” la modul practic, ca regulă guvernatoare a vieții. Cu toții suntem foarte apăsați de probleme mari și întrebări legate de viața și trăirea creștină, fie din punct de vedere subiectiv, fie din punct de vedere obiectiv; și totuși, lucrul cel mai greu pentru noi este de a accepta răspunsul sau soluția adevărată atunci când ele ne sunt oferite.

Dificultatea se datorează în mare parte faptului că, înainte ca schimbarea situației să aibă loc, trebuie să existe schimbarea atitudinii noastre față de situație. Noi vrem ca lucrurile să se schimbe. Dumnezeu vrea ca noi să fim schimbați. Dar aici nu este vorba de o schimbare psihologică. O astfel de schimbare ar putea fi artificială și înșelătoare. Întrebarea este: Există vreun răspuns la majoritatea, dacă nu, la toate problemele noastre? Există măcar un singur răspuns din partea lui Dumnezeu, pe care, dacă l-am îmbrățișa, ar putea explica toate greutățile noastre? Are Dumnezeu vreun răspuns la suspinele noastre, la întrebările noastre: ”de ce”?

Problema suferinței

Gândiți-vă la problema suferinței. Aceasta poate cuprinde multe aspecte: fizice, circumstanțiale, spirituale. Poate ne privește pe noi sau pe alții. Căile tratativelor lui Dumnezeu cu noi sunt aproape nenumărate, ele sunt atât de chinuitoare și atât de greu de suportat. Cea mai acută formă de suferință este cea care se asociază chiar cu tăcerea lui Dumnezeu, cu refugierea Lui, lăsând impresia că nu cunoaște problema, că nu Îi pasă de ea. Rugăciunile par neauzite și aparent, (am spune noi în mod categoric) ele nu primesc răspuns.

Care este explicația? Ei bine, Cuvântul lui Dumnezeu ne arată foarte clar că există o astfel de explicație.

Dumnezeu are un plan atotcuprinzător, atotguvernator căruia I s-a consacrat prin creație, prin răscumpărare și prin unificare. Acel plan este: transformarea rasei umane după chipul Fiului Său. Acolo trebuie să ajungă omul, aceea este fericirea lui. Care este persoana mulțumită și ”fericită” – chiar în mijlocul suferinței și durerii – dacă nu bărbatul sau femeia care au ajuns desăvârșiți în răbdare, în dragoste, în credință și în toate celelalte ”roade ale Duhului”? Dacă dorințele noastre cu privire la lucruri ar fi împlinite, iar noi am rămâne neschimbați, cu același caracter și aceeași dispoziție, nu ar trece prea mult timp și am ajunge din nou în starea nefericită generată acum de alte lucruri. Există posibilitatea ca noi să moștenim acea calitate prin care domnim asupra situațiilor, chiar dacă împrejurările ne istovesc foarte mult. Unii din cei mai străluciți oameni, au fost cei mai mari martiri, fie prin boală, fie prin sărăcie sau alte forme de necazuri; iar cei mai ”privilegiați” în viața aceasta au fost adesea cei mai nemulțumitori.

Soluția la problema suferinței nu constă în filozofare; nici într-o resemnare fatalistă - ”Asta mi-e soarta; presupun că trebuie s-o accept”. Nu constă nici în suprimarea activă sau pasivă a propriei dorințe. Nu are nimic de-a face cu autocompătimirea, amărăciunea, cinismul sau invidia și cu toată familia blestemată a celor ce vă pustiesc și vă abat din cale.

Va trebui să lăsăm necazul să treacă peste noi, să recunoaștem și să îmbrățișăm cu întreaga noastră ființă realitatea: că prin durerea noastră are loc asemănarea tot mai mare cu chipul Fiului Său; El va rămâne singurul caracter și singura natură din împărăția veșnică. Am privit prea mult ”cerul”, locul unde vom ajunge, ca pe un loc geografic, ceva plăcut, fără a acorda suficientă importanță realității naturii lui, care trebuie insuflată și desăvârșită în noi.

Lucrarea lui Dumnezeu

De exemplu, Dumnezeu dorește și are de gând să împlinească un anumit lucru, să zicem mântuirea sufletelor sau zidirea Bisericii sau creșterea măsurii spirituale în copiii Săi; iar Dumnezeu este Atotputernic, Atotînțelept, Atotîndurător – atunci, de ce lucrarea Sa întâmpină atâtea probleme? Lucrătorii ajung adesea la capătul puterilor; totul pare atât de greu și chinuitor; și în cea mai adâncă suferință, mulți trec pragul morții finalizând așa puține lucruri în această viață. De ce întârzie răzbunarea celor ce au căutat cu sinceritate să facă voia lui Dumnezeu și care au suferit cumplit de pe urma oamenilor, chiar și a creștinilor?

O, cât de mult am putea lărgi subiectul cu privire la încurcăturile din rândul lucrării Domnului! Dar chiar dacă am spune tot ce s-ar putea spune, oare nu aceeași soluție - cea de mai sus – ar fi cea care s-ar aplica?

Aproape că a ajuns o banalitate a spune: ”Dumnezeu este preocupat mai mult de lucrător decât de lucrare.” Da, și la modul general ajungem să credem această afirmație; dar atunci când e pusă în practică și experimentată ea reprezintă pentru noi rădăcina multor încurcături și dezamăgiri de negrăit. Și totuși, aceasta este realitatea: fie că acceptăm sau respingem cauzele secundare, lucrarea lui Dumnezeu nu a fost niciodată ușoară sau directă, iar manifestarea continuă a atotputerniciei Lui absolute nu a dus la alterarea greutăților.

Dumnezeu nu va înlocui niciodată lucrarea sau slujirea cu formarea caracterului; iar dacă noi facem acest lucru, veșnicia va descoperi că oricât de mult am fi lucrat aici, noi am rămas foarte mici în comparație cu locuitorii Țării, a căror statură va fi măsurată după ”măsura lui Cristos”. Ar fi bine dacă toți cei care intenționează să intre în lucrarea lui Dumnezeu sau sunt deja antrenați în lucrarea Lui, ar fi călăuziți de această lege supremă absolută: în privința lor, cât și în privința celor ce le slujesc, testul final este – nu cât de multă lucrare este împlinită, ci cât de mult din Cristos ia chip în ei sau ce măsură a Lui rezultă în urma slujirii lor. Acest test soluționează multe probleme, explică multe căi ”ciudate” ale lui Dumnezeu și etichetează viața cu acel fel de ”succes” care este vrednic de acest nume în ochii Cerului.

Unitatea Bisericii

Ne atingem și de o altă problemă, deși este destul de vastă pentru a o trata aici: problema unității sau lipsei de unitate a Bisericii.

Ce problemă și ce chin sufletesc produce aceasta! Ce eforturi sunt făcute pentru a fi soluționată! Niciodată nu a angrenat atâta atenție ca acum. Nu suntem nefamiliari cu această chestiune din punctul de vedere al Istoriei Bisericii, mișcării ecumenice, consiliilor mondiale, conferințelor și așa mai departe; credem cu adevărat că nu vom fi acuzați de superioritate când spunem apăsat: credem că există un răspuns și doar unul singur.

Rezolvarea lui Dumnezeu vine prin anticiparea tuturor dezacordurilor și prin soluționarea lor. Răspunsul este: o înțelegere corectă a lui Cristos și o asemănare cu El. Fiecare creștin crede în ”identitatea Trupului lui Cristos”. Cărți, aproape fără număr, au fost scrise despre Biserică. Dar cu adevărat, nu suntem mai aproape de manifestarea acelei expresii a Bisericii, așa cum este ea arătată în scrisorile lui Pavel către Efeseni și Coloseni; deoarece adevăratul secret se găsește în măsura lui Cristos din toți cei ai Lui. Nici măcar două mădulare ale lui Cristos nu pot sta separate, dacă Cristos este cu adevărat Domn în inimile lor prin Duhul Sfânt! Poate că am pus sistemele, instituțiile, denominațiunile, tradițiile, interpretările doctrinare etc, mai presus de Cristos. Va fi nevoie să le detronăm și să le dăm de-o parte pentru ca Cristos să fie totul pentru noi și pentru ca să primim răspuns la problemele noastre.

Există și alte întrebări și dificultăți, dar același răspuns este dat la fiecare în parte. Rezultatul lui Dumnezeu – spre care El lucrează pe o mie de căi – este ca ”Cristos să fie totul și în toți” și astfel se clarifică toate lucrurile întunecate.

Publicată prima dată în revista ”Un martor și o mărturie”, iulie-august 1958, vol. 36-4