Maturitatea - dorința Domnului pentru copiii Săi

de T. Austin-Sparks

Marea trăsătură a dispensațiunii în care trăim este strângerea laolaltă a mădularelor Trupului lui Cristos din toate neamurile, iar apoi, ducerea lor la maturitate. Nu este vorba doar de mântuirea sufletelor și strângerea laolaltă a credincioșilor din Trupul spiritual, ci – de ajungerea lor la creșterea deplină – acestea sunt interesul suprem și preocuparea Domnului față de cei din această dispensațiune.

Cred că în vremea de acum avem nevoie de această trăsătură majoră: maturitatea – creșterea deplină, desăvârșirea – iată care este dorința Domnului pentru copiii Săi! Cu siguranță, acest lucru este evident atunci când citim Cuvântul lui Dumnezeu. Cred că la fel de evidentă este și imaturitatea răspândită pretutindeni. De asemenea,evident este și faptul că Domnul lucrează în rândul copiiilor Săi pentru a-i duce la plinătate pe toți cei care continuă cu El spre plinătate.

Cunoaștem și noi imaturitatea răspândită; știm că sunt mulțimi întregi de oameni mântuiți – care sunt ai Domnului și care totuși trăiesc sub umbrele imaturității – care nu vor plăti prețul înaintării cu Domnul; și noi putem fi ispitiți, ca și cel din vechime care a spus: ”Ce poate face omul acesta?” Iar Domnul va spune: ”Ce înseamnă lucrul acesta pentru voi?” Altfel spus: ”Nu trebuie să luați drept standard imaturitatea celorlalți oameni, ci dorința Mea trebuie să fie lucrul care să guverneze gândurile și ființa voastră întreagă.”

Așadar, scopul și voia lui Dumnezeu pentru noi fiind desăvârșirea și plinătatea, trebuie să recunoaștem semnificația lucrărilor Domnului în viețile noastre. Dacă Domnul Și-a pus în gând să-i ducă pe credincioși la plinătate – la maturitate spirituală – acesta fiind unul din obiectivele Sale supreme în aceast veac, atunci El nu va considera prea mare nici un preț pentru a-Și împlini scopul; iar acel fapt va explica toate tainele lucrărilor Sale cu copiii Săi și toate ciudățeniile care par uneori a reprezenta lucrarea Sa în ciuda intereselor Sale. Foarte adesea, Domnul pare să lucreze împotriva intereselor noastre și face totul pe dos. Dar El este pregătit să riște (riscă în fața unor oameni, a căror minți sunt mărginite și a căror înțelegere este atât de limitată) și să fie neînțeles într-o mare măsură, numai dacă El Își poate atinge scopul.

Credinciosul a devenit ocupat de un set complet nou de facultăți spirituale și a ajuns o nouă entitate spirituală – o specie diferită de ființă umană, o ființă complet deosebită. Aceste facultăți spirituale, prin care se pot cunoaște lucrurile lui Dumnezeu trebuie dezvoltate – trebuie să crească – trebuie să ajungă la eficiență spirituală... ca și un copil, care are toate facultățile la naștere, dar acele facultăți trebuie să se dezvolte continuu. Credinciosul este născut de sus cu un set de facultăți complet noi și diferite, cu ele a venit în această lume și le are acum în natura lui, iar aceste facultăți și simțuri spirituale trebuie dezvoltate pentru a ajunge la maturitate – la eficiență spirituală – în Domnul.

Apostolul Pavel spune că ”cei care și-au exersat judecata” se hrănesc cu hrană tare, cu alimentație corectă; și se plânge că – după ani – sfinții evrei sunt încă neputincioși în a servi hrană tare, deoarece judecata și facultățile lor nu s-au dezvoltat.

Căile Domnului sunt foarte adânci și ele nu trebuiesc judecate niciodată după standardele noastre omenești. Domnul permite catastrofe în viețile noastre... dar are în vedere finalul – ceva care, atunci când vine, Îl va îndreptăți întru totul. Veți vedea atunci, că ceea ce credeați a fi slăbiciunea lui Dumnezeu s-a dovedit a fi tăria Lui; zdrobirea s-a dovedit a fi supremația Lui; nebunia lui Dumnezeu s-a dovedit a fi înțelepciunea Lui; așa că la final El va fi îndreptățit. Se poate vedea acest principiu în această problemă a creșterii prin exersare.

Dacă priviți la pasajul unde se face referire la ”exersare”, veți găsi că doar așa învățăm, prin experiențele pe care Dumnezeu le creează în viața noastră:

”Fiul Meu, nu disprețui mustrarea Domnului...”
”Este adevărat că orice pedeapsă, deocamdată pare o pricină de întristare, şi nu de bucurie; dar mai pe urmă aduce celor ce au exersat în şcoala ei, roada dătătoare de pace a neprihănirii.”

Prin ce? Prin pedeapsa pe care le-o aplică Dumnezeu. (”Pedeapsă” este un cuvânt sărăcăcios în limba engleză; un cuvânt potrivit ar fi ”educație” - a unui copil; sau ”disciplină”).

Dumnezeu se poartă cu voi ca și cu niște fii dacă suferiți disciplina. El vă duce la maturitate, la statura de fii. Felul în care Domnul vă tratează – aceasta este ”exersarea”.

Domnul vă poate desprinde de activități și vă poate reduce la inactivitate. Treceți printr-un timp îngrozitor și spuneți că Domnul v-a părăsit și că totul merge prost. Ce s-a întâmplat de fapt? De ce cresc durerile? Cu timpul, se poate vedea că nimic nu a fost greșit... ci totul a fost foarte bine! Ați ajuns să-L cunoașteți pe Domnul, în vreme ce înainte – toată viața voastră era absorbită de lucruri. Ați fost reduși la tăcere, dar ați ajuns să-L cunoașteți pe Domnul lăuntric; ați ajuns la o stare de eficiență spirituală care este mult mai măreață decât cea dinainte, iar acum puteți face față împrejurărilor exterioare. Acele dureri crescânde sunt îngrozitoare, dar nu-i puteți ajuta pe cei care le au; nu puteți decât să stați de-o parte și să-i urmăriți cum trec prin suferință.
Așadar, această creștere are loc în domenii numeroase și diferite, printr-un exercițiu dureros care este determinat de tratamentul pe care Domnul ni-l aplică. Noi învățăm prin suferință. Chiar și Domnul Isus a ajuns ”matur” - în sensul complet – prin suferință. Și noi urmăm aceeași cale spre maturitate. Înseamnă a educa un copil, a-l disciplina – a învăța pe calea experienței. Aceasta reprezintă pedeapsa – din copii ajungem fii; din prunci ajungem oameni maturi.
Simt că trebuie să avem mai multă credință în tratativele lui Dumnezeu cu noi în acest sens. Este dureros, uneori chinuitor. Ce face Domnul? De ce lasă așa puțin spațiu între două crize? Se pare că Domnul insistă ca noi să ajungem rapid la maturitate – să ne ducă în locul unde învățăm ceva.
Atitudinea corectă pe care trebuie să o avem asupra fiecărei încercări pe care Domnul o îngăduie în viața noastră – fiecare lucru dificil și nou – este: Ce are Domnul în vedere să producă în noi prin această experiență? El nu caută să distrugă, ci să zidească; nu vrea să ia ceva de la noi, ci să ne dea mai mult; nu vrea să ne restricționeze, ci să ne lărgească. Jos, în locul adânc există comoara Domnului care trebuie descoperită. Unii dintre noi au putut spune: ”Da, și noi am găsit că este adevărat lucrul acesta”. Am ajuns în locuri adânci, am găsit plinătate și astfel L-am cunoscut pe Domnul.
Observați ce anume se reliefează în pasajul care vorbește despre ”exersare”? Este vorba de ”discernământ”; de înțelegerea spirituală pe care Domnul o are în vedere. Suntem aleși pentru a ne face în mod individual centre ale cunoașterii Sale spirituale – a-L cunoaște personal. El dorește ca fiecare copil al Său, individual, să fie un centru al cunoașterii Sale spirituale. Apoi, aducându-ne pe toți laolaltă într-un Duh, să lucreze o singură lucrare și un singur gând. Astfel, El va obține pentru Sine un instrument care să guverneze națiunile în veacurile viitoare – un instrument priceput care a ajuns să cunoască inima Domnului prin experiență.
Această facultate a priceperii spirituale, a cunoașterii spirituale – semnificația interioară a oricărui lucru – trebuie dezvoltată așa încât să-L cunoaștem pe Domnul lăuntric. Fiecare experiență mai adâncă depășește resursele noastre – noi nu avem resurse în noi înșine pentru a face față situației. De aceea, ajungem într-o experiență adâncă – și datorită nevoii acute a situației – putem să ne prindem de acel ceva mai mult care există în Cristos și astfel, să creștem tot mai mult.
Putem adopta una din cele două atitudini față de căile lui Dumnezeu cu noi: putem ajunge plini de amărăciune, pesimiști, duri; sau putem fi lărgiți prin experiențe – dezvoltându-ne prin exercițiu – așa încât capacitatea noastră crește și ajungem într-un loc larg pentru a fi instrumentul Lui care va guverna cu pricepere sub Domnia Lui în veacurile viitoare. Poate nu înțelegem întotdeauna lucrurile care alcătuiesc viața noastră; dar explicația pe care o putem da este că, orice ar veni în viața noastră ca și cauză secundară, Domnul este suveran; iar El crede că este valoros ca uneori să îngăduie în viețile noastre lucruri pe care lumea le-ar numi: cele mai groaznice ce se pot întâmpla cuiva. Deși pare că Numele și interesele Sale sufăr datorită acelor lucruri, El Își conduce copiii prin toate acestea spre maturitate; iar ei ajung să-L cunoască pe Domnul personal. Prin toate aceste lucruri îngrozitoare descoperim că Domnul produce ceva cu mult mai prețios pentru El în viața copiiilor Săi. Aceasta este îndreptățirea Sa – justificarea Sa; dacă El ar putea face acest lucru altfel, El ar face-o. Cu timpul, El obține maturitate spirituală în rândul copiiilor Săi; El îi conduce acolo unde ei Îl cunosc.
El vrea să ne ducă mereu la cunoașterea Sa personală – unde judecata noastră este exersată pentru a-L cunoaște. Domnul să ne dea har pentru a accepta toate tratativele Lui cu noi în lumina scopului Său măreț.