Puterea care lucrează în noi

de T. Austin-Sparks

De citit: Efeseni 1: 7-14; 3:14-21

Există o expresie la sfârșitul capitolului 3 din scrisoarea către Efeseni, spre care cred că suntem conduși să medităm: ”puterea care lucrează în noi”. Dacă priviți înapoi la versetul 16 găsiți aceste cuvinte: ”...să vă facă să vă întăriţi în putere, prin Duhul Lui, în omul dinăuntru”. ”Puterea care lucrează în voi” are să ne spună atât de multe. Suntem chemați să purtăm o foarte mare responsabilitate; dar, Dumnezeu să fie binecuvântat, putem purta această responsabilitate!

După cum vedem din pasaje la care am făcut referire,această legătură ne conduce la lucruri veșnice. Observați expresia din versetul 11: ”după planul veșnic”. În această scrisoare planul divin este menționat de mai multe ori. Iar în acest mare compas al planului veșnic există foarte multe nevoi sau o nevoie cu multe aspecte. Această nevoie cu diferitele sale aspecte este atinsă în cele două rugăciuni ale apostolului și anume: nevoia după duhul de înțelepciune și descoperire pentru a putea cunoaște – și ce lucruri trebuie să cunoaștem! Ce lucruri imense trebuiesc cunoscute! - iar apoi, legat de acea cunoaștere vastă, minunată, spirituală (care este conținutul planului veșnic și este legată de toată plinătatea lui Dumnezeu) există o singură nevoie centrală: să fiți întăriți cu putere, nu doar pentru a cunoaște, ci și pentru a împlini. Așadar, suntem conduși la ceea ce alcătuiesc primele cuvinte ale capitolului 4: ”Vă sfătuiesc dar eu ... să vă purtaţi într-un chip vrednic de chemarea, pe care aţi primit-o”. Ce context! Chiar dacă am trăi tot restul zilelor noastre, chiar dacă acestea ar fi multe la număr, nu am putea niciodată măsura aceste lucruri minunate, tot ce ține de această expresie: ”puterea care lucrează în noi”. Așa cum am spus, acea povară se poate purta foarte bine!

Înainte de a continua vreau să fac această remarcă, că această putere transcede orice altă putere a Sa. Aceasta este ”nemărginita măreție a puterii Lui față de noi, cei care credem”. Aceasta este puterea care lucrează în noi. Acel ”noi” se referă la anumiți oameni și există o putere deosebită față de acești oameni deosebiți, iar acea putere deosebită este nemărginita măreție a puterii Lui, care întrece în măreție toate lucrările puterii Lui. Cred că acesta este modul care depășește modul superlativ. Este un termen ce suportă comparație. ”Nemărginita măreție a puterii Lui” înseamnă că există și alte forme ale puterii Lui, dar aceasta este nemărginita măreție; pentru noi cei care credem ea este puterea care lucrează în noi.

Această afirmație este o afirmație măreață și ne dă mult de gândit dacă este adevărată: ”...puterea care lucrează în noi” care este, așa cum am văzut, puterea Duhului Său în omul dinăuntru; iar prin această putere și prin diferite mijloace folosite Dumnezeu își împlinește planul cu noi. Dumnezeu are un final măreț pregătit pentru noi: de a fi asemenea Fiului Său, ”rânduiți să fim asemenea chipului Fiului Său...”. Acestea sunt mijloace prin care acel final se realizează în noi. Dumnezeu lucrează în noi prin nemărginita măreție a puterii Lui, care este mai adâncă decât simțurile noastre, mai adâncă decât cunoașterea noastră, mai adâncă decât înțelegerea noastră. Există ceva ce Dumnezeu a făcut și face, ceva ce depășește cu mult fluctuațiile și deviațiile vieții noastre superficiale. Noi trăim așa de mult pe tărâmul superficialității, adică tărâmul sufletului nostru, acolo unde înregistrăm toți factorii și sentimentele care vin din afară, acolo unde reacționăm la toți acești factori și ciocniri și unde avem o lume a sentimentelor noastre, a conștiinței noastre - această lume îngrozitoare care arareori este liniștită și calmă pentru o scurtă perioadă de timp. Da, exită un tărâm al agitației, al neliniștii, al îngrijorării, al grijilor, al presimțirilor sumbre și orice lucru ne face să credem că acesta este tărâmul real, pozitiv, solid, că aceasta este adevărata lume din Universul lui Dumnezeu.

Când ne aflăm într-o anumită dispoziție, acea dispoziție este lucrul cel mai real pentru noi și dacă cineva ne spune că este doar o dispoziție, o stare căreia nu trebuie să-i acordăm prea multă atenție, avem așa de puțină răbdare cu acei oameni. Pentru noi, dispoziția, starea în care ne aflăm este cea mai reală. Trecem prin ceva ce ține de tărâmul vieții omenești, firești și în timp ce traversăm acest tărâm, ni se pare că este îngrozitor de real. Da, poate proveni dintr-o problemă firească, poate lua naștere dintr-o confuzie, poate să vină sub orice formă ce ține de viața aceasta naturală, iar această viață naturală este un lucru îngrozitor de real pentru noi și foarte adesea suntem aproape pe punctul periculos de a crede că acela este lucrul esențial, cel mai real și că de el depinde dacă rămânem în picioare sau dacă cădem. Acum, ce vreau să spun este că nu acea dispoziție a ta, acea stare în care te afli reprezintă lucrul cel mai profund din viața ta ca și copil al lui Dumnezeu. Poate suferi de o boală fizică sau deranjamente mintale sau poate ești conștient de sentimentele pozitive ce țin de natura noastră atât de complexă, dar există un lucru mai profund decât acest tărâm al simțurilor noastre, ceva ce nu poate fi atins, ceva de neclintit. Chiar în adâncul ființei noastre, dacă suntem copii ai lui Dumnezeu, există ceva ce supraviețuiește în ciuda tuturor acestor stări. Știți că a supraviețuit prin miile de stări și experiențe pe care le-ați avut. Ați ajuns mereu și mereu să spuneți: am ajuns la capăt, crezând că în momentul următor vă veți prăbuși, vă veți afunda sau că ați ajuns la finalul cursei din cauza disperării, tristeții, nefericirii sau din alt motiv, dar ați supraviețuit unei astfel de stări și mereu și mereu ați depășit momentul, ați ieșit din acea stare și ați mers înainte. Există ceva în copilul lui Dumnezeu care merge mai adânc decât acea stare tranzitorie, ceva ce rămâne, ceva inviolabil și anume: temelia Dumnezelui de neclătinat. Orice putere care supraviețuiește în ciuda a tot ce trebuie să traversăm pe tărâmurile sufletelor noastre este într-adevăr o mare putere și credeți-mă, această putere care lucrează în Biserică va supraviețui în ciuda tuturor sentimentelor acumulate de toți membrii Trupului lui Cristos.

Puneți laolaltă toată nefericirea voastră, toată disperarea voastră, toate sentimentele voastre, toată neputința ce o zăresc ochii vostri și dacă sunteți copii ai lui Dumnezeu, acolo în voi există puterea care lucrează înăuntru! Această putere este îndeajuns să rezolve, să contracareze și să biruiască tot ce nu-i asemenea lui Cristos. Dispozițiile, stările prin care trecem sunt mijloacele prin care Dumnezeu își atinge scopul în noi, iar dacă scopul Său în noi este de a fi asemenea chipului Fiului Său, atunci puterea care lucrează în noi este mai mult decât suficientă pentru a rezolva și birui tot ceea ce este contrar Fiului Său din noi. Credeți acest lucru? Nu întotdeauna! Dacă am crede acest lucru cu adevărat într-un mod desăvârșit atunci niciodată n-am fi ocupați cu noi înșine, nu am fi niciodată deprimați datorită imperfecțiunii noastre, nu ar exista loc pentru întrebări legate de locul pe unde ne aflăm. O, dacă am crede acest lucru, ce oameni biruitori am fi! Căci nu este oare adevărat că mărimea necazului nostru, a disperării noastre, a nefericirii noastre se datorează faptului că ne ocupăm de imperfecțiunea noastră, adică de tot ce suntem și nu ar trebui să fim și de tot ce nu suntem și ar trebui să fim. Planul Său veșnic și puterea Sa nemărginită sunt legate una de cealaltă. Nu uitați acest lucru. Noi suntem obiectul amândorura, iar nemărginita mărime a puterii Lui lucrează în lăuntrul nostru pentru împlinirea planului Său veșnic.

Publicată prima dată în revista ”Un martor și o mărturie”, martie-aprilie 1939, vol. 17-2