Misiunea, scopul și mesajul lui Isus Cristos

de T. Austin-Sparks

Capitolul 10 – În scrisoarea către Efeseni

Nu avem intenția de a face o expunere generală a acestei scrisori. Suntem preocupați de acele întrebări pe care le ridică scrisoarea în lumina istoriei, întrebări legate de timpul când a fost scrisă scrisoarea și de perioada de după aceea.

Mai întâi, viața apostolului Pavel era la final. Aici se află un om care scrie sub călăuzirea Duhului Sfânt despre măreția Bisericii, despre alegerea ei din veșnicii, despre menirea ei, despre unitatea ei divină, despre legăturile ei, despre funcția sa complexă și despre lupta spirituală. Toate astea și multe altele sunt scrise pe fondul legăturii apostolului cu bisericile din Asia, în special cu cea din Efes. Ne amintim de timpul său îndelungat de slujire în Efes și răspunsul minunat din partea acestora (Fapte 19:19). Mai târziu el le spunea prezbiterilor de acolo: ” ... nu m-am temut să vă vestesc tot planul lui Dumnezeu” (Fapte 20:20). Apoi el se îndreptă spre Ierusalim și prezbiterii îl însoțesc pentru a-și lua rămas-bun. Vedem cât de emoționant fusese acel rămas- bun, cum plânseseră și cât de îndurerați erau ei din pricina plecării lui Pavel. Iar acum, aproape șapte ani mai târziu, el scrie lui Timotei: ”toți cei din Asia m-au părăsit” (2 Tim.1:15). Dacă Pavel a murit (prin execuție) în anul 67 d.H. și Ioan a scris Apocalipsa în anul 95 d.H. (așa cum se crede ) în acest caz, în mai puțin de treizeci de ani, o schimbare spirituală foarte mare a avut loc în Efes (Apoc. 2:1-7) : ”Ți-ai părăsit dragostea dintâi...De unde ai căzut...”etc. Slujirea biruitoare a lui Pavel, despărțirea de ei încărcată de durere, iar acum Pavel este respins, discreditat și părăsit! Cu toate astea, pentru credincioșii de-a lungul secolelor scrisoarea a fost păstrată și binecuvântată într-un mod divin!

Dar ce se poate spune despre istoria care urmează? De-a lungul acestor secole care au urmat, în ce măsură a existat în această lume o reprezentare și expresie a bisericii ca cea din ”Efes”? Unde am putea găsi, în zilele noastre o astfel de biserică? Se pare că și cel mai mic și mai trainic grup de creștini este implicat în lupta pentru unitate, primind lovituri dinafară și pentru ascendența spirituală! Tot ce este scump în ochii Domnului este asaltat cu atâta înverșunare încât părtășia și plinătatea sunt foarte curând ruinate. Este clar că atunci când Pavel a scris ultimele sale scrisori – către Timotei – exista deja o mișcare incipientă care a ajuns ceva obișnuit în ziua de azi: biserica instituțională care are formă dar nu are viață. Cu toate cărțile scrise despre ”Efeseni” și cu toate laudele aduse la adresa ei ca fiind ”cel mai măreț document scris vreodată”, cu tot consimțământul dat de toți în privința ei de a fi cea mai măreață revelație a Bisericii, unde am putea găsi ceva asemănător ei în ziua de azi?

Întrebările din această scrisoare cu care ne confruntăm sunt:

Este această biserică doar idealistă? Ar trebui să întrebăm ca și Dr. Campbell Morgan care vorbind despre Templul lui Ezechiel a spus: ”Este acest Templu exact ce și-a dorit Dumnezeu dacă l-ar fi făcut cu mâna Sa?” Sau din nou: această biserică a ”Efesenilor” ține de ”veacurile viitoare”, frază folosită atât de mult de Pavel? În acest caz este zadarnic să trudești și să speri că vei întâlni așa ceva și în ziua de azi? Trebuie să acceptăm teoria ”ruinei absolute”? Așadar, cu tot începutul creștinismului plin de slavă și minuni, a existat vreodată ceva asemănător cu ce găsim în această scrisoare? Vă șochează aceste întrebări? La urma urmei, credeți voi că mai mult sau mai puțin, biserica din Efes este doar o apropiere de realitate? Această poziție mulțumește cu greu pe cei care au înțeles revelația din scrisoarea către Efeseni.

De aceea, se poate da vreun răspuns? Se dă răspunsul în urma înțelegerii greșite și eronate a acestei scrisori? Tocmai aici, în această scrisoare vom atinge ceea ce va da răspuns întrebărilor noastre supărătoare, vom atinge tărâmul valorilor spirituale vaste și forța vitală a revelației. Și fie ca ce înțelegem să înțelegem corect. Pentru creștinătate, pentru creștinism, înțelegerea corectă va fi testul și provocarea cea mai mare . Înțelegerea corectă stă la baza conflictului real dintre forțele cosmice care se luptă cu înverșunare împotriva înțelegerii corecte a revelației divine!

Departe de a fi doar idealiști sau simbolici, pe parcursul înaintării noastre vom vedea că aceasta este o scrisoare foarte practică. Înainte de a da răspunsul la întrebările de mai sus există unul sau două lucruri care trebuiesc clarificate.

Aceasta nu este o expunere nouă și diferită a adevărului, ci o înfățișare generală a învățăturii Noului Testament. Evangheliile sunt cuprinse aici. (Uitați-vă la primele capitole). ”Romani” este cuprinsă aici: lepădarea de primul Adam se găsește aici. ”Corinteni” este cuprinsă aici: omul ”spiritual” este vital, căci omul ”firesc” va distruge totul. ”Galateni” este cuprinsă aici: unde nu există compromis, cale de mijloc, diformitate sau divergențe și așa mai departe.

Spunând acestea să mergem mai departe și să luăm în considerare patru factori care sprijinesc integritatea ”Efesenilor”.

Aceasta se dovedește a fi proba focului, factorul revoluționar și profund în istoria bisericii. Cu siguranță că punctul de vedere spune tot. Cuvântul ”ceresc” este folosit de cinci ori în scrisoare (1:3,20; 2:6; 3:10; 6:12), referindu-se: la binecuvântările credinciosului; la înălțarea lui ; la poziția credinciosului; la menirea bisericii; la lupta bisericii. Totul este privit din locurile cerești, dar acele ”locuri cerești” nu sunt limitate la un loc anume. Aceste locuri cerești înseamnă un alt mod de evaluare, de definire, de apreciere. Ele reprezintă o dispoziție diferită de cea pământească. Cu privire la această temă afirmația lui Dumnezeu este: ” Căci gândurile Mele nu Sunt gândurile voastre, şi căile voastre nu Sunt căile Mele, zice Domnul. Ci cât sunt de sus cerurile faţă de pământ, atât sunt de sus căile Mele faţă de căile voastre şi gândurile Mele faţă de gândurile voastre.” (Isaia 55:8-9). Prin urmare, noi trebuie să ajungem să vedem ce urmărește Dumnezeu și ce dorește El, căci mentalitatea noastră diferă enorm de a Lui. Aceasta este cheia la toate lucrurile și așa cum am mai spus este cea mai revoluționară. Mentalitatea noastră în ce privește Biserica este aproape, dacă nu în întregime, pământească.

Ce căutăm, ce dorim noi în acest sens? Să facem o cernere a lucrurilor esențiale dintre cele generale. Căutăm o biserică națională, romană, anglicană, grecească, olandeză (reformată), etc? Căutăm o biserică denominațională, metodistă, baptistă, episcopală, luterană, presbiteriană, independentă, etc? Căutăm o biserică ”liberă” sau ”de stat”, nedenominațională, interdenominațională? Căutăm o biserică ”deschisă” sau ”exclusivistă”? Căutăm o biserică cu anumite caracteristici particulare, moduri de practică, formă și comportament? Căutăm ”o biserică nou-testamentală” sau biserici cu anumite lucruri luate din Noul Testament care o constituie? Căutăm o catedrală sau o clădire simplă, mare sau mică? Are biserica căutată de noi un interior anume: fie el simplu, modest sau împodobit? Își îndreaptă Dumnezeu privirea din ”Locașul Ceresc” spre astfel de lucruri, le caută El? Dorește El așa ceva? Îl interesează aceste lucruri câtuși de puțin? Este El impresionat de podoabe și ornamente; de pompa și procesiunea desfășurării? Îl impresionează pe Atotputernicul îmbrăcămintea și veșmintele noastre preoțești și sacerdotale, robele, vestaliile, sutanele și turbanele? Privește El la toate acestea cu admirație și uimire? Le acordă atenție sau pur și simplu le ignoră? Și dacă totuși privește la ele nu o face oare plin de compătimire, poate chiar distrându-Se de ce vede? Bietele ființe omenești care se joacă de-a biserica și de-a serviciile religioase asemenea copiilor din vremea lui Isus care jucau în piețe pentru nunți și înmormîntări! Este vreun lucru din toate acestea sau toate laolaltă care să atragă privirea ”Celui care șade în cer”? (Psalm 2:4).

Poate toate aceste lucruri sau doar numai unul alcătuiesc înțelegerea noastră despre biserică dar această înțelegere este absolut pământească! Dacă am privi din punctul de vedere al Cerului, toate astea ni s-ar părea atât de prostești. Întocmai cum sunt lucrurile cele mai înalte de pe pământ, fie că-s oameni sau munți - ele au aceeași înălțime când sunt privite dintr-o poziție spațială înaltă - tot așa sunt lucrurile importante ale omului aici pe pământ - își pierd valoarea atunci când vedem scara de valori a lui Dumnezeu.

Verdictul istoriei arată clar că Dumnezeu nu Se leagă pe Sine de lucruri și nici nu protejează lucrurile în sine pe acest pământ. Tennyson, poetul spunea:

”Sistemele noastre mărunte țin o zi;
Țin o zi și apoi se destramă.”

Pavel a spus: ”lucrurile care se văd sunt trecătoare” (2 Cor. 4:18).

Verdictul istoriei, asupra acestor lucruri care s-au destrămat și nu și-au atins scopul esențial al existenței lor, oricât de măreț vor fi slujit scopului divin la vremea lor, este că Dumnezeu le-a părăsit iar ele fie au fost distruse, fie au fost abandonate. Așa s-a întâmplat și în cazul Turnului din Siloam, Templului din Ierusalim, ”Bisericilor” din Asia și multor altor locuri și lucruri. Pentru Dumnezeu nimic nu este sacru dacă lucrul respectiv nu-și împlinește scopul divin menit. Lumea și istoria sunt întrețesute cu astfel de relicve, ruini, abandonări, moarte și indiferență despre care Dumnezeu are de spus doar atât: ”Nu Mă interesează”. Oamenii se chinuiesc să păstreze vie flacăra; încearcă să trăiască în trecut; iar responsabilitatea le-a fost încredințată. Dacă planul divin nu este recuperat, nu este recâștigat, incapacitatea de a purta responsabilitatea dată de Dumnezeu îi va mistui încet încet . Zidul Plângerii din Ierusalim este un simbol al verdictului istoriei iar secolele încărcate de lacrimi mărturisesc că Dumnezeu i-a părăsit.

Toate acestea sunt lucruri triste și tragice iar noi dorim ca după ce ne-am învățat lecția și am primit răspuns la întrebările legate de aceste lucruri să n-avem prea mult de-a face cu ele. Întrebăm din nou: spre ce anume și-a îndreptat atenția

Am văzut că scrisoarea către Efeseni ( numită și scrisoare circulară) cuprinde toate veacurile din veșnicie în veșnicie. Ea se întinde ”înainte de întemeierea lumii” (1:3) până la ”veacurile veacurilor” (3:21). Dar în acel context veșnic ce are în vedere această scrisoare? Nu poți să nu vezi. Un singur fragment cuprinde totul.

” A Lui să fie slava în Biserică și în Cristos Isus, din neam în neam, în vecii vecilor!”

Trebuie să citiți scrisoarea în întregime (o puteți termina în cîteva minute) cu scopul de a vedea locul și referirea care se face la Isus. (Scrisoarea care se asociază acesteia este Coloseni).

Această scrisoare începe înainte de Genesa și prin urmare o cuprinde și pe ea. În ambele, se zărește o Persoană, iar acea Persoană nu va mai fi niciodată pierdută din vedere. Prin ilustrații personale, simboluri, semne, profeții și o mie și unu de mijloace; în timpul sărbătorilor și al ritualurilor, Acea Persoană este mereu prezentă în mod tainic sau fățiș! Numele lui este Mesia, Unsul, Cristosul. Orice menționare despre ungere arată spre El. El este centrul veacurilor și veșniciilor. Poate te întrebi ce este cerul. Poate îl cauți. Ce este Cerul ? Fără-ndoială că cerul este în întregime Acea Persoană. Cerul nu este un un semn, o imagine, un simbol, o reprezentare, ci realitate, autenticitate! Nu, ”Biserica” nu este ceva obiectiv! Nu, Împărăția cerului nu este un loc și-un obiect al percepției! ”Împărăția cerului nu vine în așa fel ca să izbească privirile” (Luca 17: 20). Este o erezie să crezi și să vorbești despre Biserică fără a-L avea în vedere pe Cristos. Biserica și Cristos nu sunt subiect și obiect! Ele sunt una. Biserica este Trupul Lui, soția lui; ei sunt ”un singur trup” (5:31). Aceasta este scrisoarea către Efeseni. A gîndi și a vorbi despre Împărăția cerului fără a-L avea în vedere pe Cristos este tot o erezie. Cristos și Împărăția cerului sunt una. În Evanghelii Cristos și Împărăția sunt prezentate împreună. Mesia este înfățișat atât ca Împărat cât și ca Împărăție. Însăși natura Împărăției corespunde naturii ”Fiului Omului”. Natura Sa, ca și El Însuți provine din cer.

Toatea astea și tot ce implică ele reprezintă o revoluție absolută în mentalitatea mesianică.

Cum răspunde această revelație la toate întrebările extraordinare cu care am început, legate de scrisoarea către Efeseni? Iată cum. Dumnezeu și Cerul nu sunt interesați de acel lucru care poartă numele de Biserică și nici bisericile locale ca atare. Dumnezeu și Cerul sunt interesați de Cristos, de natura Sa, natură cerească: în Duh și-n adevăr, în viață veșnică, în purtare și comportament ; în valori și caracter, în autoritate și luptă; în biruință asupra păcatului, asupra lui Satan și asupra lumii. Fără-ndoială, nu este vorba de o așezare în termeni geografici, ci ”oriunde doi sau trei sunt adunați laolaltă în Numele Meu, acolo sunt și Eu.” Asta se poate întâmpla pe vapor sau în avion și nici una, nici cealaltă nu sunt așezări fixe. Cristos poate să fie în Efes sau Laodicea sau în orice alt loc, dar Cel care definește Biserica este Cristos, nu locul! Cristos poate să Se afle într-o adunare, într-un clădire, într-o denominațiune cu toate astea cei de-acolo, luați ca întreg, să nu se afle în Cristos. Noi pe El Îl căutăm. Când ne strângem, la El ne strângem. EL este Terenul; ne adunăm pe El.

Față de o bună parte din ”creștinism” și din”creștinătate” trebuie să ne-nchidem ochii deliberat, să ”nu le cunoaștem potrivit cărnii”, preocuparea noastră fiind Cristosul din oameni. ”Părtășia noastră este cu Tatăl și cu Fiul Său”. Dacă nu-L putem găsi în oameni, atunci acolo nu există părtășie cerească.

Sunt foarte conștient că multe întrebări se vor ridica cu privire la ce am spus și poate cea mai grea întrebare este cea cu privire la strângerea laolaltă, aceasta fiind o problemă pentru bisericile locale. Obiceiul oamenilor este să înceapă cu exteriorul sau de pe un teren mai mult sau mai puțin avansat în ce privește dezvoltarea creștină. Și asta pentru a formao biserică sau biserici. Numele lor poate varia: biserici, adunări, întruniri, strângeri, etc. Orice formă doctrinală, confesională sau legată de practică și rânduială a luat naștere dintr-o lipsă mai mare sau mai mică de autoritate biblică sau prin citirea în Scriptură a unei definiții sau idei care nu se află în realitate pe paginile Scripturii. Uneori este spus și accentuat doar o parte din adevăr, iar acel aspect va fi foarte important pentru grupul respectiv. Motivele și cauzele numeroaselor ”trupuri”, secte sau grupări sunt la fel de numeroase precum sunt și ele. Prea adesea acestea sunt ”formate” de oameni, sunt elaborate de oameni pentru a-și face de lucru. A spune un asemenea lucru, înseamnă a atinge rădăcina celui mai mare necaz din creștinism. Dar să-l abordăm pozitiv.

Ce ne învață scrisoarea către Efeseni? Am văzut că Biserica este Cristos, toate mădularele ei fiind mădulare ale Trupului Său. Este adevărat? Credeți așa ceva? El există și aparte din Trupul Său nu doar în el, dar El este însuși caracterul Trupului și doar moartea îi poate despărți. Dacă această identificare cu Cristos este adevărată din punct de vedere spiritual așa după cum învață Noul Testament trebuie să întrebăm: Cum a luat ființă Cristos? S-a născut ca adult? A avut mâini? A fost El contopit ca și o entitate mixtă? Cineva sau vreun grup de oameni a avut cumva ideea cum ar trebui El să fie iar apoi, având ideea au trecut la treabă ca să dea formă ideii lor? Poate că zâmbiți sau e chiar șocant să întrebăm astfel de lucruri. Dar nu exprimă aceasta în mare parte mentalitatea care o avem cu privire la Biserică și biserici? Dar cum a venit Cristos în această lume? Nu a venit pur și simplu prin naștere? A existat o sămânță (de la Genesa acest cuvânt e folosit în legătură cu El), iar acea ”sămînță” deținea viața în care se afla tot caracterul, trăsăturile, aptitudinile, înfățișarea, scopul și destinul acelei Entități. Acea sămânță s-a născut și pentru a fi reprodusă a fost ”plantată”, a căzut pe pământ și a murit (Ioan 12:24). Biserica este rezultatul acelei semințe, având aceeași viață și potențial. Adevărata Biserică – oriunde se găsește – trebuie să urmeze istoria lui Cristos din punct de vedere spiritual. Trebuie să se nască și ”nu să fie făcută de mâini omenești”. ”Dumnezeu nu locuiește în temple făcute de mâini” – o afirmație pentru care Ștefan și-a pierdut viața. Trebuie să fie născută din Dumnezeu, născută din Duhul Sfânt, tăiată împrejur (în inimă), botezată în moartea Lui; înviată cu El, unsă pentru slujirea la care a fost chemată, condusă în lupta de veacuri și unită cu El pe tărâmul Ceresc. Cristos se vede peste tot și pentru totdeauna! Aceasta este scrisoarea Efeseni! Mai rămâne totuși un cuvânt de spus. Cuvântul este legat de

Scrisoarea către Efeseni este un fel de apogeu, un rezumat. Succesiunea spirituală este corectă, chiar dacă cronologia nu este în ordine. Crucea deține locul central, universal și suprem. Biserica exprimată în mod corporativ ca și Cristos, se află doar pe terenul Crucii. Nu este vorba de Crucea de zi cu zi, nici de Crucea istorică, ci de Crucea cosmică. Acel Cristos transcedental – prin Crucea Sa – a dezbrăcat domniile și puterile (Col. 2:15), ”a luat robia roabă” (Efes.4:8) și prin biruința Sa a așezat Biserica mai presus de toate. Acest lucru se găsește și în Romani, Corinteni, Galateni. Priviți la însemnătatea Crucii din acele situații, iar apoi strânse laolaltă ele alcătuiesc ”Efesenii”.

”Temelia Bisericii” trebuie să fie Cristos, doar Cristos; El trebuie să hotărască toate lucrurile și să fie răspunsul tuturor problemelor ”bisericii” noastre. Să ne grăbim să adăugăm că această scrisoare ne arată cât de valoroasă este exprimarea corporativă a lui Cristos oriunde ar fi ea. Aceste valori (strângerile laolaltă) sunt pentru credincios și lumea din jurul său. Asemenea strângeri sunt legate de prezența lui Cristos ca Trup, ca protecție și acoperire, ca zidire și maturitate; ca înrădăcinare și temeinicie; ca putere spirituală și ascendență; ca funcționare reciprocă și slujire; ca mărturie și impact asupra teritoriilor satanice și modului de gândire al îngerilor. În această scrisoare, toate astea se raportează la o adevărată expresie a lui Cristos. Dacă întrebăm: ”Poate să existe o asemenea expresie?” răspunsul nostru este: ”Da, chiar dacă nu este perfectă și desăvârșită, poate să existe într-o măsură vitală”. Timpurile gramaticale folosite în Efeseni ne pot ajuta. Trecutul: ”El v-a înviat când erați morți”. Acesta a fost începutul. Există foarte multă retrospectivă cu privire la istoria spirituală de până acum. Prezentul – prezentul continuu – mare parte a scrisorii este preocuparea după creștere, de zidire ”până la statura de om matur”. Viitorul: ”pentru ca El să înfățișeze pentru Sine o biserică slăvită”. ”Slava în biserică...acum și-n veci de veci”.

Observați : criteriul prezent sau veșnic sau testul ”Bisericii”, fie universal sau local este prezența lui Cristos. Este El prezent acolo? Dacă suntem în Duhul, Îl putem întâlni și spune cu adevărat: ”Domnul a fost prezent astăzi!” ? Prezența lui Cristos determină dacă biserica respectivă este adevărată. Măsura lui Cristos și nu legăturile elementare va determina măsura părtășiei și relațiile spontane spirituale.

Punctul de vedere – o poziție cerească, nu pământească.

Punctul central – ”Cristos – totul și în toți”.

Baza – Crucea, la început și pe parcurs.

Forța vitală – ”puterea care lucrează în noi”.